BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Contact

Ce este pirul și cum afectează culturile

24 mar. 2018

Pirul este una dintre cele mai greu de înlăturat buruieni, tocmai pentru că se înmulțește foarte repede. Află totul despre această buruiană și folosește cele mai eficiente metode pentru a o combate

Ce este pirul și unde se întâlnește

Aspectul pirului și varietăți

Pirul târâtor

Pirul gros

Ce culturi afectează pirul

Când este întâlnit pirul

Cum se combate pirul

Erbicide folosite pentru pir

Cum evităm apariția pirului

Pirul - utilizări în medicină

Pirul se numără printre placeholder: "organisme_daunatoare_lexicon_toate" perene greu de înlăturat. Acesta afectează atât culturile, scăzându-le drastic randamentul, dar își poate face apariția oriunde.

Ca orice buruiană, se înmulțește rapid și vei întâmpina dificultăți în a o stârpi. Pirul afectează și gazonul, consumând o cantitate mare de minerale din solul acestuia.

Ce este pirul și unde se întâlnește

Pirul (Elymus repens) germinează până la o adâncime de 5 cm, în aproape toate tipurile de sol, deși le preferă pe cele compacte și bogate în nutrienți din regiunile calde și secetoase, unde germinează pe durata întregului an. S-a adaptat cu brio și în zonele temperate, unde are o epocă de germinare de la debutul primăverii până la începutul verii.

Semințele lui rezistente au o perioadă de viață foarte lungă, care poate ajunge și la câteva zeci de ani. Specia este una perenă monocotiledonată, iubitoare de căldură. Rădăcina sa este fasciculată, rizomii subterani albi, lungi și ramificați, tulpinile noduroase și inflorescența se aseamănă unui spic. Pirul este o buruiană specifică culturilor de câmp, pajiștilor naturale și luncilor predispuse la inundații.

Aspectul pirului și varietăți

Recunoașterea plantei de pir implică deosebirea celor două varietăți: pirul târâtor și pirul gros. Ambele specii de pir sunt buruieni păgubitoare pentru culturi și foarte rezistente. Acestea dezvoltă stoloni și formează un covor rapace. Iată cum le poți distinge și care sunt particularitățile fiecăreia:

Pirul târâtor

Frunzele pirului târâtor ajung la o lățime de 5 mm la maturitate. Acestea au teaca netedă și sunt ușor rulate, cu nervuri vizibile. Teaca are urechiușe gulerate, iar apendicele care o leagă de limb este scurt, țepos și cu mici neregularități.

Înălțimea paiului variază între 20 și 100 cm. Acesta este tubular, crește drept și are o suprafață netedă, aproape lucioasă.

Pirul târâtor înflorește de regulă vara, dar uneori se poate întâmpla și la începutul toamnei. Are floarea formată din spice de dimensiuni mici, așezate pe două rânduri de-a lungul axului central. Poți găsi până la 8 flori pe un rahis. Acestea au bractee sterile, îngroșate în partea inferioară.

Pirul gros

Pirul gros are rădăcini adventive, cu lăstari care pornesc de la nivelul nodurilor spre laterale, permițând astfel o înmulțire rapidă ce duce la apariția unor pagube mari generate de aceste buruieni. Rădăcinile adventive reprezintă și motivul pentru care combaterea buruienii din culturile câmpului este anevoioasă.

Limbul frunzei este scurt, iar teaca acoperită de peri; aceștia se găsesc și între limb și teacă și înlocuiesc ligula.

Paiul este subțire și crește până la 30 cm în înălțime atunci când planta înflorește.

Inflorescențele sub formă de spic apar vara și la începutul toamnei în zonele temperate și sunt dispuse de o parte și de alta a paiului. Dintr-o tulpină nu pot crește mai mult de 7 flori. Acestea au la bază bractee sterilă și glume inferioare rotunjite, într-o nuanță discretă de violet. Carena este acoperită cu peri mici. În regiunile calde, pirul gros are perioada de înflorire întinsă pe tot parcursul anului.

