BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Contact

Rezultatele produselor și sfaturilor BASF s-au văzut. Viticultorii mici și mijlocii din Moldova au revenit în număr și mai mare la concursul ”Povești cu vinuri românești”

18 feb. 2017

Ce s-a întâmplat la debutul celei de-a doua ediții a concursului de vinuri și cum a evoluat calitatea probelor față de anul trecut

Concursul BASF ”Povești cu vinuri românești” a debutat în Moldova, la Odobești. Aproape 100 de participanți, între care viticultori, reprezentanți ai fitofarmaciilor sau distribuitori au avut ocazia de a vedea nu doar cum se apreciază în mod profesionist, de către degustătorii autorizați, calitatea vinurilor înscrise, ci și care sunt cele mai bune metode de tratament pentru cultura de viță de vie.


Ca și anul trecut, juriul a fost format din degustători membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România. Evaluarea vinurilor albe și rose s-a făcut cu o zi înainte de concurs, iar cea a vinurilor roșii s-a efectuat joi, în ziua evenimentului. Juriul a apreciat calitatea vinurilor înscrise conform sistemului internațional de punctaj, folosit la cele mai renumite concursuri de profil.


Juriul a ales 9 vinuri finaliste, câte trei din fiecare categorie (albe, rose, roșii). Acestea s-au calificat direct în marea finală națională de la Sibiu, de pe 10 mai. Câștigătorul fiecărei categorii va pleca acasă cu un premiu de 6218 euro, sub forma unui publireportaj la televiziunea Agro TV și, la alegere, servicii profesionale de promovare a afacerii sau produse speciale pentru îngrijirea plantației de viță de vie.

Care sunt cele 9 vinuri finaliste ale etapei din Moldova


Cele trei vinuri rose finaliste sunt: Cuvee Visan, demisec, din 2016, produs de Casa Olteanu, Busuioacă de Bohotin, dulce, din 2015, produsă de Agroindustriala Bucium, respectiv un cupaj de fetească neagră și muscat, demidulce, din 2016, produs de Dyonisos SRL. La categoria vinurilor albe, s-au calificat în finala de la Sibiu un traminer, demisec, 2016, produs de SC MDT Agricol, un sauvignon blanc, sec, din 2016, produs de SC Odobești Vinex, respectiv un cupaj chardonnay și muscat ottonel, demisec, din 2014, îmbuteliat de Apcovin Import Export.


Cei de la Casa Olteanu și Agroindustriala Bucium au avut probe finaliste și la categoria vinuri roșii: un cupaj fetească neagră și merlot, sec, din 2015, respectiv cupajul fetească neagră, merlot și cabernet sauvignon, demisec, din 2015. Al treilea vin roșu finalist este o fetească neagră, din 2014, sec, produs de SC Eximciap.

”Voi, cei care iubiți vinul, nu lăsați vița de vie să sufere!”


Nu doar concursul de vinuri propriu-zis a atras atenția participanților, ci și produsele companiei BASF dedicate culturii de viță de vie, sau, mai bine spus, părerile viticultorilor importanți care au folosit aceste produse în 2016, un an deosebit de dificil, atât din punct de vedere climatic, cât și al bolilor viței de vie. Viticultorii au avut ocazia de a vedea cum abordează companiile profesioniste problema tratamentelor adecvate la vița de vie.


”Din punctul nostru de vedere, putem spune că BASF a fost un reper în 2016 în ceea ce privește calitatea și siguranța culturii de viță de vie. Chiar a fost un test pentru produsele noastre, având în vedere faptul că și suprafața pe care s-au aplicat este în creștere față de 2015”, spune Robert Băicoianu, director de vânzări culturi horticole BASF România.


Rând pe rând, fermierii mici și mijlocii au văzut beneficiile aplicării fungicidelor BASF pentru protecția viței de vie. Părerile viticultorilor mari le-au dat încredere micilor fermieri. De altfel, peste 60 de viticultori, dintre cei care au venit la concursul de vinuri, se află deja la a doua participare. Văzând cum acționează fungicidele BASF pentru vie ( Forum® Gold , Cabrio® Top , Cantus® sau Vivando®) în loturile demonstrative, au avut încrederea de a le folosi pe întreaga suprafață.

Însă acest lucru este valabil și pentru marile companii de vinificație. Cei de la Cotnari, de exemplu, folosesc acum produsul Cantus® pentru combaterea Botrytis , pe toată suprafața de 1.700 de hectare. La fel, Vincon România a ales să aplice tratamentul cu Vivando® pentru combaterea făinării la vița de vie pe o suprafață de 1200 de hectare. Tot spre fungicidul Vivando® s-au îndreptat și cei de la Domeniile Ostrov, care îl aplică acum pe toată suprafața de 1.200 de hectare.


”Aceste testimoniale și rezultate excelente le-au captat atenția invitaților. Au fost interesați, bineînteles, și de pachetul tehnologic BASF la vița de vie, de produsele noi pe care BASF le pregătește pentru viticultorii români sau discounturile de care pot beneficia aceștia. Am mai observat și faptul că mulți dintre cei care au luat parte și anul trecut la concursul BASF de vinuri au prins încredere și s-au înscris acum și la alte categorii. Eu am avut și un îndemn pentru ei: Voi, cei care iubiți vinul, nu lăsați vița de vie să sufere!” a mai spus Robert Băicoianu.


Cum poți participa la concurs


Urmează etapa concursului ”Povești cu vinuri românești” adresată viticultorilor din Muntenia și Dobrogea. Data limită pentru înscrieri este 20 februarie. Evenimentul va avea loc la Buzău, pe 23 ferbruarie. Viticultorii din Oltenia și Banatul de sud își pot trimite probele până pe 27 februarie, iar faza regională se va desfășura pe 2 martie, în Râmnicu Vâlcea. Viticultorii din Transilvania și Banatul de nord au termen până pe 6 martie pentru a-și trimite cele mai bune probe de vin. Evenimentul va avea loc pe 9 martie, la Alba Iulia.


La concursul BAF ”Povești cu vinuri românești” pot participa viticultorii mici și mijlocii, cu suprafețe de maximum 100 de hectare. Marea finală va avea loc pe 10 mai, la Sibiu. Calendarul complet, detaliile și reuglamentul concursului sunt disponibile pe pagina ”Povești cu vinuri românești”

Mergi sus