Comisia Europeană ar putea interzice cuștile în ferme
01.10.2018
O inițiativă cetățenească europeană ar putea pune capăt practicilor curente din domeniu
Comisia Europeană a înregistrat o nouă inițiativă cetățenească ce ar putea pune punct unei imagini des întâlnite în fermele zootehnice: cuștile. Conform reprezentantului supleant al inițiatorilor acestei propuneri, Dr. Olga Kikou, ”cuștile produc suferințe milioanelor de animale din ferme, uneori cu consecințe grave”, ceea ce contravine cu o serie de tratate europene care recunosc animalele drept ființe capabile să experimenteze emoții sau sentimente de bucurie și suferință.
Deși UE a interzis anumite tipuri de cuști, în cazul unor specii de animale, legislația europeană nu a mai adus și alte schimbări în practica din zootehnie. Conform Euractiv, semnatarii inițiativei vor ca interzicerea cuștilor să se aplice pentru toate rasele de găini, porci, vite, iepuri, rațe sau gâște de pe teritoriul UE, în încercarea de a promova o agricultură sustenabilă.
Inițiativa, numită ”Opriți era cuștilor” a fost lansată oficial la Parlamentul European din Bruxelles, pe 25 octombrie și va fi urmată de o serie de evenimente în fiecare stat membru, timp de un an, perioada în care se vor strânge semnăturile de susținere. Conform celui mai recent Eurobarometru, 9 din 10 cetățeni UE sunt de părere că bunăstarea animalelor de la fermă trebuie protejată.
Procedura în astfel de cazuri este relativ simplă: este nevoie de șapte cetățeni UE pentru a lansa o inițiativă. Dacă aceștia reușesc să strângă mai mult de un milion de semnături de susținere într-un an de zile, Comisia este nevoită să ia o decizie asupra inițiativei. Din 2011 și până acum, au fost înregistrate 50 de inițiative, dintre care doar patru au fost acceptate și au produs efecte juridice