Ce culturi afectează pirul

Pirul este una dintre placeholder: "organisme_daunatoare_lexicon_toate" monocotiledonate provenite din zonele subtropicale. Adaptată la condițiile climatice temperate, poate crește pe orice tip de sol bogat în substanțe nutritive. Este o plantă târâtoare, cu rădăcini asemănătoare mustăților, o buruiană a culturilor de câmp. Dintre tipurile de buruieni comune, pirul este printre cele mai păgubitoare.

Pirul afectează culturile de cereale păioase precum grâul, dar este întâlnit și pe terenurile cultivate cu porumb. Acesta poate să apară și în grădini, indiferent dacă vorbim despre culturile de leguminoase, cartofi sau viță de vie ori despre căpșuni.

De prezența pirului nu este ferit nici gazonul, iar pășunile naturale abundă și ele de această buruiană graminee perenă.

Când este întâlnit pirul

Pirul este prezent și înflorit pe tot parcursul anului în zonele cu climă subtropicală. În regiunile temperate, acesta înflorește de regulă vara, până la începutul toamnei. Semințele rezistă zeci de ani în pământ și se dezvoltă în fiecare an, de aceea pirul este specific culturilor prost întreținute. De altfel, fiind o plantă perenă, depozitează zaharuri în rădăcini și tulpini pentru a rezista în timpul sezonului rece. Datorită tulpinilor târâtoare, se dezvoltă rapid pe orizontală.

Printre pagubele produse de această buruiană se numără absorbția rapidă a apei și a substanțelor nutritive din sol și privarea culturilor de acestea. Pentru că se înmulțește foarte repede, prezintă și riscul sufocării culturilor de câmp sau de grădină și pe cel al umbririi lor, lucru care duce la încetinirea ritmului de creștere al acestora. În plus, reprezintă o adevărată atracție pentru insectele dăunătoare și, implicit, un mediu propice pentru transmiterea bolilor.

Cum se combate pirul

Combaterea pirului se poate face pe cale naturală, fără chimicale, doar în anumite condiții. În zonele necultivate, stârpirea pirului poate fi realizată prin săpături, dacă rădăcinile sale sunt superficiale. Rizomii pot rămâne însă în urmă și se pot dezvolta, așa că procesul va trebui repetat pentru a împiedica înmulțirea acestora.

În zonele cultivate, pirul gros și pirul târâtor pot fi înlăturate prin smulgere, dacă infestarea acoperă porțiuni mici de teren. Este preferabil să faci asta primăvara, când foliajul bulbilor plantelor moare. Evită metoda manuală de combatere a acestei plante din jurul copacilor, arbuștilor sau al tufelor de trandafiri, deoarece rădăcinile acestora ar putea avea de suferit din această cauză.

Erbicide folosite pentru pir

Fiind o plantă care poate afecta orice cultură, întrebarea care apare pe buzele tuturor este ”Cum scăpăm de pir?”. Printre erbicidele pentru combaterea pirului se numără și cele totale, pe bază de glifosat.

PULSAR® 40 este un erbicid din grupa imidazolinonelor, cu aplicare postemergentă, pe baza de imazamox, care se absoarbe prin frunze și rădăcini. Inamicul pirului și al altor buruieni dicotiledonate și monocotiledonate anuale are activitate reziduală la nivelul solului și previne astfel apariția unui nou val de buruieni. Erbicidul pentru pir gros și pir târâtor este încadrat în grupa de erbicide B (HRAC).

Poate fi folosit pentru culturile de orez, floarea-soarelui, soia, lucernă și mazăre. Se aplică postemergent, în doză omologată de 1.2 l/ha în cazul culturilor de floarea-soarelui, 0.875 l/ha pentru cele de orez, 0.75 - 1 l/ha pentru cele de soia sau mazăre, respectiv 1-1.2 l/ha pentru lucernă, în primul an de cultivare. Amestecat cu adjuvant Dash® HC, concentrația va fi redusă la 0.5 l/ha în cazul orezului si 1-1.2 l/ha pentru lucernă. Monocotilele anuale trebuie să se afle în stadiul de 1-3 frunze până la înfrățire. Pentru lucerna din anul al doilea, erbicidul va fi aplicat în timpul repausului vegetativ.

