Concursul de vinuri BASF a ajuns la etapa națională

Finala concursului ”Povești cu vinuri românești” va avea loc pe 18 mai, la Alba Iulia

Concursul organizat de BASF în colaborare cu ADAR se apropie de final. Cele mai bune vinuri albe, roșii și roze, selectate de oenologii care au jurizat etapele regionale, vor intra în marea finală de la Alba Iulia. Pentru viticultorii mici și mijlocii care au investit efort și pricepere în crearea celor mai fine vinuri, premiile vor fi pe măsură.


Etapa națională va avea loc pe 18 mai, la hotel Medieval, din Alba Iulia. Marii câștigători vor fi premiați cu câte un kit de promovare a afacerii, în valoare de 5.000 de euro fiecare. Kit-urile constau în crearea unei identități de brand sau construirea unui magazin online sau închirierea unui spațiu expozițional în Promenada Mall din București.


Până acum, juriul a selectat câte 3 câștigători în cadrul etapelor regionale de la Odobești, Urlați, Craiova și Recaș. Degustătorii profesioniști au apreciat calitățile vinurilor participante la concursul BASF, iar cei care au luat parte la evenimente au putut afla și care sunt cele mai bune metode prin care își pot proteja culturile de viță de vie, pentru o producție sănătoasă și bogată.


Câștigătorii etapelor regionale sunt așteptați la Alba Iulia pe 18 mai, unde vor avea parte de multe suprize și voie bună, în compania celor mai harnici viticultori, dar și a oenologilor de renume, membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România. Împreună vom afla de la juriul de specialitate care sunt cele mai bune vinuri românești produse ce fermierii cu mai puțin de 100 de hectare de viță de vie.

Mergi sus