Miniș Winery

Ciprian Manea, proprietar. Interviu realizat cu ocazia ediției aniversare a concursului Povești cu vinuri românești, anul 2025

La câte ediții ale concursului „Povești cu vinuri românești” ați participat? Ce v-a determinat să vă înscrieți în această competiție?

Crama noastră a participat la trei ediții ale concursului . Ne-am înscris din dorința de a împărtăși povestea vinurilor noastre cu un public mai larg și pentru a ne confirma, prin prisma unei jurizări obiective, că direcția pe care am ales-o este cea corectă. Competiția reprezintă pentru noi o oportunitate de a ne valida eforturile și de a interacționa cu alți producători pasionați.

Cum ați perceput evoluția competiției „Povești cu vinuri românești” de-a lungul anilor?

Am observat o creștere semnificativă a vizibilității concursului și a profesionalismului din punct de vedere al organizării.

Dacă la început era un proiect mai degrabă dedicat cunoscătorilor, astăzi a devenit un reper național, cu acțiuni concrete care aduc vinul românesc mai aproape de publicul larg.

Care credeți că este impactul acestei competiții asupra imaginii unei crame participante și cum ajută la dezvoltarea industriei vinului în România?

Participarea la acest concurs consolidează credibilitatea unei crame și aduce recunoaștere atât în rândul iubitorilor de vin, cât și al partenerilor din industrie.

Pe termen lung, competiția contribuie la crearea unei culturi a vinului și la dezvoltarea unei imagini unitare a României, ca țară producătoare de vinuri de calitate.

Cum ați caracteriza schimbările din industria vinului românesc din ultimii 10 ani și ce ar trebui să urmeze în următorii 10 ani?

Ultimul deceniu a adus investiții majore în tehnologie, am observat creșterea nivelului de profesionalism, precum și o orientare tot mai clară spre accentuarea terroir-ului și autenticității locale.

Pentru următorii 10 ani, credem că este esențială consolidarea brandului de țară, vinul românesc să fie promovat și cunoscut pe piețele externe. Educarea consumatorului intern e o altă verigă importantă, astfel încât vinul să devină parte firească din cultura gastronomică zilnică.

Ce a însemnat pentru dvs. acest deceniu din punct de vedere profesional și personal?

Pentru noi a fost un deceniu al construcției și maturizării. Am pus bazele unei crame moderne, am format o echipă pasionată și am reușit să aducem pe piață vinuri care ne reprezintă. La nivel personal, a fost o călătorie de învățare și confirmare că munca, atunci când e făcută cu pasiune, dă roade.

Dacă vinul dvs. ar spune o poveste, care ar fi aceea?

Vinul nostru ar spune povestea echilibrului între tradiție și inovație. O poveste despre rădăcini adânci, oameni care muncesc cu dragoste pentru pământ și pentru vița de vie, dar și despre viziunea modernă care transformă aceste resurse într-o experiență autentică, ce vorbește pe limba fiecărui iubitor de vin.

Profil Miniș Winery

  • Proprietar: Ciprian Manea
  • Oenolog: Clara Kardos
  • Suprafața viticolă: 25 ha
  • Soiuri cultivate:
    • Soiuri albe: Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Mustoasă de Măderat, Muscat Ottonel
    • Soiuri roșii: Fetească Neagră, Merlot, Pinot Noir, Burgund Mare
  • Anul înființării cramei: 2004
  • Adresă: Șiria, Județul Arad
  • Website: www.crameleminis.ro

Alege pachetul care se potrivește pentru cultura ta

Fiecare achiziție îți poate aduce noi beneficii. Oferte speciale pentru culturile de viță de vie, măr și legume.

Vezi ofertele

GO BASF - platforma ta digitală de beneficii

Fără procese complicate, fără hârtii – doar pași simpli pentru a câștiga cashback și beneficii exclusive.

Vezi promoțiile BASF

Câmpul viitorului

Obține cele mai recente sfaturi de la experți, informații despre soluții inovatoare, invitații evenimente și multe altele chiar acum.

Citește recomandările BASF pentru culturi și abonează-te gratuit!

Din dragoste pentru agricultură și pentru cea mai importantă meserie din lume.

Credem că agricultura este cea mai importantă activitate din lume. Ne place ceea ce facem și de aceea susținem agricultura de peste un secol și continuăm să inovăm în fiecare zi.

Descoperă noua campanie BASF

Câmp Deschis

Află informații cu care câștigi teren! Un podcast cu, despre și pentru fermieri.

Ascultă acum!
Mergi sus