BASF și AGRIVI: parteneriat digital pentru fermierii români

Cele două companii au încheiat un proiect pilot de implementare a unei soluții digitale complete pentru gestionarea tuturor proceselor din fermă

BASF Agricultural Solutions a ales platforma software AGRIVI, dedicată managementului în agricultură, pentru a-și diversifica portofoliul de soluții agro destinat fermelor și cooperativelor din România. Este un parteneriat complex ce are drept obiectiv ușurarea tranziției fermierilor români către agricultura digitală. Colaborarea celor două companii vine ca răspuns la provocările agriculturii moderne, în care caracterul tot mai imprevizibil al vremii, dificultatea combaterii agenților de dăunare, volatilitatea prețurilor și insuficiența tot mai acută a resurselor naturale au devenit probleme tot mai actuale și mai complexe.

Platforma AGRIVI este cunoscută la nivel mondial ca lider în segmentul Ag-Tech. Este o soluție completă de gestionare digitală a tuturor proceselor din ferme sau cooperative și oferă capacități avansate pentru planificarea, trasabilitatea și analiza întregului flux de producție. Soluția AGRIVI le permite fermierilor români să își digitalizeze toate procesele din fermă pentru a putea lua decizii coerente, bazate pe date reale din câmp, cu scopul de a obține în final recolte mai bogate, de o calitate superioară. Inițiativa parteneriatului BASF și AGRIVI a pornit de la o constatare simplă: indiferent dacă fermierii sunt sau nu pregătiți, digitalizarea agriculturii devine o realitate în tot mai multe ferme din România.

Inițiativa proiectului a pornit de la nevoia fermierilor români de a utiliza soluții moderne, adaptate noilor realități din agricultura contemporană

Serviciile digitale oferite de AGRIVI vin în completarea portofoliului de soluții inovatoare BASF. Ajutăm astfel fermierii nu doar cu produsele noastre, dar îi susținem și în procesele de digitalizare, oferindu-le soluția de farm management de la AGRIVI. Am ales varianta pe care am considerat-o cea mai potrivită pentru nevoile acestora”, spune Marijan Tomsic, Country Manager, BASF Agricultural Solutions România.

Parteneriatul dintre BASF și AGRIVI este destinat profesioniștilor din agricultură care nu sunt doar fermieri. Este pentru cei ce își doresc performanță, eficiență, profit, dar și sustenabilitate. ”Cu ajutorul software-ului nostru, fermierii pot reduce riscurile și pot crește calitatea și randamentul recoltelor. Pe de altă parte, odată cu implementarea platformei AGRIVI, se asigură un control constant al procesului de producție, ceea ce permite trasabilitatea, astfel încât consumatorii pot avea o perspectivă complet transparentă asupra procesului de producție a alimentelor pe care le consumă. Acesta nu mai este viitorul nostru, ci prezentul”, a afirmat Mircea Drăghici, General Manager AGRIVI Romania.

Soluția AGRIVI permite fermierilor să aibă acces la cele mai bune practici agricole de actualitate. În același timp le oferă posibilitatea de a gestiona simplu și rapid toate activitățile din câmp sau fermă. Fermierii pot astfel să planifice întregul sezon agricol, să analizeze producția și să integreze în platforma AGRIVI alte tehnologii digitale pentru agricultură, precum stații meteo, aplicații de gestiune a parcului auto și de utilaje, sau imagistică prin satelit. În acest mod, fermierii pot prelua controlul complet asupra fluxului de producție, pentru un management mult mai eficient al fermei.

Vezi ce spun fermierii care folosesc această aplicație

Proiectul AGRIVI și BASF va trece acum în cea de-a doua etapă, în care urmează implementarea la nivel național, într-un grup selectat de ferme

Parteneriatul dintre BASF și AGRIVI a început cu un proiect pilot, desfășurat în acest an. Obiectivul programului pilot, a fost să se identifice abordările ideale adaptate condițiilor din România. Astfel, participanții au beneficiat de instruire cu privire la capabilitățile și beneficiile platformei, pentru a crea planificări de sezon agricol, pentru a putea monitoriza volumul de ore de lucru și activitatea specifică fermei, inputurile, precum și pentru a înregistra dinamica costurilor în timp real.

Utilizatorii platformei AGRIVI au recunoscut rapid beneficiile deciziilor luate pe baza datelor introduse, astfel că pentru aceștia noua abordare a reprezentat o adevărată cheie a succesului. Managementul integrat al resurselor, operațiunilor, finanțelor, forței de muncă, precum și trasabilitatea acestora, împreună cu posibilitatea extinsă de raportare și analiză au făcut ca soluția să fie excelent primită de fermierii din proiectul pilot.

Și specialiștii BASF implicați în proiect au recunoscut utilitatea platformei AGRIVI pentru fermieri. ”Pe lângă componentele de comunicare online și canalele prin care încercăm să ajutăm fermierii cu informații tehnice, cu soluții la problemele lor din culturi, următorul pas este digitalizarea fermei. De aceea considerăm că o platformă de management al fermei precum AGRIVI este binevenită. Am testat aplicația în faza de pilot timp de un sezon și suntem încântați de faptul că AGRIVI oferă o soluție completă”, este de părere Bogdan Boboc, Digital & Online Manager BASF Agricultural Solutions România.

În acest moment, proiectul va trece în etapa următoare, în care platforma AGRIVI va putea fi implementată la nivel național, pentru un grup selectat de fermieri. Soluția AGRIVI permite accesul la informații tehnice, agroeconomice, alerte meteo, însă punctul forte îl constituie secțiunea de management al fermei. Fermierii pot face planificări de activități, recolte, resurse umane, pot gestiona utilajele, lucrările în câmp sau pot primi inclusiv alerte pentru plata facturilor. Aceste facilități și multe altele incluse în soluția de management AGRIVI vor putea facilita procesele de administrare a fermei, asigurând fermierilor instrumentele necesare pentru analiza detaliată a activității în scopul optimizării profiturilor.

De acum poți primi noutățile BASF și pe WhatsApp

Te poți abona la informările noastre în 3 pași simpli. Știri, sfaturi, recomandări, rapid și ușor, direct pe WhatsApp.

Mai multe detalii

Soluții digitale de la BASF

Aplicația AgAssist – asistentul digital din buzunarul tău

Descarcă aplicația

Fii un fermier informat!

Serviciile mele: gestionează rapid și ușor abonările (email sau SMS). Vei primi astfel informații personalizate din partea noastră și vei avea partea de conținut premium.

Abonează-te acum

Echipa vânzări BASF din zona ta

Ai întrebări despre produsele noastre?

Contactează-ne acum
Mergi sus