BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Contact

Viermele merelor [Cydia pomonella]

Aspect / Tablou simptomatologic

Fluturele adult, al viermilor fructelor, are lungimea de cca 1 cm, este cenuşiu cu dungi de culoare cenuşiu deschis şi punct arămiu la capătul aripilor. Anvergura aripilor măsoară 1,4 până la 2,2 cm. Dauna este efectuată de viermele fructelor, larva insectei de până la 2 cm, care forează până la carcasa sâmburilor mărului. Ca urmare a consumului pulpei fructului se eliberează prin locul de intrare ţesut de fruct amestecat cu dejecţii (excrement de omidă).

Biologie

Viermele fructelor formează o generaţie pe an. Perioada principală de zbor este în lunile mai şi iunie. Fluturii femelă depun 30 până la 60 de ouă pe fructele sau frunzele pomilor fructiferi. Dăunătorii infestează fructul ca larvă şi se hrănesc din acesta. Omida adultă părăseşte fructul şi se localizează sub solzii scoarţei. Unele larve se împupează de abia în primăvara anului următor. Dar cea mai mare parte a larvelor se împupează încă în acelaşi an, astfel încât în condiţii bune se poate ajunge la o a doua generaţie, care efectuează zborul în lunile august şi septembrie.

Mergi sus