Crama Gabai
28.01.2026
Gabriel Bercea, proprietar și oenolog. Interviu realizat cu ocazia ediției aniversare a concursului Povești cu vinuri românești, anul 2025
La câte ediții ale concursului „Povești cu vinuri românești” ați participat? Ce v-a determinat să vă înscrieți în această competiție?
Am participat pentru prima dată în 2019 , la concursul organizat de BASF. M-a motivat dorința de a pune Crama Gabai pe harta vinurilor de calitate din România și de a testa vinurile noastre într-un context competitiv și profesionist. Acest concurs a fost pentru mine o ocazie excelentă de a primi feedback obiectiv și de a mă raporta cât mai realist la alți producători de top.
Cum ați perceput evoluția competiției „Povești cu vinuri românești” de-a lungul anilor?
Am văzut o creștere constantă a vizibilității și a prestigiului competiției. Selecția probelor este din ce în ce mai riguroasă, iar organizarea a devenit mai profesionistă. Tot mai multe crame de renume participă, ceea ce ridică nivelul și relevanța premiilor obținute.
Care credeți că este impactul acestei competiții asupra imaginii unei crame participante și cum ajută la dezvoltarea industriei vinului în România?
Un premiu sau chiar o simplă participare oferă credibilitate și expunere, atât în fața consumatorilor, cât și a partenerilor comerciali.
Pentru industrie, competiția creează o platformă de dialog între producători, încurajează excelența și promovează vinurile românești pe plan local și internațional.
Cum ați caracteriza schimbările din industria vinului românesc din ultimii 10 ani și ce ar trebui să urmeze în următorii 10 ani?
În ultimul deceniu, calitatea vinurilor românești a crescut vizibil, datorită investițiilor în tehnologie, cunoștințe avansate și promovare.
În următorii 10 ani, cred că ar trebui să ne concentrăm mai mult pe consolidarea brandului „vin românesc” pe piețele externe, pe turismul oenologic și pe educarea consumatorilor.
Ce a însemnat pentru dvs. acest deceniu din punct de vedere profesional și personal?
Profesional, a fost perioada în care am transformat visul unei crame proprii în realitate, trecând prin provocări, investiții și reușite care m-au format ca vinificator și antreprenor.
Personal, a fost un deceniu în care am învățat răbdarea, perseverența și bucuria de a împărtăși rezultatele muncii mele cu oamenii.
Dacă vinul dvs. ar spune o poveste, care ar fi aceea?
Ar fi povestea unei coline dobrogene scăldate de soare și vânt, unde pământul pietros dă naștere unor vinuri cu caracter.
O poveste despre prietenie, muncă și pasiune, în care fiecare sticlă este o invitație la dialog și la bucuria de a trăi momente autentice.
Profil Crama Gabai
- Proprietar: Gabriel Bercea
- Oenolog: Gabriel Bercea
- Suprafața viticolă: 11 ha
- Soiuri cultivate:
- Soiuri albe: Muscat Ottonel, Riesling Italian
- Siuri roșii: Fetească Neagră, Pinot Noir
- Anul înființării cramei: 2015
- Adresă: Str. Complexului nr. 30, Valu lui Traian, Județul Constanța
- Website: north_east www.cramagabai.ro