BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Ministerul Agriculturii va impune limite la achiziționarea terenurilor agricole

25 nov. 2016

Câte hectare se vor putea cumpăra și care sunt fermierii exceptați de la regulă

Ministrul Agriculturii a dezvăluit într-un interviu pentru News.ro că s-a definitivat proiectul de lege privind vânzarea terenurilor agricole. Potrivit acestuia, persoanele juridice vor putea cumpăra maximum 500 de hectare, iar persoanele fizice 150 de hectare cel mult. Tinerii vor face însă excepție de la această regulă, spune ministrul Irimescu.


”În final am hotărât să reducem limita la 500 ha pentru persoane juridice și 150 ha pentru persoane fizice. Așa va ieși legea din minister în perioada următoare și o vom duce la avizat la celelalte ministere, iar următorul parlament va trebui să adopte legea respectivă”, explică șeful MADR.


Acesta a clarificat și condițiile în care cetățenii pot cumpăra suprafețe mari de teren agricol în România: ”Un cumpărător de teren nu poate achiziționa decât dacă are domiciliul stabilit în România, dacă este de cel puțin cinci ani fermier, iar 75% din veniturile sale provin din agricultură. Legea nu face nicio discriminare între români și străini. Toți cetățenii europeni care îndeplinesc condițiile pe care le îndeplinesc și românii pot cumpăra terenuri agricole în România”, mai spune ministrul.


Agenția Domeniilor Statului ar putea da gratuit terenuri agricole tinerilor fermieri


Tinerii vor fi scutiți de limita impusă prin viitorul proiect de lege. ”Fără tineri nu vom mai avea producție alimentară în lume. Și România se confruntă cu această problemă: plecarea tinerilor din mediul rural. Situație este extrem de gravă și trebuie să facem orice pentru a atrage tinerii în acest sens”, a declarat Irimescu.


În plus, șeful MADR ar vrea ca Agenția Domeniilor Statului să poată deveni operator pe piața funciară, astfel încât să poată achiziționa terenuri pe care apoi să le ofere gratis tinerilor pentru folosință. Astfel, se va putea crește interesul tinerilor pentru agricultura românească. Mecanismul propus de ministrul agriculturii presupune creșterea redevențelor pentru cei care au contracte foarte vechi de arendă sau concesiune la Agenția Domeniilor Statului și folosirea banilor pentru achiziția de terenuri pentru tineri.


”Măcar 5 hectare pentru un tânăr care se stabilește în agricultură să dăm gratuit în folosință. Iar astfel, să acceseze cei 40.000-50.000 de euro care se dau prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală”, mai spune Irimescu. Acesta a și avertizat, de altfel, asupra vârstei medii înaintate a fermierilor români. Potrivit șefului MADR, mai mult de jumătate din agricultorii români au peste 55 de ani. Dacă nu se atrag tinerii în agricultură riscăm să rămânem fără producție alimentară, a mai spus ministrul agriculturii.


V-ar putea interesa și:


Se schimbă regulile de impozitare pentru fermieri


Cum arată prognoza meteo pentru această iarnă


Ce producții au obținut fermierii români în 2016

Mergi sus