Editorial: Organizarea și investițiile - temeiuri ale dezvoltării

Cum contribuie cei doi factori la creșterea agriculturii românești și ce trebuie să avem în vedere pentru anul 2018

Datele din practica agricolă românească de după 1990, relevă faptul că s-au produs restructurări masive, în raport cu sistemul agricol din perioada precedentă. Producția agricolă primară, în ansamblu, a regresat pe toate palierele pe fondul reducerii resurselor financiare alocate pe unitatea de producție.

În primul deceniu de după anul 1990, potrivit specialiștilor din domeniu, în mod constant au rămas necultivate suprafețe cuprinse între 1-2,5 milioane de hectare de teren agricol. Structura suprafeței agricole exploatate a fost preponderent cerealieră, ceea ce a demonstrat orientarea către caracterul extensiv și slab diversificat al culturilor.

Capitalizarea redusă a determinat caracterul cerealier al agriculturii noastre

”În fiecare an de după 1990, suprafața cultivată în România a inclus aproximativ 66% cereale boabe, 14% plante furajere și 13% plante tehnice. Această structură agricolă marchează inclusiv absența culturilor care solicită un grad mai înalt de tehnicitate. Caracterul cerealier al economiei agricole românești este și consecința gradului redus de capitalizare al agenților economici din agricultură. Efectul decapitalizării s-a repercutat în randamentul la hectar, atât la cereale, cât și la celelalte culturi, fiind, în general, de 2-3 ori mai mic comparativ cu producțiile medii obținute în țările Uniunii Europene”, nota academicianul Păun Ioan Otiman, în volumul ”Dezvoltarea rurală durabilă în România”.

După aderarea României la UE, în urma armonizării legislației cu prevederile europene, agricultura românească a progresat semnificativ. A reînceput includerea în structura de culturi a plantelor pentru industrializare (soia, in și cânepă pentru fibră, sfeclă de zahăr, etc), sau a legumelor. De asemenea, s-a realizat reconversia/modernizarea suprafețelor cu viță de vie din România.

În perioada 2007-2016, suprafața totală cultivată cu viţă de vie pentru vin s-a menținut relativ constantă (180.402 ha – în anul 2007/178.574 ha – în anul 2016) (potrivit datelor operative ale M.A.D.R.). Datorită impactului deosebit al Programului Naţional Suport 2009 – 2013 asupra sectorul vitivinicol, care a absorbit, în proporţie de 100% fondurile F.E.G.A. puse la dispoziţie de Comisia Europeană, până în anul 2018 România beneficiază de o alocare financiară mărită pentru sectorul vitivinicol, în cuantum de 47,7 milioane euro anual.

Profesionalizarea agriculturii ne duce pe un trend ascendent

Datele statistice prezentate mai sus demonstrează clar trendul ascendent al producției agricole românești, inclusiv pe fondul conștientizării importanței profesionalizării activității pe care o desfășoară producătorii agricoli. În anul 2017, vorbim despre producții naționale record la unele culturi, precum porumbul (peste 14,5 milioane de tone de porumb boabe), grâul (peste 10,164 milioane tone, pe o suprafață recoltată de 2,101 de milioane de hectare), rapița (peste 1,684 mili­oane de tone, de pe 592.312 ha), mazărea (298.639 de tone de pe 107.593 ha) și orzul (2,017 milioane de tone, de pe 459.968 ha).

Fără îndoială, obținerea acestor rezultate a fost determinată de o evoluție favorabilă a condițiilor pedoclimatice, dar și de calitatea muncii fermierilor. Prin organizarea în asociații și grupuri profesionale, s-a înlesnit accesarea tehnologiilor moderne, s-au redus anumite costuri de producție și s-au creat unele premise pentru noi investiții necesare atingerii performanței în producție.

”Dacă noi, fermierii, am strânge rândurile și dacă ne-am organiza mai bine, ar fi posibil ca, în doar câțiva ani, contribuția agriculturii la Produsul Intern Brut al României să se dubleze. Cutreier țara aceasta în lung și în lat. Pe an ce trece, văd culturi tot mai frumoase, terenuri mai bine organizate, dotări din ce în ce mai bune. Dar, la capitolul investiții în dotare mai este de lucru. Dacă în Austria, norma unui tractor este de 5 hectare, în România raportul este de 53 hectare/tractor.

Fără organizare și asociere nu există nici plusvaloare

Diferența dintre cele două cazuri spune multe și e determinată, în primul rând, de numărul încă foarte mare al exploatațiilor mici, care consumă fonduri fără a produce profit. Aceia care practică agricultură pe suprafețe mici, la noi dar și în alte țări, după cum am auzit recent la Bruxelles, sunt cei care pur și simplu refuză să se organizeze, să investească, să facă plusvaloare. Gândiți-vă că 30% din teritoriul agricol al României se găsește în zona proprietarilor de suprafețe cuprinse între 1-5 hectare.

Este nevoie de investiții și de organizare, pentru a valorifica pe deplin potențialul agricol al terenurilor din România”, atenționa președintele LAPAR, fermierul băcăuan Laurențiu Baciu.

În contextul recentelor evoluții ale producției agricole naționale și al observațiilor legate de oscilațiile alarmante ale prețurilor recoltelor, fermierii români afirmă că agricultura națională ar fi mai profitabilă dacă măcar unele dintre recolte ar fi valorificate pe teritoriul României. Aceasta ar însemna, de exemplu, susținerea și dezvoltarea zootehniei, adică îndeplinirea programului de ,,zootehnizare a Romaniei’’, anunțat de către ministrul agriculturii.

Fie că e vorba despre sectorul vegetal/horticol, fie că avem în vedere sectorul zootehnnic trebuie înțelese și respectate rosturile celor doi factori de dezvoltare: organizarea și investițiile. Sperăm că, din acest punct de vedere, anul 2018 va aduce cât mai numeroase semne bune, care de fapt să însemne dezvoltarea afacerilor din sistemul agroalimentar românesc, pe baza organizării potrivite și a investițiilor corecte.