Reducerea risipei alimentare este semnul maturității socio-economice

Editorial: Ce soluții are România pentru a asigura această garanție a securități alimentare

Tot mai adesea, atât la nivel internațional, cât și pe plan național, se atrage atenția asupra faptului că, înmulțirea populației și schimbările socio-economice, ar putea crește cu 50% - 70% cererea globală de alimente până în 2050. În contextul acestei previziuni, producția agro-alimentară mondială ar trebui să crească cu aproximativ 60%, doar pentru a ține pasul.

Aceasta reprezintă o provocare masivă, care va necesita o varietate de soluții, de la cele agronomice, tehnice și până la cele logistice, sociale și politice. În paleta largă de provocări, reducerea pierderilor și a deșeurilor alimentare este o abordare care merită luată în considerare, deoarece poate oferi o cale reală pentru îmbunătățirea eficienței și a sustenabilității sistemelor agricole și de producție alimentară.

Potrivit FAO, aproximativ o treime din produsele alimentare obținute în fiecare an în lume sunt pierdute, adică un total de aproape 1,3 miliarde de tone. Sunt pierderi de alimente destinate consumului uman, în toate etapele sistemului alimentar, de la producție agricolă, gestionare și depozitare, procesare, distribuție și consum.

Lipsa de valorificare completă a materiilor prime duce la risipă

”Într-adevăr, se constată o regretabilă risipă de bunuri alimentare, peste tot, în lumea civilizată. În țările sărace, nedezvoltate, nu se poate discuta despre așa ceva. Acolo, nimeni nu își permite luxul de a arunca produsele bune pentru consum. De aici, marea dezamăgire față de modul în care judecă, se organizează și acționează cei care dispun de resurse și le pierd.

Dacă una dintre cauzele risipei alimentare poate fi chiar supraproducția, o alta, la fel de importantă și regăsită chiar și în România, este reprezentată de nevalorificarea materiilor prime și a materiilor secundare. De exemplu, în industria laptelui, noi valorificăm laptele, în cea mai mare măsură, sub formă de lapte de consum și nu îl valorificăm îndeajuns sub formă de produse cu valoare nutritivă ridicată și foarte căutate de către consumatori. Nu mă refer doar la brânzeturi, unt, ori produse lactate acido-dietetice, la care gama obținută în România este, încă, destul de redusă.

De asemenea, nu valorificăm așa cum ar trebui subprodusele din industria laptelui, respectiv zerul rezultat la fabricarea brânzeturilor ori zara care rezultă la fabricarea untului. Aceeași risipă de resurse apare și în cazul altor produse de origine animală sau vegetală. Pe de altă parte, observăm faptul că, dacă în urmă cu 10-15 ani în România aproape că nu se discuta deloc despre problema risipei alimentare, care se traduce prin risipă de resurse, de știință și prin foamete, acum aceste aspecte se abordează într-un cadru tot mai organizat și mai cuprinzător. Sperăm să putem reduce cât mai mult din această risipă, ca o dovadă a faptului că lucrurile sunt conștientizate și organizate matur, astfel încât, practic, să fie mai bine”, preciza prof. univ. dr. Ioan Văcaru Opriș, cadru didactic la USAMV Iași și expert al Camerei Europene de Experți.

Reducerea risipei alimentare ocupă tot mai mult loc în agenda publică

Specialiștii FAO arătau că țările în curs de dezvoltare sunt cele mai afectate de pierderile de alimente, ca parte a producției agricole (în timpul recoltării, transportului și depozitării), în timp ce țările cu venituri mai mari sunt afectate în principal de deșeurile alimentare la nivelul comerțului cu amănuntul și al consumatorilor (în gospodării și catering).

Dacă până nu demult recunoașterea problemei risipei alimentare era mai slabă în Europa de Est, față de Vest, acum, tot mai multe sectoare ale societății est-europene (școli și universități, asociații de mediu, întreprinderi, societate civilă, etc), încep să fie tot mai preocupate și să caute soluții pentru reducerea risipei alimentare.

Problema aceasta a devenit un factor puternic în politicile de inovare derulate atât de operatorii economici privați, cât și de instituțiile publice naționale și internaționale. O reducere drastică a deșeurilor alimentare, fie post-recoltare sau în timpul consumului, oferă o pârghie mai eficientă și mai durabilă pentru dezvoltarea planetei. De asemenea, reprezintă o oportunitate critică pentru agricultori. Pierderile de după recoltare se traduc automat în pierdere de venituri pentru aceștia, deoarece obțin cantități mai mici spre vânzare și valorificare.

Această problemă a căpătat loc pe agenda internațională. De exemplu, încă din cadrul Reuniunii ministeriale a G20 privind agricultura, din 2015, Istanbul, autoritățile turce se preocupau de această problemă și au depus eforturi pentru reducerea pierderii de pâine. La fel, și în România este necesară o cât mai bună încadrare legislativă și un cât mai clar mecanism de gestionare rapidă a surselor de pierderi alimentare.

În țara noastră, MADR a format încă din 2014 un grup care a elaborat un Plan de măsuri strategice cuprins în Planul Național de Acțiune pentru Combaterea Risipei Alimentare. Rămâne să vedem, în continuare, rezultatele pozitive ale aplicării legislației specifice și a respectivelor măsuri, astfel încât să fie reduse risipa și, chiar, foametea din România. Cel mai recent raport al World Vision România, ”Bunăstarea copilului din mediul rural-2018”, arăta faptul că 3% dintre copiii satelor românești merg întotdeauna flămânzi la culcare.