Rolul managementului apei în agricultura modernă și sustenabilă

10.07.2026 Silviu Roșca și Liviu Chira

Gestionarea apei susține agricultura modernă prin reducerea risipei, protejarea solului și limitarea contaminării. Un management durabil al apei menține productivitatea culturilor și sprijină folosirea responsabilă a resurselor disponibile.

Creșterea rapidă a populației mondiale, dezvoltarea a tot mai multe exploatații industriale, dar și efectele produse de schimbările climatice au generat o cerere mult mai mare de apă în ultimii ani, iar implementarea unui plan sustenabil prin care să se asigure această resursă a devenit de maximă importanță.

În cele ce urmează, vom discuta despre modalitățile prin care se poate asigura managementul apei în România, vom prezenta normele în vigoare referitoare la buna gestionare a apei, dar și principalele surse de poluare a apei din domeniul agricol.

CUPRINS:

Importanța managementului durabil al apei în agricultură

Gestionarea eficientă a resurselor de apă are un rol important în menținerea productivității agricole și în adaptarea culturilor la variațiile climatice. Disponibilitatea apei influențează germinarea, dezvoltarea vegetativă, înflorirea și coacerea, iar orice deficit poate afecta ritmul normal de creștere. Un management durabil al apei urmărește utilizarea rațională a resurselor disponibile, reducerea pierderilor și menținerea unui nivel adecvat de umiditate în sol. Prin planificarea atentă a irigării și prin măsuri de conservare a apei, culturile pot beneficia de condiții mai stabile pe întreaga perioadă de vegetație.

Agricultura orientată spre sustenabilitate acordă o atenție tot mai mare protejării resurselor naturale și folosirii responsabile a apei. Menținerea structurii solului, limitarea eroziunii și valorificarea eficientă a precipitațiilor contribuie la păstrarea capacității productive a terenurilor agricole. În același timp, accesul la informații tehnice și la tehnologii moderne sprijină luarea unor decizii adaptate condițiilor din teren. Pentru informații despre tehnologii dedicate agriculturii moderne, poți consulta magazinul de produse fitosanitare BASF , unde sunt disponibile resurse dedicate optimizării managementului culturilor.

Legislația europeană și națională privind apa

Legislația europeană privind apa pornește de la protejarea resurselor de suprafață și subterane, prin norme dedicate calității apei, prevenirii poluării și folosirii responsabile a resurselor. Directiva-cadru privind apa stabilește direcția comună la nivelul Uniunii Europene, iar Politica Agricolă Comună 2023-2027 leagă sprijinul agricol de cerințe privind mediul, clima și protecția resurselor naturale. Managementul durabil al apei sprijină menținerea umidității în sol, reduce pierderile și limitează presiunea asupra surselor de apă.

În România, Legea apelor nr. 107/1996 reglementează protecția, conservarea și folosirea resurselor de apă. Normele naționale urmăresc prevenirea degradării apelor, protejarea albiilor și reducerea riscurilor generate de evacuări sau pierderi poluante. În producția agricolă, respectarea cerințelor de mediu susține lucrări adaptate terenului, protejarea solului și folosirea controlată a resurselor. Într-un sistem agricol orientat spre responsabilitate, produsele BASF pentru protecția plantelor se pot integra în tehnologii care respectă cerințele de mediu și susțin eficacitatea lucrărilor agricole.

Directiva Cadru a UE privind apa (2000/60/CE)

La nivel european, normele referitoare la buna gestionare a apei sunt prevăzute în Directiva 2000/60/CE – cadrul de politică comunitară în cadrul apei, care stabilește responsabilități clare pentru toate autoritățile naționale din statele membre ale Uniunii Europene și urmărește stoparea deteriorării corpurilor de apă din spațiul intracomunitar.

Obiectivele acestei directive

Directiva europeană pentru managementul apei conține o serie de norme clare, prin care se urmăresc următoarele elemente:

Elaborarea unor planuri de management concrete, în funcție de bazinele hidrografice;
Definirea termenului de „stare bună a apelor”;
Definirea condițiilor de referință pentru apele de suprafață;
Prevenirea deteriorării stării tuturor corpurilor de apă, atât de suprafață cât și subterane;
Stabilirea unui registru al zonelor protejate, localizate la nivelul bazinului hidrografic;
Stabilirea obiectivelor de mediu;
Stabilirea a 5 clase de calitate a apelor, ținând cont, în primul rând, de elementele biologice;
Luarea de măsuri eficiente pentru reducerea progresivă a poluării apei cu substanțe care prezintă un important factor de risc pentru mediul acvatic;
Implementarea conceptului de reabilitare a resurselor de apă;
Stabilirea unei rețele de monitoring, care să asigure o imagine de ansamblu asupra stării apelor.

