Situația viticulturii românești în 2025

29.10.2025

Suprafețe viticole, soiuri dominante și direcția de dezvoltare

România are una dintre cele mai variate structuri viticole din Europa Centrală și de Est. Diferențele de climă și sol se reflectă în felul în care se dezvoltă viile și în stilurile de vin care rezultă din ele. Studiul realizat de Mihail Manolache, reprezentant senior BASF culturi horticole, oferă o imagine clară și actualizată asupra distribuției plantațiilor, a soiurilor cultivate și a tehnologiilor utilizate în prezent.

Regiunile viticole și zonele climatice

Potrivit clasificării Joint Research Centre (JRC), România este încadrată în trei zone climatice majore:

Temperată caldă și uscată, specifică zonei de sud și sud-vest (Oltenia, Dobrogea și sudul Banatului)
Temperată rece și uscată, prezentă în est, centru și nord-est
Temperată rece și umedă, localizată în zonele montane și submontane

Pe baza acestor caracteristici, studiul a delimitat patru zone viticole principale:

Zona sudică, 95.208 hectare: Colinele Dobrogei, Terasele Dunării, Nisipurile din sud, Dealurile Olteniei și Munteniei.
Zona vestică, 12.030 hectare: Dealurile Banatului, Crișanei și Maramureșului
Zona estică, 69.134 hectare: Dealurile Moldovei
Zona centrală, 6.800 hectare: Podișul Transilvaniei

Această împărțire ajută la înțelegerea legăturii dintre climă, tip de sol și structura plantațiilor. Cunoașterea acestor elemente este esențială pentru alegerea soiurilor potrivite, adaptarea tehnologiilor și evaluarea stocului de carbon în ecosistemele agricole.

Structura viticulturii românești: principalele regiuni și suprafețele cultivate

România are în total aproximativ 183.000 de hectare cultivate cu viță de vie. Dintre acestea, 165.000 de hectare sunt vii pe rod, iar 18.000 de hectare sunt plantații tinere.

Distribuția suprafețelor pe regiuni viticole la nivel național (ha)

Majoritatea terenurilor, peste 174.000 de hectare, sunt destinate strugurilor pentru vin, iar aproximativ 8.000 de hectare sunt ocupate de vițe pentru struguri de masă.

Cele mai extinse regiuni viticole sunt Dealurile Moldovei, Dealurile Olteniei și Munteniei, Colinele Dobrogei și Terasele Dunării. Alte zone relevante includ Nisipurile din sud, Dealurile Crișanei și Maramureșului, Podișul Transilvaniei și Dealurile Banatului.

Această distribuție confirmă specializarea României în viticultura pentru vin și subliniază importanța zonelor de sud și est, unde condițiile climatice oferă un avantaj competitiv.

Principalele soiuri care domină podgoriile de azi

Plantarea viței de vie diferă în funcție de obiectivele fiecărui producător și de nivelul de tehnologizare al exploatației. În prezent, se disting trei categorii principale:

Culturi tradiționale: aproximativ 2.200 de plante pe hectar. Acestea sunt caracteristice podgoriilor vechi, unde accentul se pune pe calitate, terroir și lucrări manuale atente.
Culturi intensive: în jur de 4.500 de plante pe hectar. Acest sistem este cel mai răspândit în România și oferă un echilibru între producție, calitate și costuri.
Culturi superintensive: peste 5.000 de plante pe hectar, orientate spre randamente ridicate și mecanizare completă.

Densitatea medie națională este de aproximativ 4.500 de plante pe hectar, confirmând faptul că sistemele intensive reprezintă modelul dominant.

Această structură reflectă o modernizare continuă a viticulturii românești și o orientare spre eficiență economică.

Solurile viticole din România și rolul lor în susținerea sustenabilității

Cele mai multe plantații de viță de vie sunt situate pe cernoziomuri, soluri fertile, cu drenaj bun, ideale pentru culturile perene.

Studiul BASF arată că vița de vie nu este doar o cultură productivă, ci și una importantă pentru mediu. Biomasa lemnoasă (rădăcini, tulpini, lemn multianual) și solul stochează cantități semnificative de carbon. Cu alte cuvinte, o vie bine întreținută contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și la creșterea sustenabilității în agricultură.

Analiza zonelor viticole, un instrument esențial pentru o viticultură eficientă

Delimitarea clară a zonelor viticole și a tipurilor de sol oferă producătorilor o bază concretă pentru decizii eficiente.

Aceasta permite:

Alegerea celor mai potrivite soiuri pentru fiecare areal
Planificarea corectă a tratamentelor fitosanitare, în funcție de riscul climatic și biologic
Utilizarea optimă a resurselor de apă și a îngrășămintelor
Adaptarea tehnologiilor la condițiile specifice de sol și climă
Raportarea mai precisă a stocurilor de carbon și a emisiilor din agricultură.

Tendințe și direcții de dezvoltare

Viticultura românească se află într-un proces de modernizare continuă. Studiul evidențiază câteva direcții majore:

Optimizarea densității în funcție de condițiile climatice și disponibilitatea apei
Adaptarea la schimbările climatice prin selecția soiurilor rezistente și managementul corect al canopiei
Consolidarea identității naționale prin promovarea soiurilor autohtone precum Feteasca Regală, Feteasca Albă și Feteasca Neagră
Eficiență economică prin investiții în mecanizare, digitalizare și soluții sustenabile

România deține un potențial viticol semnificativ, susținut de un echilibru între tradiție și inovație. Cu aproximativ 183.000 de hectare cultivate, o pondere majoritară de viță pentru vin și o structură de soiuri diversă, viticultura românească se aliniază la tendințele europene moderne.

Prin utilizarea responsabilă a resurselor și prin adaptarea tehnologiilor la noile condiții climatice, producătorii pot transforma vița de vie într-un simbol al sustenabilității agricole, confirmând că o cultură tradițională poate fi și o soluție pentru viitor.

Datele și concluziile prezentate provin din studiul „Situația distribuției principalelor soiuri de viță de vie din România, 2025”, realizat de Mihail Manolache, reprezentant senior BASF culturi horticole

Studiul integrează informații din surse naționale și europene și oferă o imagine actualizată a viticulturii românești, corelând tipurile de sol, zonele climatice și structura soiurilor cultivate.