Adaptat la nevoile Dvs::
 
 
 
On
Off

Culturi horticole: bilanțul celor 8 evenimente BASF desfășurate în luna iulie

Aproape 700 de fermieri, distribuitori, cercetători și reprezentanți ai autorităților au avut ocazia de a vedea în acțiune tehnologiile BASF pentru protecția culturilor horticole

BASF a adus încă o dată în lumina fermierilor cele mai noi tehnologii de protecție a culturilor horticole, în cadrul a nu mai puțin de 8 evenimente desfășurate în toată țara. Abia acum, după ce am revăzut calendarul evenimentelor pe care le-am organizat, am realizat necesarul de energie pentru a duce la bun sfârșit fiecare ”reprezentație”. A fost un proiect dens, o punere în scenă, sau mai bine spus o testare în lumea reală a produselor pe care le-am prezentat fermierilor în timpul simpozioanelor BASF de iarnă.

În tot acest timp am derulat 6 evenimente în zona viticolă (SC Sarica – Niculițel, SCDVV Pietroasa, Meracom International, Cramele Recaș, Jidvei și Agroindustriala Ceres Bivolari), unul adresat pomicultorilor (Agrofruct Fălticeni) și am participat la Ziua Verde a Cartofului, la Brașov.

”Senzația noastră este că am reușit să transmitem participanților încrederea în produsele noastre, existența unui parteneriat onest între fermieri, distribuitori și echipa BASF, dar și încurajarea acestora de a percepe tehnologiile și reprezentanții BASF drept primă opțiune atunci când se confruntă cu o problemă”, spune Robert Băicoianu, director de vânzări culturi horticole în cadrul Divizei pentru Protecția Plantelor BASF România.

Partenerii BASF s-au ridicat la înălțime de fiecare dată. Majoritatea loturilor prezentate au fost bine întreținute. Tehnologiile de lucrare a solului, lucrările în verde, precum și starea fito-sanitară excelentă au dat plantațiilor o notă generală foarte bună. Am reușit astfel să ilustrăm foarte bine fermierilor prezenți în număr mare rezultatele aplicării tratamentelor. În plus, evenimentele au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre fermieri și distribuitori, unitățile fitosanitare, centre de cercetare, precum și autoritățile din domeniul horticol.

Nu mai puțin de 350 de invitați au vizitat loturile de viță de vie. 40 de pomicultori au văzut efectele și rezultatele produselor BASF dedicate pomilor fructiferi, precum Bellis®, Maccani® sau Delan® Pro, în timp ce la Brașov ne-am bucurat să vedem peste 300 de participanți.

”Pe parcursul acestor 8 evenimente ne bucurăm că am reușit să aducem împreună fermieri mari și mici, să prezentăm rezultatele unui efort comun, în condițiile aplicării corecte a produselor noastre, cu respectarea momentelor fenologice și a dozelor omologate, ținând cont de condițiile climatice din fiecare zonă. De asemenea, am reușit să creionăm strategia pentru sezonul următor."

Evenimentele din luna iulie au dat totodată posibilitatea colegilor din celelalte divizii BASF România, precum Adrian Dolca și Mihaela Bucur, să se alăture echipei Agro pentru a prezenta activități, produse sau informații conexe, utile pentru activitatea fermierilor.

A fost o experiență la care au contribuit din plin și ne-au susținut de fiecare dată și colegii noștri din Divizia BASF pentru Protecția Plantelor: Carmen Stoica, Georgiana Bebeșelea, Mihaela Roman, Alexandru Staicu, Marius Farcaș, Octavian Jitea, Răzvan Boc, Ciprian Ionescu, Adrian Iordache, Adrian Milășan, respectiv Andreea Butaru, marketing teamleader-ul BASF Agro”, a mai spus Robert Băicoianu.

Robert-Ionuț Băicoianu
Robert-Ionuț Băicoianu

Ing Robert-Ionuț Băicoianu, Specialty Crops Sales Manager BASF

Activează de 25 ani în domeniul horticol, cu o bogată experiență în producția horticolă și a accesării fondurilor europene. Membru al Asociatiei Degustatorilor de Vin din Romania (ADAR), face parte din Comitetul Director al Organizatiei Naționale Interprofesionale Viti-Vinicole (ONIV) și conduce Scaunul Cavaleresc Ploieșți, din cadrul Ordinului European al Cavalerilor Vinului (OEVE). Din anul 2013 s-a alaturat echipei BASF, contribuind la dezvoltarea segmentului horticol.

Utilizaţi cu precauţie produsele fitosanitare. Citiţi întotdeauna eticheta şi informaţiile despre produs înainte de utilizare. Atenţie la simbolurile şi indicaţiile de pericol.