Normele se adresează tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, iar implementarea cu succes a acestora va duce la atingerea unei stări bune a râurilor, lacurilor și a apelor subterane din Europa.

Responsabilitățile statelor membre

Pentru implementarea cu succes a directivei europene, statele membre trebuie să identifice bazinele hidrografice care se află pe teritoriul lor, să desemneze autorități pentru gestionarea lor, să monitorizeze starea apelor din fiecare bazin și să înregistreze anumite zone protejate, din care poate fi furnizată apa potabilă. Autoritățile trebuie să pună în aplicare planuri de gestionare a districtului hidrografic, pentru a preveni deteriorarea apelor de suprafață și pentru a proteja calitatea apelor subterane. Prin aceste planuri, pot fi urmărite presiunile asupra resurselor de apă, riscurile de poluare și măsurile necesare pentru protejarea zonelor sensibile.

Un alt aspect important al directivei stabilește recuperarea costurilor pentru serviciile de gestionare a apei, cu scopul de a susține folosirea eficientă a resurselor. Mecanismul urmărește acoperirea costurilor legate de captare, distribuție, tratare și evacuare, în funcție de modul în care apa este folosită. Prin aplicarea lui, consumul poate fi planificat mai atent, iar presiunea asupra resurselor disponibile poate fi redusă.

Prin aplicarea normelor, managementul durabil al apei devine parte din planificarea agricolă și din protejarea resurselor naturale. Monitorizarea bazinelor hidrografice, controlul surselor de poluare și protecția zonelor sensibile ajută la menținerea calității apei. Măsurile aplicate reduc presiunea asupra apelor subterane și susțin folosirea responsabilă a resurselor în agricultură.

Managementul integrat al resurselor de apă

Managementul integrat al resurselor de apă este o abordare complexă, la nivel fizic, tehnic și de planificare. Prin aceasta se urmărește coordonarea apei, a terenurilor și a resurselor asociate, cu scopul susținerii dezvoltării durabile și al protejării ecosistemelor.

La nivel agricol, un asemenea model presupune echilibru între cererea de apă, capacitatea surselor disponibile și protecția mediului. Captarea, distribuția, drenajul și conservarea apei trebuie gândite ca părți ale aceluiași sistem. Fiecare intervenție asupra terenului poate influența circulația apei, stabilitatea solului și calitatea resurselor subterane.

Iată principiile cuprinse în viziunea integrată asupra managementului apei:

Durabilitatea fizică

Durabilitatea aspectelor fizice presupune menținerea circuitului natural al apei și al nutrienților din sol. Apa trebuie să rămână disponibilă în sol în perioadele cu cerințe ridicate ale culturilor, fără pierderi excesive prin scurgere sau evaporare. Lucrările agricole pot influența infiltrarea, retenția și drenajul, iar planificarea lor trebuie adaptată la textura solului, relief și regimul precipitațiilor. Într-un sistem agricol modern, tehnologiile BASF pentru protecția plantelor susțin lucrări orientate spre protejarea culturilor și folosirea responsabilă a resurselor.

Durabilitatea economică

Durabilitatea economică are în vedere susținerea tuturor măsurilor care pot oferi un standard ridicat de viață pentru toți cetățenii, din punctul de vedere al alimentării cu apă. Costurile legate de captare, transport, tratare și distribuție trebuie planificate atent, pentru ca resursele să poată fi menținute pe termen lung. În agricultură, managementul apelor influențează costurile de producție, stabilitatea lucrărilor și capacitatea terenurilor de a susține culturi productive. Folosirea rațională a apei reduce pierderile și sprijină o planificare mai sigură a activităților agricole.

Durabilitatea mediului

Durabilitatea mediului interzice o poluare mai mare decât capacitatea de autoepurare a mediului, pentru a evita efecte pe termen lung sau ireversibile asupra ecosistemelor. Principiul privește și domeniul agricol, unde folosirea neconformă a produselor pentru protecția plantelor poate afecta mediul și apa din pânza freatică. Aplicarea produselor pentru protecția plantelor trebuie făcută după indicațiile producătorului, cu atenție la condițiile din teren și la riscul de scurgere către ape de suprafață sau subterane. În aceeași logică, managementul apelor pluviale ajută la controlul excesului de apă, la reducerea eroziunii și la limitarea transportului de reziduuri către zone sensibile.

