Podgorii românești cu care ne mândrim

Care sunt cele mai cunoscute podgorii din România și ce vinuri le fac cinste

Cultivarea viței de vie are o tradiție străveche în România. Se cunoaște faptul că geto-dacii aveau o apreciere deosebită pentru vin, de unde și interesul lor pentru cultivarea viței de vie și dezvoltarea acesteia. Nu întâmplător, în Dacia, podgoriile reprezentau un simbol al bogăției.

Podgorii cu care ne mândrim în zona Moldovei

Mari domnitori ai României au sprijinit și încurajat producția de vin. Astfel, primele relatări istorice vis-a-vis de podgoriile din Moldova vin de pe vremea domniilor lui Petru al II-lea și Ștefan cel Mare. Astfel, de-a lungul unei bogate istorii, au prins contur podgorii renumite, cum sunt cea de la Cotnari, de la Iași sau Huși, Nicorești, de la Panciu, Odobești sau Cotești. Regiunea Moldovei este recunoscută pentru soiurile autohtone, cum sunt: Frâncușă, Grasă de Cotnari, Fetească Albă, Fetească Regală, Busuioacă de Bohotin, Zghihara de Huși, Băbească sau Galbenă de Odobești.

Cele mai celebre podgorii din Dobrogea

Poetul Ovidiu a fost exilat de către împăratul roman Octavianus Augustus în cetatea Tomisului, actualul oraș Constanța. Acesta a menționat în lucrările sale importanța viticulturii pentru oamenii din zonaă. Dacă vorbim despre regiunea viticolă a colinelor Dobrogei, trebuie să menționăm faptul că aceasta se află situată între Marea Neagră și Dunăre. O serie întreagă de podgorii cu renume se află aici, cele mai importante fiind: Murfatlar, Sarica Niculițel și Babadag. Condițiile climatice sunt excelente pentru obținerea unor vinuri de calitate și pentru creșterea viței de vie.

Podgorii renumite din Muntenia

Despre regiunea Muntenia, istoria ne dă suficiente mărturii încât să credem că viticultura a fost o ocupație străveche. Uneltele și obiectele găsite de arheologi în zonă nu fac decât să întărească această afirmație. Podgoria Dealu Mare este bine cunoscută. Mândria acesteia o reprezintă soiurile roșii, soiuri scăldate în razele soarelui. Clima temperat-continentală și faptul că suntem pe paralela de 45 de grade oferă un cadru favorabil viticulturii, susținută și în egală măsură de relieful deluros, care coboară armonios către câmpie.

Podgorii bine cunoscute din Oltenia

Există dovezi care atestă practicarea viticulturii în Oltenia încă din secolele VII-VIII îHr. Specialiștii spun că aici găsim condiții foarte favorabile cultivării viței de vie, de la așezarea geografică și climă, până la structura și compoziția solului. Dintre podgoriile renumite amintim: Dealurile Craiovei, Sâmburești, Severin, Drăgășani, Plaiurile Drâncei. Este interesant că în 1867, la Drăgășani, a fost adus pentru prima dată în România soiul Cabernet Sauvignon, iar 20 de ani mai târziu, la expoziția de la Paris, din 1887, un vin din Tămâioasă Românească avea să obțină marea medalie de aur, prevestind de pe atunci succesul vinurilor oltenești. Dintre soiurile care fac cinste acestei regiuni, amintim Negru de Drăgășani, un soi tânăr, plin de temperament, dar și Fetească Neagră, sau Sauvignon Blanc.

Podgoriile vestite ale Transilvaniei

Din periplul nostru prin țară nu putea lipsi Transilvania, recunoscută ca și paradisul vinurilor albe seci. Principalele podgorii din această regiune sunt: podgoria Târnave, Sebeș-Apold, Lechința și Aiud. Podgoria Târnave, fiind recunoscută drept cea mai mare din această regiune, și-a construit de-a lungul timpului o reputație alimentată permanent de calitatea vinului produs aici. Se știe că în Transilvania se pot obține vinuri albe, seci, cu o aciditate excepțională. Acest lucru se datorează condițiilor pedo-climatice ale acestei regiuni. Chiar și soiurile pentru vinuri roșii s-au remarcat în ultima vreme în această regiune, obținându-se vinuri extractive, echilibrate și intens colorate.

Culturi similare

Pachete tehnologice pentru viță de vie

Combate bolile viței de vie cu noile pachete tehnologice de la BASF. Profită de reducerile suplimentare față de prețul individual al produselor.

Compară pachetele promoționale

Fii un fermier informat!

Serviciile mele: gestionează rapid și ușor abonările (email sau SMS). Vei primi astfel informații personalizate din partea noastră și vei avea partea de conținut premium.

Abonează-te acum

Produsele BASF

Descoperă gama de produse adaptate nevoilor tale

Listă produse
Mergi sus