Putregaiul cenușiu, surpriza neplăcută a anului 2024

Infecțiile rapide și pierderile mari au fost prevenite cu succes de aplicarea la timp a fungicidului Cantus® la Domeniile Mitroi.

Mulți viticultori au fost luați prin surprindere de reapariția agresivă a putregaiului cenușiu, chiar în prag de recoltare. După o vară cu temperaturi ridicate, riscul părea minim, iar unii au ales să renunțe la ultimul tratament. Câteva ploi neprevăzute, apărute exact când strugurii ajunseseră la maturitate, au creat condiții ideale pentru declanșarea infecțiilor. Cei care nu au aplicat tratamentul la timp au înregistrat pierderi importante.

În schimb, la Domeniile Mitroi, din Valul lui Traian, aplicarea preventivă a fungicidului Cantus® în a doua jumătate a lunii august a protejat cultura în momentele critice. Recoltatul a putut începe devreme, iar culturile au fost ferite de infecții majore.

Factorii care favorizează apariția putregaiului cenușiu și simptomele acestei boli

Botrytis cinerea este unul dintre cei mai periculoși agenți patogeni ai viței de vie, în perioada premergătoare recoltării. Ciuperca iernează sub formă de microscleroți și se activează în condiții de umiditate ridicată. Atacul afectează în primul rând boabele coapte, bogate în zahăr, dar se extinde rapid și în depozite, generând pierderi de până la 70-80% din recoltă, în lipsa unei protecții adecvate.

Infecția se produce prin conidii unicelulare ce pătrund în țesuturile fructelor, iar miceliul ciupercii determină degradarea rapidă a boabelor. Soiurile cu boabe dese și pieliță subțire, precum Feteasca albă, Pinot noir sau Riesling italian sunt cele mai vulnerabile.

Cantus®: soluția eficientă înainte de recoltare

Aplicat la momentul potrivit, Cantus® oferă o barieră activă împotriva dezvoltării putregaiului cenușiu. Fungicidul de la BASF are o acțiune sistemică, pătrunzând în țesuturile plantei și blocând metabolismul ciupercii prin inhibarea ciclului Krebs, esențial pentru respirația celulară a patogenului. Astfel, dezvoltarea bolii este stopată înainte de a afecta calitatea și cantitatea recoltei.

Experiența fermierilor de la Domeniile Mitroi, scoate în evidență un lucru important: prevenția este întotdeauna mai eficientă decât reacția târize. Chiar și în ani aparent stabili din punct de vedere fitosanitar, condițiile se pot schimba brusc.

Putregaiul cenușiu rămâne o amenințare majoră pentru viticultori, mai ales în fazele avansate de coacere. Într-un climat imprevizibil, strategia de protecție trebuie să includă produse eficiente și aplicate la timp. Cantus®, un fungicid de încredere din portofoliul BASF, oferă siguranța de care viticultorii au nevoie.

Culturi similare

Fii un fermier informat!

Gestionează rapid și ușor abonările (email-SMS-WhatsApp). Vei primi astfel informații personalizate din partea noastră și vei beneficia de conținut premium.

Abonează-te acum!

Alege pachetul care se potrivește pentru cultura ta

Fiecare achiziție îți poate aduce noi beneficii. Oferte speciale pentru culturile de viță de vie, măr și legume.

Contactează-ne acum
Mergi sus