Opiniile fermierilor care au folosit Priaxor® EC în 2019. VIDEO
04.05.2020
Află ce impresii le-a lăsat Priaxor® EC fermierilor care l-au aplicat în 2019
Fungicidul pentru cereale Priaxor® EC se bazează pe acțiunea a două substanțe active (fluxapiroxad și piraclostrobin) care împreună au o acțiune preventivă, curativă și eradicativă.
Combate o serie de boli foliare extrem de păgubitoare, dintre care amintim făinarea, septoriozele, pătarea cenușie a frunzelor de grâu, rugina brună, arsura frunzelor, pătarea brună a frunzelor de orz și rugina orzului.
După ce l-au folosit pentru culturile lor în 2019, câțiva fermieri ne-au spus impresiile lor. Iată ce au avut de zis!
„Recomand fermierilor să folosească Priaxor®, fiind un produs de generație nouă, care are foarte multe avantaje și ține cultura într-o vegetație perfectă până la recoltare.”
Gelu Ivănuș de la SC Agro Ivănuș SRL, jud. Teleorman, a fost nevoit, din cauza precipitațiilor insuficiente din toamna trecută, să revină la grâu după rapița care nu a răsărit. “Anul acesta am aplicat și două și trei tratamente, în funcție de lan și de necesitatea culturii respective. Grâul de anul acesta a fost mai micuț puțin în primăvară; am folosit T1, dar foarte important a fost al doilea tratament pe care l-am ajutat foarte mult cu produsele BASF, Priaxor® în special. Priaxor® este un fungicid extraordinar de bun, ce rezistă până la recoltare. După aplicare, am observat că își face foarte bine treaba, în general pentru rugini și pentru septoria și, în același timp, fiind un produs de generație nouă, are un efect foarte bun. Eu am folosit 1 la 1 l, este ideal. Recomand fermierilor să folosească Priaxor®-ul, fiind un produs de generație nouă, care are foarte multe avantaje și ține cultura într-o vegetație perfectă până la recoltare.”
“Dacă fermierii vor să aibă o cultură sănătoasă și un spor de producție, recomandarea mea este să folosească acest fungicid.”
Aceeași proporție 1:1 i-a oferit rezultatele scontate și lui Claudiu Vezeanu de la SC Vez Agro SRL, localitatea Radomirești, jud. Olt. “În ultimii ani, în primul tratament folosesc Duett® Ultra , iar la tratament folosesc Priaxor®, care m-a salvat de boli. Am văzut la vecini; unde au tratat cu generice, au fost foarte multe boli, în schimb la mine cultura a fost foarte curată; în același timp efectul de gri și lungirea perioadei de vegetație. Doza pe care o folosesc este de 1 l la ha. Dacă fermierii vor să aibă o cultură sănătoasă și un spor de producție, recomandarea mea este să folosească acest fungicid, unul dintre cele mai bune de pe piață, la ora actuală.”
“Recomand cu mare drag Priaxor®-ul. Noi l-am folosit în comparație cu alte produse și am constatat că aduce un plus de valoare. Dacă eu îl folosesc, îl și recomand cu mare drag.“
În Ilfov, Ionuț Olteanu de la SC Agromad Crops SRL ne-a spus despre presiunea bolilor cu care se confruntă. “Lucrăm peste 13.500 de ha. Sunt 5 ferme dispuse pe raza a 4 județe și lucrăm în 62 de localități. Avem un asolament destul de scurt, cu grâu, rapiță, porumb și floarea-soarelui și, bineînțeles că asolamentul acesta scurt aduce și presiuni din partea bolilor. Cerealele ocupă suprafețe foarte mari la noi. De exemplu, grâul a fost în jur de 5.000 de ha, orzul 700 de ha.”
În aceste condiții, a hotărât să apeleze la Priaxor®. Iată cum a procedat și ce a observat după: „La orz am folosit în primăvară două tratamente, iar la grâu trei tratamente. Priaxor® am folosit cu succes anul acesta. Sunt încântat de el, iar pentru anul acesta am hotărât să îl folosim la scară mult mai mare pentru că a fost foarte eficient. Cu toată presiunea bolilor, din cauza precipitațiilor abundente; anul acesta cred că am avut în primăvară mai mult de 450 de litri, totuși grâul nostru a fost curat; toate frunzele au fost ok, frunza stindard a fost nepătată; o eficiență foarte bună a acestui produs. Am folosit 1 litru, aplicat în tratamentul doi, în faza de burduf. Avem foarte multe probleme cu septorioza, în sensul că sunt condiții de apariție, și ceea ce am constatat este că are un efect atât preventiv, cât și unul curativ. Practic am avut culturile curate, într-un an cu mare presiune din partea bolilor și cu multe precipitații. Recomand cu mare drag Priaxor®-ul. Noi l-am folosit în comparație cu alte produse și am constatat că aduce un plus de valoare. Dacă eu îl folosesc, îl și recomand cu mare drag.”