De ce are loc fenomenul de cădere a cerealelor și cum poate fi prevenit
15.02.2021
Vezi care sunt cele mai bune metode prin care păstrezi intactă cultura de cereale
- Ce este căderea cerealelor
- Cauzele fenomenului de cădere a cerealelor
- Factorii care influențează riscul de cădere
- Efectele fenomenului de cădere a cerealelor
- Cum se poate preveni căderea cerealelor
- Folosirea regulatorilor de creștere la cereale
- Regulatorul de creștere Medax® Top
Aproape orice cultivator de cereale s-a confruntat la un moment dat cu fenomenul de cădere a cerealelor. Este un aspect relativ comun, dar deseori neglijat de agricultori. Neprevenit, acest fenomen poate duce la pierderi enorme în recolta de cereale păioase.
Ce este căderea cerealelor
Fenomenul de cădere a cerealelor se referă, așa cum spune și numele, la pierderea verticalității plantei, sub acțiunea greutății propriului spic, combinată adeseori cu fenomene meteorologice precum vântul puternic sau vijeliile.
Căderea plantelor este de două tipuri: cădere de la nivelul rădăcinii sau cădere de la nivelul tulpinii. Cel mai des întâlnit tip de cădere a plantelor de cereale păioase este la nivelul sistemului radicular, deși se poate întâmpla ca și tulpina să fie afectată. Practic, în funcție de caz, rădăcina sau tulpina nu mai pot susține greutatea plantei, spicul acționând ca o pârghie, astfel că acestea cedează. Rezultatul este ușor vizibil în solă, sub forma unor goluri, plantele fiind culcate la pământ.
Cauzele fenomenului de cădere a cerealelor
Plantele de cereale cad în special în perioade umede și ploioase, însoțite de vânt. Umezeala îmbibă spicele și frunzele care devin mai grele, punând presiune suplimentară asupra plantei. Sub acțiunea vântului, se produce un efect de pârghie, care pune sub tensiune rădăcina și tulpina.
Dacă solul este îmbibat cu apă, rădăcinile nu mai sunt la fel de bine ancorate, astfel că plantele se pot dezrădăcina ușor, cu efecte catastrofale pentru cultură. Totuși se poate întâmpla ca fenomenul de cădere să se producă la nivelul tulpinii, mai ales în situația în care sistemul radicular este puternic, dar tulpina nu are rezistența necesară pentru a susține masa vegetativă crescută ce amplifică efectul de pârghie în timpul adierilor de vânt.
Totuși, cum se ajunge la acest fenomen? Pentru a găsi primele cauze din acest lanț, trebuie să ne întoarcem în timp, înainte de înființarea culturii de cereale. Mai exact, la momentul alegerii soiurilor de cereale. Fermierii își aleg soiul în funcție de o serie de condiții din fermă (tipul solului, climă, tehnologia folosită sau producția dorită), ignorând uneori simplul fapt că soiurile înalte sunt mult mai predispuse la cădere.
A doua cauză, cronologic vorbind, ține de tehnologia utilizată, mai exact de fertilizare. Din dorința de a înființa culturi cu densitate și productivitate mare, fermierii aplică mari cantități de îngrășăminte pe bază de azot, care să susțină nevoile de nutriție ale plantelor de cereale. Însă îngrășămintele pot avea un efect nedorit, de creștere exagerată a plantei. Acest efect trebuie contracarat prin utilizarea regulatorilor de creștere.
A treia cauză ține de vreme. În general, în lunile mai sau iunie, furtunile de vară, vijeliile, puseele de vânt puternic, sau perioadele cu multă umezeală și adierile de vânt sunt factorii finali care declanșează dezastrul. Dacă plantele au tulpinile etiolate, fermierii se pot trezi în doar câteva ore cu tot lanul căzut. Iar asta nu reduce doar randamentul la hectar, ci îngreunează și lucrarea de recoltare.
