Zona viticolă Dealu Mare: ”Micul Bordeaux” care nu-și exploatează adevăratul potențial.

EDITORIAL România are multe zone viticole care ar putea rivaliza fără probleme cu cele din străinătate

Am vizitat recent zona Dealu Mare, situată pe Paralela 45, denumită și ”Paralela vinului”, și am descoperit mai multe despre ceea ce ar putea fi una dintre marile zone viticole și turistice ale planetei. O zonă ce ar putea rivaliza fără probleme cu alte regiuni viticole celebre situate pe Paralela 45 precum Bordeaux (Franța), Piemont (Italia) sau Willamette Valley (SUA), care ar putea atrage mulți turiști străini.

Însă, nu o face, cel puțin din perspectiva notorietății și a numărului locurilor de cazare. Desigur, există crame de excepție în care antreprenori privați au investit milioane de euro în ultimii ani, există câteva conace care pot fi vizitate sau unde te poți caza, dar există mereu senzația că zona este departe de a-și atinge adevăratul potențial. Iar lipsa unei strategii naționale unitare privind turismul și promovarea produselor românești se vede aici poate mai bine ca oriunde.

vin dealu mare

Pe ruta Micul Paris - Micul Bordeaux

Zona viticolă Dealu Mare are reputația, încă de la începutul secolului XX, de a fi un fel de ”aer condiționat” al Bucureștilor. Aici veneau, în lunile fierbinți de vară, să se răcorească o sumedenie de intelectuali, aristocrați sau oameni de afaceri. Și, desigur, să se bucure de peisaj, conace și vinul de calitate excelentă.

Venirea comunismului a însemnat, însă, o creștere forțată a producției pentru toate zonele viticole din țară, iar asta a dus, inevitabil, la scăderea calității. Astfel, în timp ce zone viticole celebre din Franța, Italia sau Statele Unite erau îngrijite ”ca la carte”, iar banii nu lipseau, România a suferit din acest punct de vedere. După Revoluție, încet-încet, datorită unor cunoscători și a unor investiții consistente, multe podgorii au revenit la gloria de odinioară. Au apărut crame bune, premium, care obțin constant premii la concursuri internaționale. Însă, a rămas o problemă.

Marketingul, eterna problemă

Comunismul a afectat economia românească, dar poate cel mai afectat domeniu a fost cel al marketingului. Oameni care știu să spună o poveste, care află ce nevoi au consumatorii și le creează unele noi, care te fac să cumperi și ce nu știai că ai nevoie. Dacă mediul privat a reușit să o scoată la capăt cu această problemă după 1989, văzând și făcând, pe zona de autorități lucrurile au rămas mult în urmă.

La nivel național, suntem o țară care nu are identitate în ochii turiștilor străini și abia în ochii celor interni. Nu avem un brand, un slogan, un logo, un plan clar. Turistul străini vine aici și este rătăcit, confuz. Noroc cu site-urile străine în care citește recenzii și cu Wikipedia și cu Google Maps, altfel probabil nu ar afla mai nimic. Asta se vede foarte bine în cazul zonelor viticole, iar Dealu Mare nu face excepție.

Lipsa unei strategii la nivel național

În cazul zonelor viticole, cireașa de pe tort ar trebui să fie agroturismul, care ar trebui făcut ca la carte, așa cum se face în toate marile zone viticole ale planetei. Zona Dealu Mare este doar un exemplu. Vinuri excelente, o istorie bogată, conace, muzee, traseul Drumul Vinului (care trece prin Bucov, Urlați, Mizil, Valea Călugărească și Tohani).

Are toate datele pentru a atrage foarte mulți turiști anual, dar pentru asta trebuie o organizare ca la carte a autorităților și o popularizare a zonei. În acest moment, puțini oameni vizitează zona, iar locurile de cazare sunt puține. Unele terenuri sunt în paragină, probabil cu proprietari care nu au fonduri să investească, dar nici nu vor să vândă, sau fac obiectul unor litigii.

Însă, antreprenorii au făcut ceea ce au putut și au reușit să iasă pe piață cu vinuri deosebite. Partea de promovare a regiunii, la nivel internațional, pentru a o face la fel de cunoscută ca Bordeaux sau Piemont, revine în sarcina autorităților. Autorități care se plâng că nu au bani, dar pentru a atrage turiști străini, pentru a intra practic în competiție cu zone viticole celebre, este nevoie de marketing profesionist, de specialiști. Mai ales că potențial există, iar multe zone viticole din lume, cu vinuri poate mai slabe, sunt mult mai cunoscute.

Dinu Boboc este un jurnalist cu peste 15 ani de experiență. De-a lungul timpului, a semnat pentru publicații de renume, precum Business Standard, TVRinfo.ro, Evenimentul Zilei și revista Capital. În prezent, Dinu semnează articole pentru agenția News.ro. Ține permanent legătura cu fermieri, traderi și autorități pentru a avea mereu o imagine clară și obiectivă asupra sectorului agricol românesc.

Culturi similare

Cum se calculează doza de produs pentru suprafețele mici și foarte mici

Vezi tabelul de conversii pentru produsele BASF disponibile sub formă de microambalaj

Citește recomandările

Fii un fermier informat!

Serviciile mele: gestionează rapid și ușor abonările (email sau SMS). Vei primi astfel informații personalizate din partea noastră și vei avea partea de conținut premium.

Abonează-te acum

Ce tratamente poți face dacă ai o suprafață mică de viță de vie

Tratamente și doze de aplicare dacă folosești pompa de spate sau atomizor

Vezi recomandările BASF
Mergi sus