BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Contact

Editorial: Cum se pot reduce importurile din sectorul zootehnic

31 iul. 2018

Fermierii de top din Iași dau exemple de urmat. Ce planuri își fac pentru a asigura o activitate complet integrată

Unul dintre sectoarele agricole importante din țara noastră, zootehnia, se confruntă cu o problemă. Atât fermierii români, producătorii de carne și de preparate din carne de porc, cât și consumatorii susțin că, în ultimii 15 ani, țara noastră a ajuns un importator net, cu aproximativ 45-50% dintre produsele consumate aduse din exterior. În 2016, importul de carne de porc s-a cifrat la aproximativ 200.000 de tone. În România, consumul mediu anual de carne de porc este de 30-32 kg/locuitor, mai mic cu 30% față de media europeană.

Pentru a nu mai cumpăra porci din alte părți și pentru a asigura în totalitate trasabilitatea produselor, unii dintre fermierii români au gândit că soluția potrivită este asumarea riscurilor unor investiții masive, atât pe linia de reproducție și creștere la suine, de asigurare a furajelor proprii, cât și pe partea de abatorizare și procesare, însoțită de zona de desfacere – în țară și la export.

Trasabilitatea completă se poate asigura doar prin efort susținut

Este și cazul unora dintre fermierii care fac performanță în Moldova. „Investim în permanență pentru asigurarea unei trasabilități complete”, susținea președintele Grupului de Firme Kosarom Pașcani, dr.ing. Lucian Apostol, cu ocazia inaugurării, fermei de reproducție din Războieni, județul Iași. Investiția, în valoare de 8 milioane de euro, a constat în realizarea unei ferme integrate. Aceasta include partea de reproducție cu 1.500 de scroafe, tineretul porcin și partea de îngrășare până la greutatea optimă pentru sacrificare. „Acest proiect va însemna o creștere de la 100.000 capete/an la 145.000 capete porci pentru sacrificare/an”, precizează dr.ing. Ioan Antoci, director Suinprod S.A. Roman.

Același grup de firme a demarat și un al doilea proiect într-o fermă integrată unde se vor produce anual 110.000 capete porci pentru sacrificare. ”Vorbim de o activitate integrată, de la achiziția de cereale, depozitare, fabrică de nutrețuri combinate, fabrică de procesat soia, fermă de genetică, sectorul complet de creștere, abatorizare, procesare și desfacere, pe plan național și internațional.

Investițiile sunt cheia prin care fermierii pot rezista pe piață

"În această perioadă, Grupul Kosarom investește peste 28 milioane euro pentru extinderea capacităților de producție în fermele de la Suinprod Roman. Astfel, urmărim ca, până în 2021, să ajungem la o producție totală de aproximativ 252.000 capete de porci pe an. Pe termen lung, vrem să dublăm aceste efective. Nu utilizăm fonduri europene, ci am apelat la credite bancare. Nu este simplu, dar altfel nu poți rezista într-o piață atât de dinamică și de performantă”, e de părere ing. Neculai Apostol, fondatorul Grupului de Firme Kosarom Pașcani, județul Iași.

Potrivit balanței cu produse agroalimentare, carnea de porc se afla în 2016 în topul importurilor, cu 197.000 de tone, în valoare de 343,6 milioane de euro. Importurile au crescut cu aproape 50 de milioane de euro față de 2015.

Crescătorii de animale speră că alinierea subvențiilor la standardele UE se va face cât mai curând

Fiind un produs important pentru consumul întregii populaţii a României, se impune așadar o susținere continuă a sectorului cărnii de porc. Avantajul ar fi că se poate consolida concomitent și poziția industriei cărnii de porc ca sursă pentru schimburi comerciale și factor de stabilitate a forţei de muncă în zona rurală.

”Promovarea activităţii de ameliorare a efectivelor de porcine, în direcţia îmbunătăţii calitative a carcasei de porc, stimularea organizării exploataţiilor în asociaţii, în vederea reprezentării intereselor în relaţie cu furnizorii de imputuri şi cu beneficiarii produselor finite precum și asigurarea unor venituri proprii prin valorificarea producţiei marfă la export, reprezintă direcții importante de sprijin aflate între obiectivele prioritare ale instituției”, transmite public MADR.

Una dintre marile așteptări ale fermierilor și ale producătorilor de carne și de preparate din carne de porc este cea referitoare la alinierea la standardele UE inclusiv din perspectiva modului de acordare a subvenţiilor, cu scopul echilibrării preţului de valorificare la producător cu cheltuielile efectuate pe produs.

Dacă, pe baza investițiilor și într-un timp cât mai scurt, va fi realizat obiectivul de a trece de la producţia destinată autoconsumului la producţia comercială, în România, pe termen mediu și lung, poate exista o reală speranță de reabilitare și de redresare.

Petronela Cotea Mihai

Petronela Cotea Mihai este unul dintre cei mai experimentați jurnaliști români pe teme agricole. Cu un master obținut la USAMV Iași, stagii de pregătire la BBC și o experiență de peste 22 de ani în presa agricolă, doamna Cotea a obținut numeroase premii la concursurile de specialitate. Începând din 2013 este membru fondator și vicepreședinte al Asociației Presei Agricole din România. Petronela Cotea Mihai este realizatorul Matinalului Agrar, din fiecare duminică la Radio România Iași, al rubricii ”Fermier European”, colaborator al televiziunii Telemoldova Plus, dar și colaborator al revistei agricole Ferma.

Mergi sus