Crama Tudor Cristian PFA

Tudor Cristian, proprietar și oenolog. Interviu realizat cu ocazia ediției aniversare a concursului Povești cu vinuri românești, anul 2025

La câte ediții ale concursului „Povești cu vinuri românești” ați participat? Ce v-a determinat să vă înscrieți în această competiție?

Am participat la toate edițiile concursului, cu vinuri create pentru unul sau mai mulți producători, dar la această ediție am înscris prima dată un vin produs din strugurii de pe plantația proprie: un vin din Tămâioasă Românească, sec.

Cum ați perceput evoluția competiției „Povești cu vinuri românești” de-a lungul anilor?

Competiția a crescut de la an la an, reușind să atragă, din ce în ce mai mult, atenția micilor producători, care au căpătat curaj în a-și prezenta vinurile la un concurs dedicat lor. Iar, în final, au posibilitatea să câștige premii importante.

Care credeți că este impactul acestei competiții asupra imaginii unei crame participante și cum ajută la dezvoltarea industriei vinului în România?

Atunci când un producător nou confirmă prin calitatea vinurilor prezentate și prin premiile obținute, își pune în valoare munca din ultimii ani și devine vizibil la nivel național.

Concursul se bucură de validarea celor mai buni degustători specialiști din România, iar de aici rezultă și încrederea în rezultatul obținut.

Cum ați caracteriza schimbările din industria vinului românesc din ultimii 10 ani și ce ar trebui să urmeze în următorii 10 ani?

Calitatea vinurilor crește în fiecare an și aceasta este o certitudine. Din acest punct de vedere suntem departe față de acum 10 ani.

În următorii ani ar trebui să urmeze consolidarea acestei tendințe, dar și a încrederii consumatorilor în calitatea vinurilor românești. De asemenea, este important să ne concentrăm pe creșterea forței de negociere prin asociere și deschiderea către piețele externe, utilizând politici de interes comune ale micilor producători.

Ce a însemnat pentru dvs. acest deceniu din punct de vedere profesional și personal?

Această evoluție a calității vinurilor nu se poate obține fără evoluția profesională și personală a f iecărui oenolog.

Este o meserie ce presupune știință, dar și inspirație, și acestea o fac într-un fel unică, pentru că rezultatul final, vinul, este cel care aduce oamenii împreună.

Dacă vinul dvs. ar spune o poveste, care ar fi aceea?

Povestea acestui vin, în realitate, nu este una diferită de cea a multor vinuri, pentru că majoritatea producătorilor de vin își îngrijesc plantațiile cu conștiinciozitate și responsabilitate, la fel cum își cresc copiii. Și atunci când adaugi și pasiune, rezultatele nu întârzie să apară.

În rest, după cum știm, în spatele fiecărui pahar de vin stă multă muncă, dar și un strop de suflet al fiecărui oenolog.

Profil crama Tudor Cristian PFA

  • Proprietar: Tudor Cristian
  • Oenolog: Tudor Cristian
  • Suprafața viticolă: 1 ha
  • Soiuri cultivate: Tămâioasă Românească
  • Adresă: Valea Călugărească

GO BASF - platforma ta digitală de beneficii

Fără procese complicate, fără hârtii – doar pași simpli pentru a câștiga cashback și beneficii exclusive.

Vezi promoțiile BASF

Alege pachetul care se potrivește pentru cultura ta

Fiecare achiziție îți poate aduce noi beneficii. Oferte speciale pentru culturile de viță de vie, măr și legume.

Vezi ofertele

Câmpul viitorului

Obține cele mai recente sfaturi de la experți, informații despre soluții inovatoare, invitații evenimente și multe altele chiar acum.

Citește recomandările BASF pentru culturi și abonează-te gratuit!

Câmp Deschis

Află informații cu care câștigi teren! Un podcast cu, despre și pentru fermieri.

Ascultă acum!
Mergi sus