BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Contact

Inoculanții pentru soia – soluția care vă poate aduce sporuri semnificative de producție

28 oct. 2016

Interviu Gheorghe Petcu, specialist Dezvoltare Divizia Protecția Plantelor în cadrul Centrului de Competențe Tehnice BASF


Una dintre tehnologiile aplicate și în România la cultura de soia se referă la folosirea inoculanților pentru sporirea producției. Cunoscuți sub numele de produse pentru bacterizarea semințelor de leguminoase, inoculanții pentru soia permite formarea de simbioză între plantă și aceste bacterii și automat la fixarea azotului atmosferic. BASF este lider în domeniul cercetării, dezvoltării și producției inoculanților prin care se obțin sporuri semnificative de recoltă în culturile de leguminoase. Este dovedit științific că tratamentul semințelor de soia cu inoculanți este una dintre cele mai bune metode naturale prin care se poate asigură cantitatea de azot necesară plantelor.


Folosirea inoculanților nu aduce doar sporuri de producție la soia, dar poate oferi și alte beneficii importante:

  • Veți folosi mai puține îngrășăminte (simbioza dintre plantele de soia și bacteriile de Rhizobium poate produce până la 250 kg de azot/ha)
  • Nu veți contamina pânza freatică, din moment ce folosiți mai puțin îngrășământ
  • Planta va trece mai ușor peste perioadele nefavorabile
  • Presiune mai scăzută de infestare cu buruieni, datorită faptului că azotul se fixează pe plantele din cultură și nu rămâne în sol
  • Profituri mai mari

Pentru a înțelege mai bine avantajele inoculanților, am stat de vorbă cu domnul Gheorghe Petcu, unul din specialiștii Diviziei BASF pentru Protecția Plantelor, din cadrul Centrului de Competențe Tehnice BASF , de la Tămădăul Mare. În 2016, experții BASF au desfășurat la Centrul de Competențe tehnice o serie de experimente interesante.


Domnule Petcu, în ce au constat aceste experiențe?


Anul acesta am experimentat la soia două dintre măsurile tehnologice cu importanță deosebită în conducerea tehnologiei culturii: controlul buruienilor și utilizarea tratamentelor la semințe cu produse biologice care reduc cantitatea aplicată de îngrășăminte cu azot și asigurarea acestuia prin fixarea biologică.


Ce rezultate ați obținut?


Dacă ne referim la controlul buruienilor din cultura de soia , în care tratamentele aplicate cu produse BASF au constat în controlul buruienilor prin tratamente în preemergenţă și postemergență, putem spune că în condițiile anului 2016, pentru cultura de soia la neirigat, un tratament cu erbicidul Frontier® Forte , în doză de 1,2 l/ha în preemergenţă, a asigurat o eficacitate excelentă în controlul gramineelor anuale, reprezentate de speciile de mohor, dar și a unor specii de buruieni dicotiledonate, precum loboda sălbatică și stir. De asemenea, dezvoltarea buruienilor nu a mai creat probleme nici în perioada de la răsărire până la formarea primelor perechi de frunze trifoliate.

În postemergență s-a folosit produsul Corum® pentru soia , în două variante tehnologice diferite. În prima variantă s-a aplicat doza omologată într-o singură trecere (1,9 l/ha Corum® împreună cu adjuvantul Dash® HC 1l/ha). Tratamentul s-a efectuat în faza de formare a perechilor de frunze trifoliate 4-5 (înainte de ramificare) cu un echipament de stropit de fermă cu 200 de litri de soluție pe hectar.


În a doua variantă de testare tehnologică s-a urmărit controlul buruienilor în dinamică în două faze și s-a aplicat doza omologată, împărțită în două fracții egale. Primul tratament s-a aplicat la formarea primelor perechi de frunze trifoliate iar următorul la un interval de 16 zile.


Spectrul de buruieni combătute a cuprins o mare varietate de specii (zârna, diferite specii de știr, cornuți, zămoșița, iarbă grasă, costrei, mohor, iarba bărboasă) precum și samulastra de floarea-soarelui și rapiță.


