Subvențiile și investițiile nu sunt suficiente. Controalele autorităților sunt esențiale pentru o piață corectă

EDITORIAL: O piață bine reglementată este crucială pentru atragerea investițiilor

Toată lumea vorbește despre subvențiile și investițiile care trebuie făcute pentru a crește productivitatea agriculturii românești, dar nu trebuie uitat că toate acestea nu pot veni într-o piață dominată de speculatori sau în care pătrund deseori produse din import extrem de slabe calitativ și/sau infestate. O regulă de bază a pieței spune că banii sunt atrași de zonele predictibile și transparente ale economiei, acolo unde investitorii văd că există un grad mare de probabilitate să recupereze investiția inițială și să obțină și profit.

Acolo unde nu există un grad mare de predictibilitate, unde regulile nu sunt respectate, piața este invadată de samsari, de ”antreprenori” care încearcă să ”dea lovitura” și care operează în penumbră. Aici apar autoritățile, care au rolul de a educa consumatorii și de a menține stabilitatea și transparența unui sector al economiei care are nevoie ca de aer de investitori serioși și puternici.

Vin falsificat din Bulgaria

Ministerul Agriculturii a inițiat recent acțiuni de verificare a calității și conformității tuturor vinurilor existente pe piață. În urma controalelor, au fost depistate, în depozitele unor distribuitori din județele Buzău, Galați și Neamț, loturi de vin falsificat provenit din Bulgaria. Autoritățile au retras de pe piață o cantitate uriașă de vin falsificat, peste 29.000 de litri. Practic, într-o țară renumită pe plan mondial pentru un raport calitate/preț foarte bun, își fac loc astfel de produse. Greu de crezut, dar adevărat. Chiar dacă oricine poate cumpăra vinuri românești bune cu circa 20 de lei sticla, iar vinurile făcute prin gospodării sunt cel puțin autentice, se găsesc clienți care preferă să cumpere vin falsificat adus din Bulgaria.

Măsuri anti-samsari

Autoritățile verifică în aceste zile impunerea unor măsuri de reglementare în piețele agroalimentare en-detail și en-gros din țară, în contextul în care a crescut volumul de legume şi fructe proaspete, de proveniență autohtonă, Acțiunile au vizat aproape 200 de piețe agroalimentare din București și din țară, dintr-un total de aproximativ 260 piețe agroalimentare existente la nivel național. Inspectorii urmăresc asigurarea în piețe a spațiilor distincte de minim 40% pentru producătorii agricoli, marcate și semnalizate vizibil, dar și etichetarea necesară pentru a nu se crea confuzii privind originea produselor.

În acest mod, inspectorii luptă cu fenomenul de substituire a originii legumelor și fructelor provenite din import, prezentate ca fiind din România. Un fenomen care-i afectează atât pe micii producători, cât și pe consumatorii care plătesc mai mult pe produse de slabă calitate, ieftine, aduse din import și prezentate ca fiind autohtone.

Altfel spus, dacă autoritățile nu ar verifica atent ce se întâmplă prin piețe, am asista la o invazie de produse din import, mai slabe calitativ, iar micii producători români, rămași fără apărare în fața speculatorilor, ar dispărea.

Cartofi infestați din Egipt

Un caz demn de reținut este în cel în care, în urma acțiunilor de control, inspectorii fitosanitari au depistat recent o cantitate de 1.100 tone de cartofi din Egipt, care au primit interdicția de a intra în țară prin portul Constanța, deoarece, conform analizelor de laborator, a fost depistată prezența bacteriei Ralstonia solanacearum (Putregaiul brun).

Dacă ar fi pătruns pe piață, impactul ar fi putut fi extrem de sever, în condițiile în care, la ora actuală, nu există metodă chimică sau biologică pentru controlul acestui organism dăunător, potrivit reprezentanților de la minister.

Mai mult de atât, ar exista riscul contaminării solului și a apelor cu bacteria respectivă. Cu alte cuvinte, dacă autoritățile nu ar fi descoperit acest lot, ne-am fi confruntat cu o problemă serioasă. Iar acest incident arată, încă o dată, cât de important este, nu doar rolul, ci întreaga cooperare dintre autorități, fermieri și distribuitori, în asigurarea unei piețe ”sănătoase” de consum, din toate punctele de vedere.

Dinu Boboc

Dinu Boboc este un jurnalist cu peste 14 ani de experiență. De-a lungul timpului, a semnat pentru publicații de renume, precum Business Standard, TVRinfo.ro, Evenimentul Zilei și revista Capital. În prezent, Dinu semnează articole pentru agenția News.ro. Ține permanent legătura cu fermieri, traderi și autorități pentru a avea mereu o imagine clară și obiectivă asupra sectorului agricol românesc.

Mergi sus