Principalele activități din viticultură și pomicultură în această perioadă

Ce lucrări agricole se efectuează în vie sau livadă

Lipsa forței de muncă și vremea nu tocmai favorabilă au pus probleme multor viticultori și pomicultori în această perioadă. Majoritatea s-au confruntat cu cel puțin una din problemele de mai sus în multe zone ale țării. În viticultură, luna octombrie a marcat recoltarea strugurilor. Mai există însă câteva zone în care lucrările de recoltare nu s-au finalizat din cauza vremii.


Chiar și așa vremea ploioasă poate pune în continuare probleme, în special prin favorizarea dezvoltării agenților patogeni. În această perioadă viticultorii trebuie să acorde o atenție deosebită în special la Botrytis cinerea. Ciuperca poate pune probleme acolo unde nu s-au aplicat la momentul potrivit tratamentele împotriva putregaiului cenușiu la vița de vie. Agentul patogen se dezvoltă foarte mult mai ales în perioadele în care apar precipitații.


Ca urmare a conținutului ridicat în zahăr, boabele de strugure pot crăpa, iar sucul celular se va scurge. Acesta este momentul în care se poate instala Botrytis cinerea. De altfel, simptomele pot fi și un semnal de alarmă pentru viticultori. Aceștia trebuie să grăbească recoltarea în parcelele unde s-au constatat astfel de probleme E util de știut că soiurile precum Sauvignon sau Riesling sunt mai sensibile la atacul putregaiului cenușiu. Unul dintre produsele recomandate de BASF pentru combaterea putregaiului cenușiu la vița de vie este fungicidul Cantus® .


Produsul face parte dintr-o nouă clasă chimică și are un mod nou de acțiune, care îi conferă eficacitate ridicată în combaterea Botrytis cinerea. Fungicidul Cantus® pentru vița de vie are efect secundar și împotriva făinării. Totodată, acesta protejează calitatea vinului, neinterferând cu procesele de maturare a strugurilor, fermentarea mustului sau cu caracteristicile organoleptice ale vinurilor. Produsul Cantus® pentru vița de vie este flexibil în aplicare. Poate fi folosit la sfârșitul înfloririi, la compactarea strugurilor sau la începutul intrării în pârgă.


Suplimentar, viticultorii mai pot efectua și tratamente cu sulf și cupru împotriva manei și făinării. Unul dintre produsele care se pot folosi este fungicidul Kumulus® . Produsul este un fungicid pe bază de sulf, cu acțiune multi-site, care oferă o aderență excelentă pe frunză și prezintă risc scăzut de apariție a rezistenței la făinarea viței de vie. Printre beneficiile acestuia se numără o mai bună maturare a lemnului, dar și asigurarea protecției împotriva sporilor care se înmulțesc exponențial în această perioadă.

Și pentru pomicultori este o perioadă aglomerată. Specialiștii BASF recomandă atenție în timpul recoltării fructelor, în special la mere. Recoltarea fructelor trebuie să se efectueze în condiții meteorologice optime. Evitați zilele în care se anunță ploi sau ceață. Totodată, dacă e însorit, aveți grijă să nu lăsați prea mult merele în soare și evitați ca acestea să fie lovite pe timpul transportului.


În ceea ce privește bolile, acordați atenție în timpul recoltării metodelor de limitare a introducerii bolilor din câmp în depozite. Paleții sau suporturile pentru recoltare trebuie să fie dezinfectate. La fel și spațiile de depozitare. Asigurați o temperatură adecvată și spații curate, aerisite și bine ventilate. Atât în timpul recoltării, cât și după, e necesar să faceți o sortare a producției, pentru a nu introduce mere bolnave din câmp în masa de mere care urmează să fie depozitate. Totodată, verificați periodic condițiile de depozitare.

Mergi sus