Strategii agricole regândite și soluții pragmatice în noul an agricol

Pentru fermierii români, noul an agricol a debutat într-un context în care producția mare nu mai garantează automat un rezultat economic bun, iar vremea, costurile și prețurile sunt tot mai greu de anticipat.

Seceta poate reduce semnificativ recoltele, inputurile grevează asupra bugetelor, iar distanța față de marile piețe de desfacere diminuează veniturile exploatațiilor din unele regiuni ale țării. În zona Moldovei, de exemplu, o producție de grâu de aproximativ 5 tone/ha poate însemna pierdere, în timp ce o recoltă de 7 tone grâu/ha ar putea permite acoperirea cheltuielilor.

În aceste condiții, adaptarea tehnologiei, controlul cheltuielilor și valorificarea atentă a producției reprezintă repere strategice pentru menținerea competitivității fermelor. „În acest context dificil, fertilizarea trebuie regândită științific, nu abandonată. Reducerea nejustificată a dozelor poate diminua potențialul de producție, dar aplicarea lor fără un fundament agronomic poate risipi resurse. De asemenea, alegerea hibrizilor și a soiurilor, densitatea, protecția culturilor și momentul executării lucrărilor trebuie corelate cu rezerva de apă din sol și cu perspectiva climatică. Acestea sunt câteva dintre direcțiile care pot ajuta fermele să își păstreze competitivitatea. Noi am analizat practic toate aspectele, inclusiv în cadrul celor 4 platforme distincte, pentru 4 culturi agricole – rapiță, grâu, floarea-soarelui și porumb –, pe care le-am organizat și în anul 2026, în fermele din județul Iași ale unor colegi din asociație”, a declarat Cristian Stoica, fermier în comuna Gropnița, județul Iași, și președinte al Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice „Grânarii” Iași.

Din punct de vedere tehnologic, conservarea solului reprezintă o altă direcție strategică. Observațiile realizate în cadrul unor teste desfășurate timp de trei ani au indicat rezultate bune în unele parcele semănate direct, fără lucrare convențională a solului. Aceste constatări sunt specifice fermei și condițiilor în care au fost realizate, fără a garanta superioritatea semănatului direct în orice situație. „Tranziția cere răbdare, cunoștințe și o succesiune coerentă a lucrărilor. Schimbarea sistemului de cultură nu se face printr-o singură intervenție, iar rezultatele nu apar peste noapte. Nu putem astăzi să arăm, mâine să ne apucăm de semănat direct. Durează cel puțin 3–4 ani de zile”, a explicat Lucian Haraga, Strategy&Risk Director în cadrul Semtop Iași și cadru didactic la USV Iași.

În ultimii ani, porumbul a devenit cultura care reflectă cel mai exact efectele evoluției nefavorabile a vremii și necesitatea adaptării tehnologiei culturilor de câmp. „Potrivit estimărilor recente, suprafața cultivată cu porumb în România a scăzut de la aproximativ 2,5–2,7 milioane de hectare în urmă cu aproape un deceniu, cu valori care au ajuns și la 3 milioane de hectare, la circa 1,4–1,6 milioane de hectare în prezent. Sunt estimări din declarații, nu valori oficiale, dar indică amploarea schimbărilor din sector. Și diferențele de randament arată locul în care există un potențial de progres. Într-un an obișnuit, producția medie națională de porumb este estimată la 4,5–5,5 tone/ha, în timp ce media Uniunii Europene poate ajunge la 7–7,5 tone/ha, iar în anumiți ani la aproximativ 8 tone/ha. Comparația trebuie interpretată ținând cont de condițiile pedoclimatice și de nivelul de irigare, însă evidențiază importanța tehnologiei și a adaptării la secetă”, a punctat Alina Crețu, director executiv al Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR), prezentă la Ziua Porumbului Moldova 2026, un eveniment agricol desfășurat în ferma Evi Blossom din comuna Victoria, județul Iași, la 1 octombrie 2026.

Tot din perspectivă tehnologică, un alt aspect analizat a fost cel legat de ajustarea densității de semănat. În ferma prezentată, densitatea a coborât până la aproximativ 60.000 de semințe germinabile/ha, iar fermierul Dan Tiberiu Stan, gazda platformei de porumb, preferă chiar o densitate de 50.000 de semințe germinabile/ha, ca răspuns la condițiile de sol și la riscul de deficit de apă. Aceste valori nu reprezintă însă o rețetă generală, deoarece densitatea optimă depinde, între altele, de hibrid, fertilitate, regimul hidric și obiectivul de producție.

Deciziile comerciale sunt la fel de importante precum cele tehnologice, iar presiunea economică se resimte în cazul fiecărei culturi. Prețurile cerealelor sunt influențate atât de raportul dintre cerere și ofertă, cât și de estimările privind producția și consumul mondial, condițiile meteorologice, stocurile și fluxurile de export din marile țări producătoare. Într-o asemenea piață, fermierii români nu pot anticipa cu certitudine evoluția cotațiilor, dar pot limita riscul printr-o strategie de vânzare mai atentă. „Pe de o parte, vânzarea întregii producții imediat după recoltare poate asigura lichidități, dar poate însemna și pierderea unor oportunități ulterioare. Pe de altă parte, valorificarea în tranșe permite distribuirea riscului în timp, fără să garanteze obținerea unui preț mai bun. Decizia trebuie raportată la nevoile de numerar ale fermei, capacitatea de depozitare și costurile pentru menținerea mărfii în stoc. Pentru producătorii din zona Moldovei, problema prețului este amplificată de cea a transportului mărfii. Ca reper pentru luna iunie 2026, prețul grâului la Constanța era estimat la aproximativ 207 euro/tonă, în timp ce transportul putea ajunge la circa 50 euro/tonă. După scăderea acestui cost, suma rămasă pentru producătorul din regiunea Iași putea coborî la aproximativ 150–160 euro/tonă, echivalentul a circa 0,83 lei/kg. Această diferență arată cât de mult poate conta logistica, în venitul final al fermei. Producătorul suportă costurile din câmp, dar ajunge să concureze pe o piață în care accesul la port și la infrastructura de transport influențează direct prețul pe care îl poate obține”, a semnalat Cristian Stoica.

Cât privește funcționarea eficientă a traseului comercial agricol, aceasta depinde atât de accesul producătorilor români la portul din Constanța, cât și de capacitatea transportului feroviar, a depozitelor și a infrastructurii interne de a gestiona volumele de marfă. Tranzitul cerealelor ucrainene face parte din realitatea regională, dar infrastructura trebuie să poată gestiona fluxurile fără să blocheze accesul producătorilor români la piață. Blocajele logistice întârzie valorificarea recoltei și încasările fermierilor români, afectând plata furnizorilor și achiziția inputurilor pentru următoarea campanie agricolă. În plus, regulile clare și măsurile de sprijin previzibile, aplicate la timp, sunt vitale pentru planificarea financiară, într-un sector în care cheltuielile sunt efectuate cu luni înainte de încasarea veniturilor.

Concluziv, competitivitatea agriculturii românești depinde de o strategie pragmatică și integrată, bazată atât pe decizii mai bine fundamentate la nivelul fermei, adaptate resurselor, riscurilor și oportunităților, cât și pe un cadru economic și instituțional predictibil, care să consolideze capacitatea producătorilor autohtoni de a obține rezultate economice sustenabile, de a depăși anii dificili și de a menține investițiile necesare dezvoltării.