PULSAR® 40 blochează sinteza aminoacizilor esențiali și preia la nivel foliar și radicular, controlând astfel buruienile în curs de apariție. Efectul său este vizibil după 7-14 zile. Este un erbicid sigur pentru rotația culturilor și se metabolizează mai rapid în anii ploioși.

Intervalul de pauză până la semănarea culturilor după erbicidare diferă de la o specie la alta, astfel:

  • 4 luni pentru culturile de grâu, ovăz sau orz
  • 9 luni pentru culturile de legume sau porumb
  • 18 luni pentru culturile de sfeclă de zahăr sau rapiță

Pachetul REKORD MAX™ reprezintă soluția optimă din partea BASF pentru combaterea integrală a buruienilor în postemergență, inclusiv pirul, dintr-o singură aplicare. Pachetul este alcătuit din erbicide cu mod de acțiune sistemic, al căror efect este amplificat de adjuvantul Dash® HC. Un pachet Rekord Max™ pentru 5 hectare conține: 2 kg erbicid Callam®, 3.5 litri erbicid Samson® Extra 6 OD și 5 litri de adjuvant Dash® HC.

Eficacitatea acestui pachet tehnologic de erbicidare pentru porumb se datorează substanțelor active tritosulfuromn, dicamba și nicosulfuron. Primele două substanțe active intră în componența erbicidului Callam®. După aplicare, interacțiunea dintre ele duce la apariția simptomelor pronunțate și de durată, urmate de moartea buruienilor. Primele efecte se observă foarte repede, la numai 3-5 zile. Nicosulfuronul, substanța activă din componența erbicidului Samson® Extra 6 OD, are o excelentă selectivitate față de plantele de porumb. Moartea buruienilor are loc în 20-25 de zile după aplicare. Aplicate împreună, cele trei substanțe active cu acțiune sistemică oferă un control complet asupra pirului și a celorlalte buruieni din cultura de porumb în postemergență

Cum evităm apariția pirului

Prevenirea apariției pirului gros sau târâtor începe cu semănatul. Lucrările de toamnă sunt mai eficiente decât cele de primăvară, deoarece capacitatea de regenerare a pirului este mai mare atunci când solul este mai bogat în carbohidrați și resurse, iar fluctuațiile acestor nutrienți ne permit să stârpim mai eficient buruienile după finalul verii.

Folosirea plugului trebuie să aibă loc când încep să apară primele buruieni, pentru a împiedica astfel răspândirea lor rapidă. Pentru o bună dezvoltare a culturilor, solul trebuie să fie eliberat de buruieni și bine afânat.

Pirul - utilizări în medicină

Pirul este o plantă medicinală folosită în tratamente naturiste. Acesta se poate prepara în mai multe feluri:

  • Pirul macerat
  • Infuzia sau ceaiul de pir
  • Decoctul de pir
  • Tinctura de pir
  • Vinul de pir

Utilizarea pirului în scop medicinal vizează mai multe afecțiuni renale, cardiovasculare, ale aparatului reproducător, ale sistemului digestiv.

  • Pirul tratează bolile rinichilor (infecții, cistite) și previne apariția pietrelor la rinichi.
  • Pirul este folosit în tratarea bolilor hepatice, deoarece are efecte depurative.
  • Are efect diuretic și reglează hipertensiunea arterială.
  • Printre bolile aparatului genital pe care le tratează pirul se numără anexitele.
  • Bolile aparatului digestiv, precum gastritele sunt și ele tratate complementar cu pir, care acționează ca un pansament gastric.
  • Pirul se utilizează și cutanat, având proprietăți antibiotice și antiseptice.

Mergi sus