BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Contact

Arsura frunzelor la orz [Rhynchosporium secalis]

Descriere / Simptome

Patogenul produce leziuni rugoase pe frunze, pe tecile frunzelor și pe spice. Simptomele apar inițial sub forma unor leziuni ovoidale, verde deschis. Ulterior, petele prezintă un contur brun închis și un centru verde deschis sau brun deschis. Adesea leziunile se unesc, formând pete mari, în jurul cărora țesutul foliar se îngălbenește. Infecțiile apar, de regulă, la subsuoara frunzelor, producând cloroze și în cele din urmă moartea acestora.

Apariţie

Pete colorate, delimitate brun închis până la negru, vizibile mai ales pe limburile foliare dar şi pe tulpini şi spice; ulterior infecţiile devin cenuşii pal. Pe lângă boala petelor reticulare Rhynchosporium secalis este cea mai importantă micoză a orzului. Pericolul de infecţie creşte ȋn special pe culturile intensive. Orzul căzut infestat reprezintă inoculul de pornire a acestei boli a frunzei. Apare şi la secară.

Importanţă

La apariţie epidemică sunt posibile daune economice considerabile; mai ales prin reducerea numărului de boabe pe spic precum şi a masei a 1.000 de boabe care pot conduce la pierderi de producţie de până la 35%.

Prevenire / Combatere

Stimularea descompunerii paielor prin lucrările mecanice ale solului, ȋncorporarea completă a resturilor de recoltă rămase pe miriştile plantelor premergătoare, utilizarea soiurilor rezistente. Aplicarea tratamentelor cu fungicide la începutul infestării (BBCH 18-19 şi 31-32).

Mergi sus