Fii în control! Când ai verificat ultima dată produsele din depozit?
16.02.2016
La ce trebuie să fii atent, dacă vrei ca fructele, legumele și cerealele depozitate să fie păstrate în cele mai bune condiții
Depozitarea fructelor și legumelor e vitală când vrei să fii sigur că produsele vor ajunge la consumator în condiții optime. De la cele cu perisabilitate ridicată și până la produse care se pot păstra luni întregi, fermierii trebuie să acorde o atenție deosebită acestui stadiu.
Depozitarea acestora se face cel mai bine în încăperi cu atmosfera controlată. Controlul condițiilor de depozitare se poate realiza prin metode abiologice (precum scăderea concentrației în oxigen, injectare de azot sau folosirea generatoarelor de gaz) sau metode biologice, care constau în asigurarea unei anumite compoziții gazoase (ca de exemplu, eliminarea excedentului de CO2, prin folosirea unui decarbonator).
Fermierii pot folosi mai multe tipuri de depozite sau silozuri, în funcție de posibilitățile economice, nivelul producției sau chiar condițiile climaterice. Depozitele pot avea sau nu posibilitatea reglării condițiilor de păstrare, pot fi specializate pentru fructe, legume sau universale, pot fi de tipul mono sau multipavilion, cu sau fără instalații centralizate (sau individuale, pe celule) sau cu grade mai mari și mai mici de automatizare. În general, legumele și fructele se pot păstra atât în depozite obișnuite, cu deservire manuală, cât și în depozite cu ventilare forțată, camere frigorifice sau camere cu atmosferă controlată.
Oricare ar fi metoda aleasă pentru păstrarea fructelor și legumelor, ele trebuie depozitate la o temperatură mică, dar în limita de siguranță pentru menținerea calității și încetinirea mecanismelor de alterare. Totodată, acordă atenție gradului de luminozitate și condițiilor de umiditate a aerului. Destul de răspândită în cazul fermelor mici e păstrarea produselor agricole în subsoluri sau depozite simple, fără metode de control al aerului sau răcire. Evită această metodă, pentru că pierderile de produse sunt foarte mari.
Cum verifici fructele, legumele și cerealele depozitate
Horticultorii și legumicultorii trebuie să țină seama de un aspect vital. În depozite trebuie păstrate doar fructele și legumele sănătoase, recoltate în condiții optime, fără leziuni sau urme de alterare. Cealaltă regulă de importanță majoră e să depozitezi produsele dintr-o singură grupă de soiuri într-o celulă, fără să le amesteci. De asemenea, pe timpul păstrării de iarnă, produsele și condițiile din depozite trebuie verificate măcar o dată pe săptămână.
Verificări suplimentare mai trebuie făcute în cazul în care apar variații bruște ale temperaturii sau umidității, în cazul atacurilor produse de dăunători, sau dacă se constată modificări ale aspectului. Fiecare verificare necesită probe recoltate din locuri reprezentative în depozit. În ceea ce privește cerealele, tot în luna februarie poți acoperi sau dezveli parțial silozurile, în funcție de temperatură, poți executa lopătarea semințelor sau sortarea acestora, dacă au apărut mucegaiuri.
Temperatura și gradul de umiditate au, la rândul lor, importanță vitală. Soiurile de mere de iarnă, de exemplu, se păstrează la temperaturi cuprinse între 0°C - +4°C. Temperaturile mai scăzute pot cauza brunificarea produselor.
Totodată, umiditatea trebuie menținută la un nivel optim, adaptat fiecărui tip de fruct sau legumă în parte. De exemplu, merele pot fi păstrate optim în condiții de umiditate relativă de 85%-90%. Umiditatea prea scăzută poate duce la deshidratare și pierderea aspectului ferm, în timp ce un grad prea mare al acesteia va favoriza apariția bolilor fungice.
Majoritatea rădăcinoaselor pot fi păstrate în condiții optime timp de 5-6 luni, în depozite fără lumină, la temperaturi între 0°C - +1°C și umiditate de 90-90%. Rădăcinoasele se pot păstra și în șanțuri (stratificate sau nu, în amestec 80% pământ + 20% nisip sau numai nisip), în brazdă (pentru morcovi, pătrunjel sau țelină), silozuri cu sisteme de ventilație și frigorifice (ridichi de iarnă, sfeclă roșie).
Cartofii din soiurile târzii pot fi păstrați în depozite cu ventilație mecanică. În perioada propriu-zisă de păstrare, temperatura aerului cu care se ventilează ar trebui să fie mai scăzută cu unul sau două grade față de cea a tuberculilor, la aproximativ 3-5°C. În depozitele frigorifice, cartofii pot fi păstrați în lăzi paletizate sau vrac (dacă există ventilație în pardoseală în celulele respective) timp de 7-8 luni, la 3-5°C și 80-85% umiditate. Temperaturi mai mici se asigură cartofilor păstrați pentru a fi sădiți. Aceștia pot fi depozitați vrac, timp de 8-9 luni, la 2-3°C și 85-95% umiditate.
Controlul periodic al cerealelor depozitate
Cerealele necesită și ele condiții speciale de păstrare, având în vedere umiditatea semințelor și posibilitatea de a se autoîncinge. Astfel, în februarie, semințele de grâu trebuie să aibă o temperatură în masa acestora sub 18 grade. Nu e necesar să ventilezi semințele în această perioadă, dar trebuie să eviți pătrunderea aerului umed. Totodată, verifică la intervale regulate umiditatea, temperatura și starea semințelor. Dacă constați apariția dăunătorilor, aplică tratamentele specifice pentru combaterea lor în termen de 2-3 zile de la depistare.
Și porumbul trebuie controlat periodic, mai ales din cauza pericolului de infestare cu molia cerealelor sau atacurilor produse de rozătoare. Parametrii pe care trebuie să îi ai în vedere sunt temperatura, umiditatea relativă a aerului, gradul de ventilație și mai ales starea de sănătate a știuleților.