Durabilitatea instituțională

Durabilitatea instituțională se referă la menținerea capacității de a opera, gestiona și planifica întregul sistem al resurselor de apă. Instituțiile responsabile trebuie să urmărească starea resurselor, să coordoneze măsurile de protecție și să asigure respectarea normelor privind apa. Planificarea la nivel de bazin hidrografic permite evaluarea presiunilor asupra resurselor și stabilirea măsurilor necesare pentru protejarea lor. În agricultură, o coordonare eficientă între autorități, utilizatori și specialiști susține protejarea apei și folosirea responsabilă a terenurilor.

Utilizarea eficientă a apei în agricultură

Aplicarea unor practici agricole corecte în ceea ce privește irigațiile are rol important în evitarea risipei de apă și în scăderea costurilor de administrare a exploatației agricole. Folosirea responsabilă a apei susține importanța dezvoltării agriculturii în direcția sustenabilității , mai ales în zonele unde perioadele secetoase apar tot mai des. Prin managementul durabil al apei, irigarea poate fi adaptată la cerințele culturii, la rezerva de apă din sol și la condițiile climatice.

Iată care sunt principalele modalități prin care se poate realiza o utilizare eficientă a apei în agricultură:

Irigații corecte și prevenirea risipei

Irigațiile corecte pornesc de la evaluarea necesarului de apă al culturii și de la verificarea umidității solului. Apa trebuie aplicată în momentele în care plantele pot valorifica aportul primit. Cantitățile excesive pot provoca băltiri, levigarea nutrienților și compactarea solului. Un program de udare adaptat reduce pierderile și susține dezvoltarea uniformă a plantelor.

Prevenirea risipei depinde de starea instalațiilor, de uniformitatea distribuirii apei și de alegerea intervalelor potrivite pentru irigare. Udarea în perioade cu evaporare ridicată poate reduce eficiența lucrării. Prin managementul resurselor de apă, captarea, stocarea, distribuția și drenajul pot funcționa într-un sistem controlat, orientat spre consum redus și protejarea solului.

Folosirea apelor uzate tratate

O practică eficientă pentru reducerea consumului de apă potabilă în agricultură este folosirea apelor uzate și apoi tratate. Măsura a fost aplicată în mai multe țări din Europa, cu efecte favorabile asupra economisirii apei potabile. Când apa tratată respectă cerințele de calitate, poate acoperi necesarul de irigare al unor culturi agricole și poate reduce presiunea asupra surselor convenționale.

Prin managementul apelor uzate, apa provenită din stații de epurare poate fi introdusă în circuit agricol numai după tratare, control și monitorizare. Calitatea microbiologică și compoziția apei trebuie verificate înainte de aplicare. Folosirea ei cere planificare atentă, pentru a proteja solul, culturile și resursele subterane.

Aplicarea directivelor europene și naționale

Directivele elaborate de autoritățile europene pot reprezenta un ghid de bune practici, referitoare la utilizarea eficientă a apei în agricultură. În planurile europene de salvgardare a resurselor de apă sunt cuprinse posibilitățile de utilizare eficientă a apei în agricultură, dar și pachete de sprijin, prin care să se încurajeze aplicarea normelor. Un exemplu de politică europeană pentru gestionarea responsabilă a apei în agricultură este Directiva Cadru a UE privind apa (DCA).

Aplicarea normelor naționale și europene susține protejarea apelor de suprafață, a apelor subterane și a zonelor vulnerabile. Planurile de gestionare a bazinelor hidrografice stabilesc măsuri pentru reducerea poluării și pentru folosirea rațională a resurselor. Un management durabil al apei ajută agricultura să își mențină capacitatea productivă, fără presiune excesivă asupra mediului.

Surse de poluare a apei în agricultură

Utilizarea neconformă a pesticidelor poate duce la poluarea apei și la scurgerea acesteia în rețeaua hidrografică. Riscul apare atunci când produsele sunt aplicate fără respectarea indicațiilor de pe etichetă, în perioade cu ploi torențiale, pe terenuri în pantă sau pe soluri saturate cu apă. În asemenea situații, apa poate transporta reziduuri către șanțuri, rigole, canale de irigații, râuri sau lacuri. O parte din substanțe poate ajunge și în straturile profunde ale solului, cu risc pentru pânza freatică.

