În ianuarie ne ocupăm de pomii fructiferi și vița de vie. Ce lucrări trebuie făcute

Vezi calendarul complet al lucrărilor agricole în pomicultură și viticultură

Odată ce am lăsat în urmă sărbătorile de iarnă, ne putem gândi deja la primele lucrări agricole din 2016. Prima lună a anului nu înseamnă și repaos pentru fermieri, indiferent că vorbim despre culturile mari, pomicultură, legumicultură, sau vita de vie. Nu mai vorbim de creșterea animalelor!

Luna ianuarie permite însă un program mai lejer, dar timpul poate fi folosit cu succes pentru pregătirea ta ca fermieri. Nu e niciodată prea târziu să înveți tehnici noi folosite în agricultură, să te documentezi despre ultimele sau cele mai productive soiuri, echipamente agricole sau moduri de combatere a dăunătorilor. BASF vine în sprijinul fermierilor din România și organizează în perioada de iarnă o serie de simpozioane în orașe din toată țara. În cadrul evenimentelor BASF, poți afla ultimele noutăți din domeniul agricol și vei întâlni fermieri și specialiști care au răspunsuri la întrebările tale.

Înainte de a trece la lucrarile agricole care trebuie efectuate în ianuarie, ar trebui să îți mai spunem că prima etapă e planificarea. Un calendar e cel mai bun prieten al fermierului bine pregătit. Indiferent de câtă experiență ai în agricultură, se poate întâmpla să uiți anumite detalii sau lucrări, din lipsă de timp, sau poate din cauza apariției unor probleme în culturi.

Cum să-ți planifici calendarul agricol pentru 2016

Poți să-ți planifici calendarul agricol simplu, pe hârtie, sau pe calculator. Dacă alegi calea digitală, folosește cel mai bine un program de calcul tabelar, precum Excel, LibreOffice sau Google Sheets. Ultimele două variante sunt gratuite. Structurează lucrările pe categorii, săptămâni, zile și nu uita să aloci și o durată estimată fiecărei lucrări agricole.

Dacă vrei să ai totul calculat, poți adăuga în calendarul agricol și un cost estimativ al lucrărilor, sau chiar numele celor care se vor ocupa de fiecare lucrare agricolă în parte. Pe parcurs, poți adăuga și date tehnice, detalii despre cum au decurs lucrurile, sau notițe utile pentru anul următor. Vei vedea că toate însemnările se vor dovedi neprețuite în anii următori, sau pentru rotația culturilor.

Ce lucrări agricole se fac în ianuarie

Indiferent de ce domeniu agricol vorbim, pe lista lucrărilor tale trebuie să se regăsească trei lucruri:

  • aprovizionarea cu diverse materiale, semințe, ingrasaminte, erbicide, fungicide sau insecticide
  • mentenanța echipamentelor și a utilajelor agricole
  • controlul culturilor semănate în toamnă, în special în cazul condițiilor meteo dificile pentru plante

Pentru culturile mari (cereale, rapiță, etc) e nevoie să controlezi starea de vegetație, mai ales dacă între timp au apărut condiții meteo nefavorabile, ger puternic, gheață sau strat de zăpadă insuficient pentru temperaturile de afară. Dacă pe câmp băltește apa, evacueaz-o prin șanțurile de scurgere. Pentru culturile de câmp, poți începe aprovizionarea, condiționarea semințelor, transportul gunoiului de grajd pe câmp și controlul materialelor depozitate.

Pe lângă activitățile enumerate mai sus, legumicultorii pot începe amenajarea răsadnițelor și pot semăna în ele plante precum varza / conopida timpurie. Cei care dețin sere pot începe să planteze roșii sau ardei pentru cultura forțată.

Crescătorii de animale trebuie să fie atenți să le asigure acestora un program adecvat de mișcare, să verifice condițiile de adăpostire și să-și protejeze sursele de apă potabilă, mai ales în caz de ger sau temperaturi mult sub zero grade. Totodată, crescătorii de animale trebuie să asigure condițiile necesare de igienă și climat pentru perioada de fătare la oi. În plus, începutul anului e și perioada în care se încheie contractele pentru beneficiarii de produse animaliere.

Lucrări de iarnă în pomicultură

În ianuarie, cel mai mult au de muncă fermierii cu activități de pomicultură și viticultorii. În ambele cazuri, în această perioadă se fac tăieri de rodire și lucrări de fertilizare a terenului. În calendarul pomicultorului, perioada optimă pentru tăierile de formare și fructificare este 15 noiembrie – 10 aprilie. Dacă lucrările nu s-au terminat anul trecut, în ianuarie și februarie vor continua tăierile de formare a coroanei la pomii tineri, tăierile de rod la ceilalți pomi și săpatul pomilor cu cazmaua.

Tot acum trebuie să pregătești soluțiile pentru al doilea tratament sau stropit de iarnă și să te aprovizionezi cu îngrășăminte organice și chimice. Alte două lucrări peste care nu trebuie să treci cu vederea sunt omizitul pomilor și protejarea lor împotriva rozătoarelor.

Îngrijirea viței de vie în ianuarie

Viticultorii trebuie să acorde o atenție deosebită viței de vie în această perioadă, în care meteorologii preconizează temperaturi în afara normelor multianuale și precipitații excedentare în majoritatea zonelor țării. Aceștia trebuie să controleze săptămânal condițiile de păstrare a materialului viticol, să înceapă să cumpere materialele necesare pentru susținerea viței, precum și îngrășăminte, erbicide, fungicide sau necesare și să se asigure că echipamentele și uneltele sunt în bună stare.

Cea mai importantă activitate a viticultorilor în ianuarie o reprezintă însă tăierile de rodire și fertilizarea terenului. Înainte însă, viticultorii vor face controlul coardelor de viță de vie, la nivelul mugurilor și al lemnului. Mugurii se secționează longitudinal, cu o lamă. Cei sănătoși sunt verzi, în timp ce mugurii morți (necrozați) sunt brunificați. Aceleași simptome se verifică și în cazul controlului lemnului, doar că acesta se secționează oblic-prelungit, pe inter-rodii și pe sub scoarță.

Tăierile de rodire se fac diferențiat, în funcție de gradul în care aceasta au fost afectati de ger. Se pot lăsa încărcături de rodire mai mici sau mai mari (numărul de ochi pe lăsați pe butuc) și este bine ca tăieturile de rodire să fie combinate cu cele pentru regenerarea viței.

Mergi sus