Factorii care influențează riscul de cădere
Fenomenul de cădere este influențat puternic de trei mari factori:
- Tipul soiului de cereale care a fost ales pentru cultivare
- Rezistența soiului respectiv la cădere
- Înălțimea tulpinii
Fără prea multe calcule, putem vedea că potențialul de producție este direct proporțional cu riscul de cădere. Dilema cultivatorului de cereale este să găsească însă un echilibru suficient de bun, sau să găsească soluția potrivită pentru a asigura întreg potențialul de creștere, dar și o structură puternică și flexibilă a tulpinii, respectiv un sistem radicular bine consolidat, care să susțină planta și eventualul surplus de greutate din timpul perioadelor ploioase sau cu vânt.
Influența diferiților factori de risc asupra fenomenului de cădere a plantelor
Factori de risc care nu pot fi controlați
- Vremea (condiții de vânt sau umezeală mare) – Influență foarte puternică asupra riscului
- Fertilitatea solului – Influență foarte puternică asupra riscului de cădere
Factori de risc care pot fi controlați
- Rezistența soiului la cădere – Influență foarte puternică asupra riscului de cădere
- Irigarea - Influență foarte puternică asupra riscului de cădere
- Cantitatea de îngrășăminte pe bază de azot - Influență puternică asupra riscului de cădere
- Momentul aplicării îngrășămintelor pe bază de azot – Influență mare asupra riscului de cădere
- Epoca de semănat – Influență medie asupra riscului de cădere
- Densitatea la semănat – Influență medie asupra riscului de cădere
Efectele fenomenului de cădere a cerealelor
Căderea cerealelor poate diminua recolta chiar și cu 40% sau 50%. Nu este singurul inconvenient, deoarece plantele culcate la pământ vor crește costurile de recoltare semnificativ, procentul putând ajunge chiar și la 50%. Și cheltuielile suplimentare nu se opresc aici, deoarece boabele de grâu căzute sunt mai umede, ceea ce necesită eforturi și costuri mai mari pentru uscarea lor.
Din păcate, mai există un efect negativ a cărui influență se extinde chiar și în următorul sezon. Cerealele căzute la pământ cresc masa vegetală, contribuind în același timp la dezvoltarea nedorită a samulastrei, precum și la creșterea riscului de apariție și răspândire a bolilor. Pentru a contracara aceste efecte nedorite și a preveni pierderile, BASF propune fermierilor să utilizeze cel mai eficient regulatoar de creștere de pe piața românească, Medax® Top, produs care oferă cel mai bun raport calitate-preț .
Cum se poate preveni căderea cerealelor
Eliminarea riscului de cădere a plantelor de cereale depinde de:
- Reducerea lungimii tulpinii
- Creșterea diametrului tulpinii și întărirea pereților celulari ai acesteia
- Îmbunătățirea arhitecturii tulpinii
- Îmbunătățirea sistemului radicular
Pentru a asigura o dezvoltare optimă a culturii de cereale, dar și un echilibru al factorilor amintiți mai sus, agricultorii au la dispoziție trei mari metode:
- Echilibrarea cantității de îngrășăminte pe bază de azot
- Alegerea momentul de aplicare a îngrășămintelor
- Utilizarea regulatorilor de creștere
Cea mai mare influență o au îngrășămintele, în special cele pe bază de azot. De aceea, cantitatea de azot din sol trebuie monitorizată, iar necesarul de îngrășământ trebuie calculat în funcție de aceasta și de potențialul de producție dorit.
Pentru a monitoriza riscul de cădere a plantelor, ar trebui să:
- Evaluezi factorii de risc din zonă care pot duce la căderea cerealelor
- Să măsori înălțimea medie a plantelor
- Să stabiliești numărul de frați
- Să gestionezi dezvoltarea culturii
- Să calculezi riscul de cădere
Fermierii cu experiență mai au un as în mânecă. Alegerea cu atenție a momentului aplicării îngrășămintelor. Este cunoscut faptul că ritmul de creștere a plantelor de grâu, orz sau alte cereale va fi redus dacă se întârzie momentul de aplicare a îngrășămintelor pe bază de azot.
De asemenea, dacă există culturi cu un număr mai mare de 1000 de plante pe metru pătrat, acestea vor fi mai lungi și mai slab dezvoltate, cu sisteme radiculare adeseori incapabile să reziste presiunii suplimentare.
