Recolta de mâine începe acum!

Investim pe termen lung în afacerea noastră cu semințe din Europa

Pentru a avea o ofertă completă de soluții agricole pentru cultivatori, BASF a investit într-o afacere globală cu semințe pentru culturi de câmp. BASF are acum o afacere înfloritoare cu semințe de rapiță în peste 30 de țări din Europa.

Centrul European BASF de Ameliorare a Rapiței este în Astene, aproape de Centrul de Inovare din Gent, Belgia. O echipă experimentată de amelioratori, bio-tehnicieni și oameni de știință sprijină cu expertiza lor echipa BASF de ameliorare a rapiței la nivel global. Centrul din Astene este dedicat ameliorării liniilor parentale și hibrizilor de rapiță de toamnă și primăvară, pentru a deservi fermierii din Europa.

Pe lângă îmbunătățirea producțiilor, un alt obiectiv al amelioratorilor din Astene, Belgia, este acela de a ajuta fermierii să gestioneze eficient combaterea buruienilor. În plus, pentru a permite un management superior al fermelor, a fost încorporată caracteristica de toleranță la erbicidele pentru sistemul Clearfield® . Acești hibrizi s-au dovedit foarte populari în centrul și estul Europei.

Scopul final al amelioratorilor este acela de a avea varietăți sănătoase, neafectate de boli precum Phoma, cancerul rădăcinilor de rapiță și Verticilium. În cazul toleranței la Phoma, obiectivul este acela de a combina rezistența cantitativă cu gene de rezistență majoră, pentru a obține o rezistență mai largă și mai durabilă. În procesul de ameliorare, liniile parentale și hibrizii sunt analizați în locații specifice pentru boli și prin teste extinse de laborator.

Inovația în ameliorare este esențială pentru a proteja culturile împotriva bolilor precum cancerul rădăcinilor de rapiță (Clubroot - Plasmodiophora brassicae). În cazul verticiliozei (Verticillium V. longisporum), pentru care nici nu există produse de protecție a plantelor, expertiza în ameliorare este vitală.

Un focus foarte important pentru echipa de ameliorare este virusul TuYV (Virusul galben al ridichii), care poate cauza pierderi de producție de până la 30%, din cauza afidelor care afectează plăntuțele de rapiță.

De asemenea, în portofoliul BASF avem hibrizi InVigor cu tehnologie încorporată de reducere a scuturării, ce au rezultate promițătoare la testele de stres realizate în Europa. O protecție mai bună împotriva scuturării boabelor, cauzată de furtunile de vară, oferă fermierului libertate și flexibilitate în alegerea datei de recoltare. De asemenea, protecția împotriva scuturării silicvelor oferă mai mult timp pentru umplerea boabelor, contribuind la creșteri de producție și la obținerea unui ulei de calitate superioară. Mai puțin semințe scuturate pe sol duc la o producție mai mare, dar și mai puțină samulastră, deci un management mai bun al buruienilor, după recoltare.

În combinație cu testarea în câmp utilizăm și instrumente moleculare pentru o îmbunătățire continuă a consangvinizării în propriile grupuri de gene heterotice. O echipă de agronomi de la BASF testează hibrizi ani la rând, luând în considerare specificul fiecărei regiuni și selectând cei mai buni candidați.

”Aceasta înseamnă că ne cunoaștem foarte bine hibrizii și putem acorda consultanță fermierilor”, spune Georg Leufen, Manager de produs în cadrul Departamentului de Dezvoltare Semințe al BASF.

”În această etapă de creștere aspectul general este important, mai ales modul în care se dezvoltă plantele comparativ cu martorii. Apoi urmărim detaliile: dacă sunt daune vizibile de insecte sau boli, câte ramificații sunt și câte silicve sunt dezvoltate la plante”, spune Peter Dekeyzer, manager semințe rapiță de toamnă pentru BASF Europa.

”Evaluarea în laborator și apoi în câmp de către echipa noastră este laborioasă și nu este mereu o soluție perfectă. Prin urmare, am început să evaluăm parcelele cu ajutorul dronelor echipate cu camere video specifice, cum ar fi NDVI (Indicele Normalizat de Diferențiere a Vegetației), pentru a evalua începutul și sfârșitul înfloritului”, explică Georg Leufen.

Ameliorarea plantelor se află în centrul strategiei noastre de afaceri, producând constant hibrizi performanți. Acești hibrizi sunt recunoscuți de cultivatorii din toată Europa pentru caracteristicile lor agronomice, cum ar fi:

  • Rezistența la frângere
  • Toleranța la temperaturi scăzute
  • Pachetul de toleranță la numeroase boli

Pentru aceasta, putem spune că BASF este numărul 1 în semințe de rapiță la nivel global. Veți fi bucuroși că ați cultivat hibrizii InVigor!

Culturi similare

De ce este important să alegi un hibrid de rapiță rezistent la scuturare

Mergi sus