Care este secretul unei culturi perfecte de viță de vie

VIDEO Ce fac doi viticultori pentru a avea cea mai invidiată plantație de vie din zona Tohani

Centrul viticol Tohani, Dealu Mare, este o zonă viticolă binecuvântată, așa-numita patrie a vinurilor roșii. Aici, condițiile de sol, temperatură și lumina solară au ajutat viticultorii să obțină producții de calitate și vinuri care au ajuns pe mesele celor mai importanți degustători din lume. Dar este totodată și o zonă pe care bolile și dăunătorii nu au ocolit-o în acest an.

2016 a fost un an cu precipitații în cantități mari în primăvară și variații de temperatură. Acestea au dus la o presiune foarte mare în ceea ce privește atacurile de mană sau făinare a viței de vie, inclusiv botrytis. Cu toate acestea, există o serie întreagă de viticultori care au aplicat tehnologia BASF, au ținut îndeaproape legătura cu specialiștii companiei și acum văd rezultatele muncii lor.

Am stat de vorbă cu familia Comșa, Ecaterina și Nicolai, care ne-au povestit câteva lucruri interesante din experiența lor de viticultori și tehnologia de protecție a viei pe care o aplică în plantația lor. ”Această vie a fost plantată prin reconversie, în 2011. Se află în al 6-lea an de existență și în cel de-al treilea an de producție. Noi suntem foarte mulțumiți de colaborarea cu BASF. Specialiștii BASF ne-au îndrumat foarte bine, cum să stropim via în perioada de vegetație, până la recoltare”, spune Ecaterina Comșa.

”Până la momentul de față am aplicat 6 tratamente. Urmează să îl aplicăm și pe al 7-lea. Am fost foarte mulțumit de produsele BASF, iar aici aș putea enumera fungicidele pentru vie Forum® Gold , Vivando® , Cabrio® Top sau Cantus® . Anul acesta a fost destul de neprielnic. Ne-am confruntat cu mana la vița de vie, făinarea viței și putregaiul cenușiu”, spune și Nicolai Comșa, unul dintre cei mai admirați viticultori din zona Tohani.


”Am crescut această vie ca pe copilul nostru”


„Majoritatea celor care trec pe aici și văd via mea mă felicită. Unii mă și întreabă ce tratamente am folosit. Ce pot să le spun mai mult decât că am folosit tratamente pentru vița de vie de la BASF și sunt foarte mulțumit de ele? Le recomand și celorlalți viticultori”, mai spune domnul Comșa. Îl completează imediat soția sa: ”Am pus mult suflet în această plantație de vie, am crescut-o ca și pe copilul nostru, de la cel mai mic lăstar, până acum, când vedeți cât de bine arată, ce densitate bună are”, spune doamna Comșa.


Cei doi viticultori au ales produsele BASF mergând pe metoda comparației, așa cum fac majoritatea fermierilor. ”Mergând la mai multe simpozioane, am făcut comparație între produsele folosite de mai mulți viticultori, am discutat cu ei și am constatat că produsele BASF pentru protecția viței de vie sunt foarte bune. Eu sunt foarte mulțumită, se fac peste doi ani de când stropesc via cu produsele BASF”, mărturisește doamna Comșa.


Profitând de vizita noastră, directorul de vânzări culturi horticole BASF, Robert Băicoianu, le-a explicat celor doi viticultori cum acționează mai exact substanțele active din produsele BASF pentru protecția viței de vie. ”Unul dintre produsele BASF, , a fost aplicat într-un interval de 24-36 de ore de la infecție. Prin substanțele sale active, dimetomorf și ditianon, a împiedicat, practic, un nou val de spori, iar noua creștere a corzii de viță de vie este curată, sănătoasă și asigură în continuare evoluția strugurilor și a viei”, explică specialistul BASF.

Pe lângă protecția împotriva fungilor, sunt necesare și produse cu efect de vitalizare


În ceea ce privește combaterea făinării, în această plantație au fost aplicate două tratamente anul acesta, cu fungicid Vivando® , unul înainte de înflorit, iar al doilea după perioada înfloritului. Vivando® este un fungicid care acționează pe trei niveluri împotriva agentului patogen. În primul rând, determină umflarea apresoriilor, organele cu care fungii pătrund în frunză, sau în strugure. În al doilea rând determină o dezorganizare a hifelor miceliene, iar în al treilea rând împiedică formarea unor conidii care să provoace o nouă infecție. Foarte important este că fungicidul Vivando® formează un depozit deasupra zonei în care este aplicat, iar de acolo pătrunde în meristemul frunzelor, sau în pielița boabelor de struguri, asigurându-le protecția împotriva făinării la vița de vie.


”Un aspect de care trebuie ținut seama în ceea ce privește Vivando® este acțiunea lui sub formă gazoasă”, mai spune Băicoianu. În momentul în care este aplicat pe boaba de strugure, fungicidul rămâne sub forma unui depozit și, în condițiile în care boaba de strugure se dezvoltă, depozitul se redistribuie sub formă gazoasă și asigură protecția întregului ciorchine. La fel se întâmplă și în cazul frunzelor, dacă avem atac de făinare.


”Culoarea aceasta verde-închis, sănătos, se datorează și ca urmare a aplicării produsului Cabrio® Top, de la BASF , un produs care, pe lângă efectul fungic, are și un efect fiziologic”, arată expertul BASF. Ca urmare a efectului de vitalizare AgCelence®, are loc o asimilație crescută a apei și azotului din sol și o intensificare a procesului de fotosinteză. Beneficiul final pentru viticultori este creșterea conținutului de zahăr în struguri, o mai bună maturare a lemnului, precum și o diferențiere foarte bună a mugurilor de rod, ceea ce, cu siguranță, va influența pozitiv producția de struguri de anul viitor. ”În această plantație de vie au fost aplicate două tratamente cu Cabrio® Top, care pe lângă efectul fungic și cel fiziologic, oferă și protecție împotriva manei și făinării în special”, spune Robert Băicoianu.

De ce trebuie să țineți cont la aplicarea tratamentelor la vița de vie


Având în vedere condițiile climatice de anul trecut și din 2016, când au existat probleme cu mana și făinarea la vița de vie, experții BASF au mai multe recomandări pentru viticultori:


Aplicați preventiv tratamente pentru vie și respectați doza recomandată, dar și timpul recomandat de pauză dintre două tratamente. Este totodată important să aplicați produse de protecție ce aparțin mai multor familii chimice, pentru a se evita apariția diferitelor forme de rezistență. În același sens, combinați produsele sistemice cu produse de contact pentru a reduce presiunea de boli și a scădea gradul de atac al diferiților agenți patogeni sau dăunători.


Se recomandă totodată să folosiți utilaje pentru aplicarea tratamentelor la vița de vie care să acopere bine peretele vegetativ. Pe cât posibil, încercați să aplicați produsele de protecție în condiții de liniște, fără vânt, la temperaturi de până Ia 30°C. Înainte de toate însă, foarte important să aplicați produsele numai după ce ați verificat foarte bine modul de acțiune și eficiență a acestora.


Cumpără pachetul promoțional de fungicide BASF pentru vița de vie și primești 4% discount față de prețul individual!

Culturi similare

Mergi sus