Polarizarea agriculturii românești. Semne și semnale

România are ferme multe, dar mici și ineficiente economic

Potrivit statisticilor europene, fermele cu dimensiuni foarte mici reprezintă aproximativ 93% din numărul total și gestionează aproximativ 30% din suprafața agricolă a României. Exploatațiile cu suprafețe medii și mari, cu un potențial competitiv cert, reprezintă doar 7% din numărul total al fermelor și gestionează 70% din suprafața agricolă a țării.

În România, 94,6% dintre fermele cu dimensiuni foarte mici produc mai puțin de 8 000 EUR producție standard, fapt care le situează în categoria fermelor de subzistență și semi-subzistență, în peste 99% dintre cazuri forța de muncă fiind formată din membri ai familiei.

În contextul celor prezentate mai sus, se înțelege clar faptul că este imperios necesar ca planul strategic al PAC din România să își concentreze prioritățile și intervențiile inclusiv asupra ajustării structurale a fermelor, astfel încât să se îmbunătățească viabilitatea fermelor mici. ”Unul dintre punctele asupra cărora România trebuie să își concentreze intervențiile este cel legat de îmbunătățirea viabilității fermelor cu venituri mai mici, în special a fermelor mai mici, fiind necesară atât promovarea ajustării structurale a acestora printr-o distribuție mai direcționată, mai echitabilă și mai eficientă a plăților directe, cât și prin aplicarea sistemului complementar de sprijin redistributiv al veniturilor pentru durabilitate și plata cu sumă rotundă pentru micii fermieri. Distribuția îmbunătățită a plăților directe ar trebui să ia în considerare contribuția sprijinului veniturilor la dezvoltarea zonelor rurale”, arăta Comisia Europeană, în documentul care include recomandările transmise României, la finalul anului 2020.

Lipsa implicării statale poate amenința tranziția spre o agricultură sustenabilă

Polarizarea structurii fermelor din România determină, între altele, o slăbire considerabilă și o fragmentare a accesului la sistemul de cunoaștere științifică și inovare agricolă, ceea ce poate avea consecințe dramatice, în condițiile accentuării și diversificării factorilor limitativi în producția de alimente. ”Astăzi, pe fondul unei cereri mondiale sporite de hrană, fermierii trebuie să facă față unui număr tot mai mare de provocări, începând de la cele determinate de schimbările climatice și până la cele care reprezintă consecințe ale unor crize, precum actuala criză sanitară mondială. În condițiile menținerii unui număr exagerat de ferme de subzistență, slab dotate tehnic și necapitalizate, inevitabil apare pericolul neparticipării agricultorilor la actul de valorificare a rezultatelor cercetărilor științifice de profil. Astfel, chiar dacă fermierii au o tot mai mare nevoie de informații tehnice, în lipsa unor intervenții statale ferme și precise pentru ajustarea structurală a agriculturii românești, în următorii ani vom putea asista la o limitare dramatică a capacității de tranziție către o agricultură sustenabilă”, atrăgea atenția Prof. univ. dr. Benone Păsărin, cadru didactic la UȘAMV Iași și membru al Grupului Operativ Mondial pentru Securitate și Siguranță Alimentară FAO-ONU.

În următoarea perioadă de programare din cadrul noii PAC, rămâne de văzut cum vor fi evitate neajunsurile actuale și dacă, prin prevederile planului său național strategic, România va reuși să susțină creșterea investițiilor în cunoaștere științifică și inovare agricolă, inclusiv ca urmare a reașezării structurii fermelor și a sporirii apetitului fermierilor pentru formare și transfer de cunoștințe de specialitate.