Poziția fermierilor în lanțul valoric agro-alimentar din România

Fermele specializate în cultura mare oferă venituri pe lucrător peste medie

Atingerea obiectivelor amintite mai sus poate fi realizată într-un timp relativ scurt, îndeosebi datorită faptului că România beneficiază de o diversitate teritorială ridicată și de o biodiversitate bogată. Dar, sunt imperios necesare anumite intervenții statale, care să permită valorificarea profitabilă a resurselor existente și care să conducă la îmbunătățirea poziționării fermierilor în lanțul valoric agro-alimentar, inclusiv prin stimularea înființării organizațiilor de producători.

”În România, ponderea valorii adăugate a lanțului alimentar captat de producătorii primari a fost relativ constantă între anii 2008 și 2017, variind de la 60% în 2008 la 61% în 2017, cu vârfuri în 2011 și 2013 de 66% (un nivel mult mai mare decât media de 27% în UE în 2017). Valoarea producției industriei agricole a crescut puternic în România în 2018 (+ 8,0%), la un nou maxim de 18,6 miliarde EUR, cu mai mult de două treimi din această valoare totală provenind din sectorul culturilor. Cele mai importante sectoare din punct de vedere al valorii producției din România în 2018 au fost: cerealele, plantele horticole și culturile industriale, generând 26,3%, 13,1% și respectiv 9,1% din producția agricolă.

Ca rezultat, venitul pe lucrător este peste medie în cazul fermelor specializate în cereale-oleaginoase-culturi proteice și alte culturi de câmp, în timp ce venitul pe lucrător în fermele mixte și horticole este în medie mai mic.În țară, există 24 de asociații sau organizații de producători recunoscute, toate din sectorul fructelor și legumelor. În plus, există 17 grupuri de producători, ceea ce înseamnă structuri organizatorice temporare. Majoritatea organizațiilor de producători recunoscute nu se află sub statutul de cooperativă și au mai puțini membri decât în majoritatea celorlalte țări ale UE”, nota Comisia Europeană, într-un document datat 18.12.2020.

Dimensiunea fermei românești e proporțională cu venitul pe lucrător

În domeniul agricol, în general, venitul pe lucrător crește proporțional cu dimensiunea fermei, rămânând însă mai mic și mai puțin stabil decât salariile din alte sectoare economice. Instabilitatea câștigului obținut de către fermierii din România este determinată, între altele, atât de riscurile climatice (lipsa pachetelor de asigurare îndeosebi pentru secetă, slaba conștientizare a importanței asigurărilor agricole și birocrația excesivă), cât și de discrepanțele semnificative de venit agricol dintre fermele mici și cele mari, dintre regiuni și tipuri de activități.

În România, aproximativ 30% din suprafața agricolă încă este gestionată de ferme de subzistență și semi-subzistență, restul de 70% din suprafața agricolă fiind gestionată de ferme mijlocii și mari, care au un potențial competitiv, dar care reprezintă doar 7% din exploatațiile agricole. În aceste condiții, este evidentă necesitatea de a fi încurajate asocierea fermierilor și comasarea terenurilor.

Scopul este evident: cel al formării unor structuri agricole capabile să ajungă la un nivel superior de echipare tehnică și la o orientare reală a producției către sustenabilitate și profit. Astfel, va crește apetitul fermierilor autohtoni de a asimila/aprofunda cunoștințele științifice de profil necesare îmbunătățirii performanțelor în producție și de a își asuma riscul unor investiții semnificative atât în ferme, cât și în capacități de procesare/comercializare a produselor primare și finite.

Rămâne de văzut dacă mediul agricol românesc va arăta cât mai curând anumite repere concrete ale îmbunătățirii poziției producătorului primar în lanțul valoric agro-alimentar și, prin urmare, a șansei sale de a obține o cotă mai mare din valoarea adăugată a produselor.