La final, în momentul recoltării s-a observat o combatere cu eficacitate de peste 98% a întregului spectru de buruieni apărut, permițând o recoltare în condiții optime a culturii pentru toate variantele testate comparativ, cu martorul neerbicidat, în care producția finală a fost cu 43% mai mică decât media tratamentelor din experiment.


În ce constă tehnologia inoculanților pentru soia?


Soia, alături de alte specii de leguminoase (fasolea, bobul, mazărea, lucerna) are capacitatea de a forma împreună cu bacteriile fixatoare de azot simbioze cunoscute ca forme asociative benefice care asigură sporuri de producție importante, fără consum suplimentar de îngrășământ cu azot.


Tehnologia inoculanților s-a dezvoltat în ultimii 20 de ani, odată cu cerința crescândă de proteină vegetală pentru piață. Inoculanții pentru soia sunt produse biologice, care conțin sușe de bacterii fixatoare de azot selecționate. Foarte important este modul lor de formulare. Dintre cele mai uzuale sunt produsele pe suport de turbă care se utilizează ușor de către fermieri prin tratament la semințe în ziua semănatului, conform instrucțiunilor producătorului.


Produsele de bacterizare de ultimă generație, așa-numita tehnologie de pre-inoculare, prezintă avantaje deosebite, deoarece permit aplicarea tratamentului la semințe înainte de semănat cu 30-40 zile și în unele cazuri cu până la 90 zile, în stații de tratare specializate, având o formulare diferită, în care se identifică produsul biologic concentrat şi un produs adjuvant care este ambalat separat. Trebuie menționat că toate produsele biologice au un regim de utilizare diferit de al produselor pentru protecția plantelor uzuale, deoarece prin conținutul lor ȋn organisme vii necesită condiții mai speciale de păstrare şi transport.


Care sunt avantajele inoculanților?


Avantajele utilizării acestor produse se pot evidenția din mai multe puncte de vedere. Din punct de vedere tehnologic oferă sporuri de producție de peste 15-20%, fără aplicare de îngrășăminte cu azot. După recoltarea culturii, o parte din azotul fixat de microorganisme rămâne disponibil culturii următoare. Din punct de vedere economic, se remarcă reducerea costului de producție, obținerea de venituri suplimentare și obținerea de produse de calitate superioară


Ce inoculanți pentru sosia va avea BASF în portofoliu pentru fermierii romani?


Pentru fermierii din România vor fi disponibile două produse din categoria inoculanților: HiStick Soy (produs formulat pe suport turbă) care se aplică în ziua semănatului şi HiCoat Super Soy (produs de ultimă generație – pentru tehnologia de preinoculare, care poate fi aplicat cu până la 90 de zile înainte de semănat, dacă semințele nu sunt tratate si cu alte produse.


Care sunt cele mai bune recomandări pentru fermierii care înființează culturi de soia?


Culturile de soia se amplasează pe soluri bine întreținute, curate de buruieni, bine aprovizionate ȋn elemente nutritive şi apă. Una dintre verigile tehnologice foarte importante pentru soia este irigarea. Producții mari, de peste 4 t/ha se obțin numai ȋn cazul asigurării unui consum optim de apă al plantelor.


La fel de important este startul culturii. Pentru soia trebuie să se efectueze lucrări mecanice ale solului de foarte bună calitate care trebuie să asigure o foarte bună nivelare a terenului. Acesta este încă un element esențial în asigurarea unor producții de calitate, însemnate cantitativ.

Fermierii care înființează culturile de soia cu inoculanți vor aplica doze foarte reduse de îngrășăminte cu azot. Așa cum am arătat anterior, beneficiile indirecte revin menținerea unor cantități suplimentare de azot asimilabil fixat ȋn sol ce poate fi disponibil culturilor ulterioare după recoltarea culturii de soia.


Cum vedeți interesul fermierilor români cu privire la folosirea de inoculanți pentru soia?


Interesul fermierilor pentru utilizarea inoculanților crește continuu odată cu creșterea suprafețelor cultivate. Acest lucru este determinat și de facilitățile oferite de programele europene pentru dezvoltarea producției de proteină vegetală. În următorii ani BASF va lansa pe piața din Romania noi soluții tehnologice pentru fermieri. Aceste tehnologii vor fi testate și in cadrul Centrului de Competente Tehnice din România.


Galerie foto

Culturi similare

Mergi sus