Cum previi atacul de putregai cenușiu în vie. VIDEO

Alături de mană și făinare, putregaiul cenușiu e una dintre cele mai păguboase boli ale viței de vie.

De regulă, cele mai mari daune sunt produse pe boabele mature, chiar înainte de recoltare, dar boala atacă și lăstarii, frunzele și inflorescențele. Factorii care favorizează apariția sunt temperaturile de 22-24 de grade Celsius, când perioada de incubație este de numai 2 zile, și umiditatea ridicată, de 80-100%.

Soluția BASF pentru combaterea putregaiului cenușiu la vița de vie este fungicidul Cantus® . Fungicidul conține substanța activă boscalid. Tratamentul se poate aplica în următoarele stadii: sfârșit de înflorit, înainte de închiderea (compactarea) ciorchinelui, începutul intrării în pârgă.

“Produsul și-a făcut treaba. Nu am avut pe nicio suprafață putregai cenușiu.”

Silviu Trașcă, manager de fermă la Crama Oprișor, jud. Mehedinți, a început tratamentul împotriva putregaiului imediat după înflorit. “Am desfrunzit și am aplicat CANTUS®, în special pe soiurile mai sensibile, cum sunt sauvignon blanc, tămâioasă românească sau fetească neagră. Produsul și-a făcut treaba. Nu am avut pe nicio suprafață putregai cenușiu. În niciun stadiu. Nici la înflorire, nici la recoltare”, a observat acesta.

“Îl folosim cu încredere de 3 ani.”

Rezultate foarte bune s-au obținut și când produsul a fost aplicat la intrarea în pârgă. Așa a procedat Cristian Cătănoiu, Director tehnic la Crama Gârboiu, jud. Vrancea. “CANTUS® aplicăm în perioada de pârgă. Îl folosim cu încredere de 3 ani. Cu toate că 2019 a fost un an foarte dificil, noi avem o producție foarte bună – și cantitativ, și calitativ.”

“Este printre cele mai bune botricide”

Tot în județul Vrancea, de data aceasta la Crama Vincon, produsul e considerat de nelipsit. Iată ce spune Florin Gheorghiu, Ing., Șef de fermă:Am folosit CANTUS® de la BASF și în lot și în toată suprafața Vincon-ului. Este foarte bun. Este printre cele mai bune botricide din toată gama de substanțe care ne protejează de această boală.”

„Nu ne-am confruntat cu probleme de mucegai”

Mergând spre Constanța, vedem cum produsul a fost folosit în faza de închidere a strugurelui. “Am folosit CANTUS® până în faza de compactare a ciorchinelui, în alternanță cu alte substanțe, așa că nu ne-am confruntat cu probleme de mucegai. Acestă boală este foarte perfidă. Atacă fie bobul, fie rahisul. Anul trecut, 2019, a fost un an tipic de atac de mucegai – vedeam mucegai pe strugure chiar în faza asta, de aguridă. Sunt soiuri cu boabe rezistente la boală, dar rahisul, fiind subțire, e cel care suferă. De exemplu, soiul sauvignon blanc are boabele sensibile la mucegai, dar un rahis rezistent. În schimb, la muscat ottonel, boabele sunt rezistente la mucegai, iar rahisul este cel sensibil. La acest soi, dacă întârzii cu culesul și ai avut un atac de mucegai pe rahis, pierderile pot fi de până la 40% din producție”, explică Ioan Vlad, Viticultor la Sărica-Niculițel.

Zona Constanței e în general predispusă la putregai, dar și la celelalte boli principale ale viței de vie. De aceea, viticultorii se luptă să le combată pe toate cât mai eficient. „Dacă e atac de făinare sau molie, folosesc mereu înainte de înflorire un produs antipotridic, cumulat cu o lucrare manuală sau mecanică de desfrunzit. La compactare, prefer pentru tratamentul doi produsul CANTUS®, pentru că, practic, urmărești doi factori: făinarea și putregaiul”, a spus Ovidiu Cojocaru, Director Tehnic Provitis Serv, din Cernavodă.

Ce mai urmăresc viticultorii recunoscuți pentru calitatea vinurilor lor?

Impactul minim asupra produsului finit, vinul. Iustin Urucu, Directorul tehnic de la Vinarte, jud. Mehedinți, explică: „În permanență trebuie să ținem cont și de cantitatea și, bineînțeles, calitatea produselor pe care le folosim. Trebuie să le să alegem pe cele care nu au un impact negativ asupra vinului, rezidurile de pesticide trebuie să nu existe sau să fie sub limitele maxime admise. Ținem cont în permanență de acești factori la achiziționarea produselor și, din experiența noastră din ultimii 5 ani de la Vinarte, produsele BASF au fost folosite cu succes. Într-adevăr, ne-au asigurat această siguranță de a nu avea pesticide în produsele finite.”

“Produsele pe care le folosești, momentul de aplicare, felul în care le aplici, toate contează”

De ce e importantă calitatea strugurelui pentru reușita vinului explică și Ion Marin, directorul de producție de la Tohani SA, jud. Prahova.Contează fiecare etapă de dezvoltare a plantei. Cine spune că reușește indiferent cât de buni sunt strugurii, că nu contează că sunt de slabă calitate, că sunt cu boli, că totul depinde de vinificator, eu zic că greșește. Oricât ai fi de bine pregătit și de citit sub toate aspectele, dacă ai un produs cu probleme, sigur că vei avea și tu probleme în cramă și va trebui să lucrezi mult mai mult la obținerea unui vin bun. Dacă, de exemplu, strugurii au mucegai, atunci impactul se simte în culoare și gust. Sigur că, chiar și în aceste condiții, sunt posibilități de a repara deficiențele apărute pe parcursul perioadei de vegetație, însă influența lor rămâne. Chiar dacă, de exemplu, la strugurii cu mucegai folosești anumite taninuri și reușești să scoți mirosul și gustul de mucegai, totuși calitatea nu este aceeași. Nu vei avea un produs de cea mai bună calitate”, explică acesta.

Produsele pe care le folosești, momentul de aplicare, felul în care le aplici, toate contează. Dacă folosești produse mai ieftine, atunci și influența lor asupra calității strugurilor este mai mică, deci vei avea de pierdut la produsul final. Dacă însă folosești produse mai bune, cu eficiență mai mare, sigur că vei avea un succes mult mai mare la final. Cât timp ai o legătură cu un producător pe care îl urmărești de ani de zile și de la care vezi că obții rezultatele cele mai bune, sigur că te îndrepți către el”, a continuat directorul de producție Tohani SA.


Culturi similare

Agricultura nu stă pe loc. #MulțumimFermierilor

Fermierii noștri au ales să continue activitatea. Ei nu pot spune ”stăm acasă”. Ei lucrează pentru noi toți. Pentru aceasta, le mulțumim din inimă!

Vezi cum îi putem ajuta

Fii un fermier informat!

Serviciile mele: gestionează rapid și ușor abonările (email sau SMS). Vei primi astfel informații personalizate din partea noastră și vei avea partea de conținut premium.

Abonează-te acum
Mergi sus