Cerere uriașă pentru dezvoltarea rurală. Fondurile europene s-au epuizat în numai 6 ore!
25.05.2016
AFIR a epuizat toate fondurile în aceeași zi în care a deschis sesiunea de depunere a proiectelor pentru submăsura 4.3A
Succes neobișnuit pentru AFIR. Agenția a reușit performanța de a epuiza toate fondurile europene alocate submăsurii 4.3A (Infrastructura de acces agricolă) în doar 6 ore de la deschiderea sesiunii de depunere a proiectelor. Cererea a fost pe măsură. Doar în primele șase minute de la deschiderea măsurii au fost depuse 25 de proiecte, cu o valoare de aproape 25 de milioane de euro.
Județele Bistrița Năsăud, Cluj, Dolj, Satu Mare și Timiș au fost fruntașe la depunerea proiectelor. ”Suntem bucuroși de acest aflux de cereri pentru infrastructura rurală și este o dovadă că PNDR a început să se deruleze la capacitate maximă. Nevoia de finanțare în mediul rural e uriașă. Orice alocare pe care autoritățile ar face-o e insuficientă, dar fiecare ban care ajunge în satul românesc este important”, spune directorul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Eugen Popescu.
Ce bani poți obține de la AFIR dacă ești pomicultor
Nu e singura veste bună venită din partea AFIR. Agenția a epuizat și fondurile alocate submăsurii 7.2 (Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, componentele de infrastructură rutieră din zona montană și non-montană). Totodată, și guvernul a anunțat că va lua o serie de măsuri temporare pentru a stimula creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene dedicate agricultorilor români. Astfel, autoritățile au alocat 1.786.000 de lei pentru plata subvențiilor în agricultură.
România trebuie să finalizeze plata tuturor subvențiilor în agricultură până la finalul lunii iunie. În caz contrar, România ar putea primi sancțiuni și penalizări din partea Comisiei Europene. Directorul APIA a explicat pentru Agro TV că fiecare stat membru al UE trebuie să facă plăți de minim 95% din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă), pentru a primi rambursări integrale de la Uniunea Europeană. O să analizăm situația cu atenție în următoarele zile ca să vedem cum putem ajuta România fără să se impună penalizări și sancțiuni. ”Pe mine nu mă interesează să sancționez niciun stat membru dacă există un motiv logic care nu creează o situație în care să se pună problema de management financiar al Uniunii Europene. Vreau să dau posibilitatea statelor membre să cheltuie banii”, a declarat și Phil Hogan, comisarul european pentru agricultură.
Cum vei putea verifica stadiul cererii tale la APIA
În momentul de față, fermierii mai au de primit bani de la APIA, care a avansat un nou termen de plată pentru crescătorii de animale. De pe 25 mai, termenul avansat inițial, banii ar putea ajunge la fermierii români abia spre finalul lunii mai. În aceste momente, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură lucrează la foc automat pentru a reuși să autorizeze la plată și dosarele a peste 3.000 de fermieri ale căror cereri nu pot fi procesate din diverse motive tehnice de softul APIA. Conform AgroInfo, ministerul Agriculturii a propus un buget de peste 113 milioane de euro pentru plat subvențiilor în zootehnie.