BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Contact

Cele mai frumoase povești cu vinuri românești s-au spus la conac

29 feb. 2016

Încă 9 finaliști se pregătesc pentru marea finală de la Alba Iulia și posibilitatea de a câștiga unul dintre cele 3 kit-uri de promovare de 5.000 de euro, oferite de BASF

Concursul ”Povești cu vinuri românești”, organizat de BASF cu sprijinul ADAR, se apropie ușor-ușor de marea finală de la Alba Iulia. În turul nostru prin toate regiunile viticole ale țării am făcut a doua oprire în Prahova, la Urlați.

Aici au concurat nu mai puțin de 84 dintre cele mai bune vinuri create de viticultorii mici și mijlocii din Muntenia și Dobrogea. Lupta între cele mai bune vinuri din sudul României a avut loc într-un cadru superb, reprezentativ pentru această activitate nobilă – Conacul dintre Vii. Cu toate că mai au nevoie de investiții care să le asigure competitivitate pe piața din România, micii producători au înscris în concurs vinuri care au depășit de mult nivelul primelor încercări în ceea ce privește gustul, culoarea sau echilibrul.

Ca și la prima etapă a concursului, juriul desemnat de Asociația Degustătorilor Autorizați din România a adunat unii dintre cei mai cunoscuți specialiști în degustarea vinului din România, oenologi apreciați la nivel național și internațional. Juriul prezidat de dr. ing. Petre Badea, vicepreședinte ADAR pentru zona Muntenia, a premiat câte trei vinuri din fiecare tip (alb, roze și roșu). Finaliștii vor lupta în faza națională pentru marele premiu: unul dintre cele trei kit-uri de promovare a afacerii, oferite de BASF, în valoare de 5.000 de euro fiecare.

Participanții la concursul de vinuri au avut parte și de unul dintre cele mai emoționante momente. Organizatorii au oferit diplome de excelență pentru trei viticultori care au adus contribuții importante acestui domeniu: Ion Munteanu, Vasile Dumbrăveanu și Gheorghe Haivei. Aceștia au activat aproape 40 de ani în viticultură, cu pricepere și pasiune până în ultima zi de activitate. Un moment aparte l-a constituit și întâlnirea colegului nostru, Robert Băicoianu, cu Ion Munteanu, cel care l-a primit ca inginer stagiar la ferma Podgoria în urmă cu 25 de ani. Două decenii mai târziu, Robert îi semna domnului Munteanu decizia de pensie, după o viață în slujba viticulturii.

Juriul a anunțat apoi și vinurile care au câștigat cea de-a doua etapă regională. Numărul vinurilor roșii înscrise în concurs a depășit cu mult numărul celor roze sau albe, iar surpriza a venit din partea unui viticultor din Constanța, care a ajuns în finală cu o Fetească Neagră.

Cele nouă vinuri finaliste sunt:

  • VINURI ALBE
    • Muscat Ottonel, sec, 2015, SC Casa de Vinuri Podgoria SRL
    • Riesling Italian, sec, 2015, SC Casa de Vinuri Podgoria SRL
    • Chardonnay, sec, 2014, I.I. Marin Constantin

  • VINURI ROZE
    • Merlot, sec, 2015, SC Octima Vinis SRL
    • Merlot roze, demisec, 2015, SC Domeniile Blaga SRL
    • Roze (Merlot+Cabernet Sauvignon+Syrah), sec, 2015, SC Frei Andy SRL

  • VINURI ROSII
    • Merlot, demisec, 2013, SC La Vie SRL
    • Fetească Neagră, sec, 2015, ICDVV Valea Călugărească
    • Fetească Neagră, sec, 2014, SC Domeniul Vlădoi SRL

Viticultorii prezenți la concursul ”Povești cu vinuri românești” au beneficiat și de expertiza specialiștilor BASF. Aceștia au prezentat avantajele portofoliului de produse BASF pentru anul 2016, în care se regăsesc produse inovative, cu un mod nou și unic de acțiune. Produsele BASF pentru vița de vie pot fi aplicate de la începutul perioadei de vegetație și până la intrarea în pârgă. Totodată, tratamentele BASF pentru vie păstrează calitatea aromelor, nu influențează procesul de fermentare a mustului și împiedică formarea lacazei.

Până la marea finală au mai rămas două faze regionale. Concursul de vinuri BASF continuă cu etapa adresată viticultorilor din Oltenia și Banatul de Sud. Se pot înscrie toți producătorii mici și mijlocii, care cultivă viță de vie pe suprafețe mai mici de 100 de hectare. Cea de-a treia etapă regională va avea loc pe 3 martie, în Craiova.

RegiuneData limită pentru înscrieriData evenimentLocațieAdresă depunere probe vinAdresă evenimentPersoană de contact
Oltenia și Banat Sud01.03.201603.03.2016Golden HouseStrada Brestei, nr. 18, Craiova, DoljStrada Brestei, nr. 18, Craiova, DoljNicoleta Bălă
(tel. 0726 266 155)
Transilvania și Banat Nord08.03.201610.03.2016Cramele RecașStrada Sorin Titel nr. 13-15, ap.2, TimișoaraStr. Recaș, nr. 1, Recaș, TimișRuxandra Chiru Vizitiu (tel. 0737 717 968)

Viticultorii care vor să se înscrie în concurs trebuie să trimită până la 1 martie câte 3 sticle de 0,75 litri din cel mai bun sortiment de vin alb, roșu sau roze, însoțite de fișa de participare, care poate fi obținută de la reprezentanți BASF. Participanții pot înscrie mai multe sortimente de vin, câte unul pentru fiecare dintre cele trei categorii. Un juriu compus din specialiști recunoscuți va degusta fiecare probă, va analiza calitățile vinului și va decide care sunt finaliștii ce se vor califica în etapa națională, de pe 18 mai.

Premiul cel mare îi poate promova pe câștigători la nivel național. BASF oferă trei kit-uri de promovare a afacerii, câte unul pentru fiecare categorie de vin (alb, roșu roze). Kit-ul de promovare are o valoare de 5.000 de euro. Câștigătorii pot alege între a închiria un spațiu de expoziție în Promenada Mall din București, dezvoltarea unui magazin online sau crearea unei identități online pentru vinul lor.

Mergi sus