Poluarea apei afectează calitatea resurselor folosite în agricultură, dar și echilibrul ecosistemelor acvatice. Efectele pot deveni păgubitoare atunci când aplicările sunt repetate fără control, când zonele-tampon lipsesc sau când echipamentele nu sunt curățate în spații special amenajate. Prevenirea acestor riscuri începe cu respectarea etichetei, alegerea momentului potrivit pentru lucrări și evitarea aplicării înaintea precipitațiilor. Iată care sunt principalele practici agricole care pot cauza poluarea apelor:

Driftul la pulverizare

Driftul este fenomenul în care pesticidele pulverizate sunt transportate de către vânt la sursele de apă din apropiere sau la zonele sensibile. Factorii care cauzează driftul sunt: viteza vântului, viteza de deplasare a tractorului, direcția vântului, gradul de umiditate din aer, distanța până la sursa de apă și zonele sensibile, distanța de pulverizare până la țintă sau dimensiunea picăturilor pulverizate.

Drenajul

După ce sunt aplicate, pesticidele pot fi transportate în sistemul de drenaj, de apa care se infiltrează în sol, ajungând în apele de suprafață, unde pot cauza contaminarea rețelei hidrografice. Pentru evitarea poluării apei, este necesar ca tratamentele fitosanitare să nu fie efectuate înainte de ploile torențiale sau în timpul sezonului de drenare. În funcție de situație, poate fi necesară păstrarea apei drenate într-o zonă de colectare artificială.

Scurgerile

După aplicarea pesticidelor, substanțele pot ajunge în apă prin intermediul particulelor de sol. Acest fenomen este cauzat de precipitațiile intense, umiditatea solului, permeabilitatea acestuia, distanța până la sursa de apă și viteza de scurgere a apei. Combaterea scurgerilor poate fi realizată prin plantarea de perdele vii între solă și sursa de apă, un sistem de arătură și cultivare în contur, alternarea culturilor sau întreprinderea unor lucrări prin care să se maximizeze gradul de infiltrare a apei în sol.

Levigarea

Chiar dacă sunt întreprinse măsurile de combatere a scurgerilor, unele pesticide pot ajunge și în apele subterane, prin infiltrare. Pentru combaterea acestui fenomen, este recomandată limitarea folosirii de pesticide în zonele vulnerabile, precum solurile cu un conținut scăzut de materie organică, cele nisipoase, solurile cu apă freatică la suprafață sau cele superficiale.

Măsuri pentru evitarea contaminării apei

Protejarea apei începe înainte de aplicarea produselor pentru protecția plantelor. Riscul de contaminare crește atunci când lucrările sunt făcute aproape de cursuri de apă, pe sol umed în exces sau înainte de ploi. Apa poate transporta reziduuri prin scurgere la suprafață sau prin infiltrare în sol. Zonele sensibile trebuie protejate prin distanțe de siguranță, spații de curățare amenajate și planificarea atentă a lucrărilor.

Contaminarea apei cu pesticide poate fi redusă semnificativ, prin aplicarea unor măsuri simple, însă extrem de importante pentru protejarea apei și a mediului înconjurător:

Curățarea echipamentului de stropire

Deși simplu de întreprins, curățarea mașinilor de stropit în câmp este cea mai importantă măsură pentru evitarea poluării cu pesticide, deoarece poate reduce contaminarea apei cu până la 90%. Pentru efecte negative cât mai reduse asupra mediului, curățarea mașinii de stropit trebuie realizată atât la interior, cât și la exterior, la o distanță de cel puțin 10 metri de corpurile de apă și de fântâni.

Operațiunea trebuie făcută imediat după terminarea lucrării, înainte ca reziduurile să se usuce pe pereții rezervorului, pe filtre sau pe duze. Apa rezultată din clătire trebuie dispersată pe suprafața tratată, fără acumulări și fără scurgeri către șanțuri, rigole sau zone cu apă stagnantă. Verificarea duzelor, a furtunurilor și a filtrelor reduce riscul de pierderi necontrolate la următoarea lucrare. Prin managementul durabil al apei, curățarea echipamentului devine o măsură de protecție a resurselor și de reducere a contaminării punctuale.