Folosirea regulatorilor de creștere la cereale
Regulatorii de creștere sunt produse absolut necesare fermierilor care cultivă cereale cu densități mari pe metru pătrat sau care doresc producții foarte ridicate, cu randament mare la hectar. În România, regulatorii de creștere la cereale sunt prezenți pe piață de câțiva ani, însă în țări precum Franța, Germania sau chiar Marea Britanie, fermierii utilizează regulatori de creștere pentru mai mult de 80% din suprafața totală cultivată cu grâu, respectiv pentru mai mult de 60% din suprafața totală cultivată cu orz.
Regulatorii de creștere acționează încetinind ritmul de creștere a plantei și menținând înălțimea redusă. Însă regulatorii convenționali au două mari inconveniente: opresc creșterea rădăcinilor și necesită doze ridicate.
Regulatorul de creștere Medax® Top
Produsul Medax® Top , de la BASF, este singurul regulator de creștere la cereale din România care are și efectul benefic al consolidării sistemului radicular. Medax® Top conține două substanțe active complementare: prohexadion calciu si mepiquat clorură. Produsul se poate aplica la absolut toate culturile de cereale păioase, în doza omologată de 0.6 – 1.0 l/ha, de la începutul alungirii tulpinii până la apariția frunzei stindard, într-un interval cuprins între 5° și 20°C.
Spre deosebire de regulatorii convenționali de creștere, Medax® Top are o serie de beneficii importante:
- Crește rezistența plantei și reduce în același timp riscul de cădere
- Consolidează rădăcina plantei
- Este flexibil în aplicare
- Asigură o înălțime uniformă a fraților
- Crește concentrația de clorofilă
- Crește producția
- Scade costurile de recoltare sau uscare
Efectul de înrădăcinare asigurat de Medax® Top face ca plantele să se ancoreze mai bine în sol, dar totodată contribuie și la o absorbție îmbunătățită a azotului și celorlalți nutrienți din sol. De asemenea, reduce stresul cauzat de secetă sau boli ale rădăcinilor.
În același timp, Medax® Top are și efecte benefice asupra tulpinii plantelor. În urma tratamentului se poate constata creșterea în diametru a stratului sclerenchimatic, creșterea conținutului de masă uscată a pereților celulari, precum și creșterea conținutului de lignină.
Medax® Top este folosit cu succes de marii fermieri din România. Pentru ing. Vasile Iacob, managerul tehnic al fermei TCE 3 Brazi și unul, dintre cei mai respectați agricultori din Moldova, Medax® Top este ”cel mai bun produs, atât din punct de vedere al calității, cât și din punct de vedere al raportului calitate-preț”.
Pentru domnul Mihai Budai, managerul tehnic al SC Agroind Cauaceu, Medax® Top este un produs care nu lipsește din fermă, ”fiind aplicat inclusiv la soiurile de cereale cu talie joasă, deoarece reechilibrează arhitectura plantei și vom obține o dezvoltare normală, evitând o creștere luxuriantă, în detrimentul obținerii unei producții mari”.
Produsul e folosit cu succes și la Comcereal SA, în județul Vrancea, fiind descris de domul Moțoc Irimia drept ”un produs foarte bun, are o perioadă de aplicare mult mai mare față de alți regulatori de creștere pe care i-am folosit până acum, de la începerea alungirii paiului, până la frunza stindard”. Utilizarea regulatorilor de creștere a devenit o necesitate și în Olt, unde Adrian Ignat, de la ferma Alcrist Deveselu, îl consideră ”obligatoriu, atât pentru cultura de sămânță, cât și pentru cultura de consum, fie că folosim grâu comun, fie că avem grâu durum”.
Spre deosebire de alți regulatori de creștere, Medax® Top este un produs unic pe piața din România, deoarece determină dezvoltarea puternică a sistemului radicular. Testele BASF au arătat o creștere medie cu 42 cm a lungimii totale a rădăcinilor pe plantă, precum și o creștere cu până la 25% a greutății uscate a rădăcinilor. Alte produse pe bază de clormequat clorură doar reduc lungimea tulpinii și îi cresc diametrul.
Contactează un reprezentant BASF dacă vrei mai multe detalii despre Medax® Top