Adaptat la nevoile Dvs::
 
 
 
On
Off

Filmul galei BASF „Povești cu vinuri românești” 2017

VIDEO: Cum s-a desfășurat marea finală a concursului de vinuri organizat de BASF

A doua ediție a concursului de vinuri organizat de compania BASF a atras 350 de participanți. Concursul ”Povești cu vinuri românești” a fost organizat la nivel național, cu sprijinul Asociației Degustătorilor Autorizați din România. Timp de șase săptămâni, sute de viticultori mici și mijlocii din patru regiuni ale României, ne-au încântat papilele gustative cu vinurile lor roșii, albe sau roze, toate pline de caracter.

”Vom cunoaște cele mai talentate vedete ale viticulturii românești. Trei câștigători, câte unul pentru fiecare categorie de vin, iar BASF le va pune vinul pe sticlă. Fiecare câștigător va primi un program de dezvoltare și promovare a afacerii, în valoare de 6.218 de euro fiecare”, a dat startul galei cunoscutul actor, Claudiu Bleonț, care a fost amfitrionul evenimentului.

Finala ”Povești cu vinuri românești”, desfășurată la Sibiu, a reunit 36 de probe de vin, aduse de viticultori cu suprafețe mai mici de 100 de hectare. Fiecare dintre ei s-a calificat în marea finală în urma probelor regionale. ”Concursul de vinuri BASF devine un punct de referință pentru viticultori mici și mijlocii ai României. Pe parcursul celor șase săptămâni am văzut mult entuziasm și mult interes din partea producătorilor din toată țara. Sunt bucuros să văd că produsele noastre ajută fermierii să ducă mai departe istoria viticolă bogată a acestei țări”, a fost mesajul lui Jörg Polzin, country manager BASF Crop Protection România, pentru participanții la finala ”Povești cu vinuri românești”.

Și directorul BASF pentru culturi horticole pe Europa și Orientul Mijlociu, Holger Koch, a dar curs invitației și a reiterat angajamentul companiei în ceea ce privește cercetarea și noile tehnologii pentru protecția viței de vie. ”Știm cu toții că populația va crește și, cu cât populația este mai numeroasă, cu atât trebuie să producem mai multă mâncare, bineînțeles. Pentru aceasta, BASF investește mult și lucrează în fiecare zi pentru a obține soluții care să ajute fermierii și să hrănească populația. Din acest motiv, agricultura este un segment foarte important pentru BASF”, a spus Koch.

Reprezentanților BASF li s-u alăturat și doi specialiști din Germania, Renate Fleischer și Bernhard Wolff, reprezentanții cramei BASF din Ludwigshafen. ”Suntem foarte impresionați. Este prima noastră vizită în România și suntem conștienți că România este una dintre cele mai vechi țări cultivatoare de viță de vie de pe planetă”, a spus Wolff. Cei doi invitați au fost surprinși plăcut de calitatea vinurilor calificate în marea finală, despre care au spus să se ridică lejer la nivelul vinurilor de renume internațional.

Festivitatea de premiere a debutat apoi cu discursul președintelui juriului format din experții ADAR, Georgel Costache. ”Povestea a început încă din luna februarie, când s-au organizat cele patru etape regionale: Moldova, Dobrogea & Muntenia, Oltenia și Transilvania”, a amintit acesta, punctând câteva dintre cele mai frumoase povești spuse la etapele regionale.

Cei trei mari câștigători, Ion Vlădoi și fiica sa (Domeniul Vlădoi, categoriile rose și alb), precum și Gabriel Lăcureanu (Crama Licorna, categoria vinuri roșii), au urcat rând pe rând pe scenă, în aplauzele publicului. Povestea lor va continua, cu sprijinul premiilor puse la bătaie de BASF, din ce în ce mai frumos. Fiecare câștigător și-a putut alege servicii profesionale de promovare a afacerii sau utilaje pentru aplicarea de tratamente la vița de vie. Pe lângă acestea, cei trei vor fi subiectul unor publireportaje la televiziunea Agro TV.

Utilizaţi cu precauţie produsele fitosanitare. Citiţi întotdeauna eticheta şi informaţiile despre produs înainte de utilizare. Atenţie la simbolurile şi indicaţiile de pericol.