Delimitarea solei de sursa de apă și crearea zonelor-tampon

În cazul în care sola în care urmează să aplici pesticidele se învecinează cu o sursă de apă, este important să fie stabilită o zonă-tampon, cu o lățime de cel puțin 5 metri, de-a lungul marginilor sursei de apă, care să nu fie tratată. O altă soluție este utilizarea de duze anti-drift, care să prevină propagarea particulelor de pesticid.

Zona-tampon reduce riscul ca particulele purtate de vânt sau apa de scurgere să ajungă în cursuri de apă, iazuri, canale sau fântâni. Vegetația din marginea sursei de apă poate reține o parte din materialul transportat de ploi și poate limita eroziunea. Lățimea benzii netratate trebuie respectată pe toată lungimea zonei expuse. Alegerea duzelor potrivite, presiunea controlată și evitarea lucrărilor pe vânt susțin managementul sustenabil al resurselor și protejează calitatea apei.

Evitarea aplicării de pesticide înainte de precipitații

O bună practică agricolă care poate contribui la reducerea poluării apei este evitarea efectuării tratamentelor fitosanitare pe zonele desecate, cu aproximativ 48 de ore înainte de precipitații. Ploile apărute la scurt timp după tratament pot antrena reziduuri către rigole, canale, cursuri de apă sau straturi profunde ale solului. Riscul crește pe terenuri în pantă, pe sol compactat sau în zone cu drenaj slab. Verificarea prognozei meteo înaintea lucrării ajută la alegerea unui interval fără precipitații apropiate. Aplicarea trebuie amânată când există risc de spălare de pe frunze sau de transport prin scurgere, deoarece pierderile pot deveni păgubitoare pentru apă, sol și cultură.

O gestionare atentă a apei, prin adaptarea lucrărilor agricole la folosirea eficientă a resursei, reprezintă responsabilitatea fiecărui fermier și o contribuție directă la sustenabilitatea mediului și la bunăstarea comunităților. Măsurile simple, aplicate la momentul potrivit, pot reduce risipa, pot proteja solul și pot limita riscurile de contaminare a apelor de suprafață și subterane. Printr-un management durabil al apei, agricultura își poate păstra capacitatea productivă și poate folosi resursele naturale cu mai multă responsabilitate. Alege produsele BASF pentru tehnologii agricole orientate spre performanță și sustenabilitate!

Întrebări frecvente despre managementul resurselor de apă agricultură

Gestionarea apei poate ridica întrebări legate de sol, irigare, pierderi, monitorizare și conservarea resurselor. Răspunsurile de mai jos explică pe scurt principalele aspecte care influențează consumul de apă în ferme și modul în care lucrările agricole pot proteja solul, culturile și sursele disponibile.

Cum pot fermierii reduce pierderile de apă din sol?

Pierderile de apă din sol pot fi reduse prin lucrări care favorizează infiltrarea, limitează evaporarea și mențin structura solului. Mulcirea, lucrările minime, nivelarea terenului și evitarea compactării ajută la păstrarea umidității în zona rădăcinilor. Irigarea trebuie făcută în intervale cu evaporare redusă, în funcție de necesarul culturii și de rezerva existentă în sol.

Cum influențează tipul de sol consumul de apă al culturilor?

Tipul de sol influențează direct cantitatea de apă disponibilă pentru plante. Solurile nisipoase pierd apa mai repede și cer udări mai dese, în cantități adaptate. Solurile argiloase rețin mai multă apă, dar pot avea drenaj lent și risc de băltire. Prin managementul durabil al apei, irigarea poate fi ajustată după textura solului, adâncimea rădăcinilor și etapa de dezvoltare a culturii.

De ce este importantă monitorizarea consumului de apă în ferme?

Monitorizarea consumului de apă ajută la prevenirea risipei și la adaptarea irigării la nevoile culturilor. Datele despre umiditatea solului, precipitații și temperatură permit alegerea momentului potrivit pentru udare. Controlul consumului reduce costurile, limitează pierderile prin scurgere și sprijină protejarea apelor subterane.

Care sunt beneficiile conservării apei pentru fermele agricole?

Conservarea apei susține stabilitatea producției și reduce dependența de surse externe în perioade secetoase. Solul își păstrează mai ușor umiditatea, iar culturile pot trece mai ușor peste episoadele de stres hidric. Măsurile de conservare reduc eroziunea, protejează fertilitatea terenului și contribuie la folosirea echilibrată a resurselor naturale.