BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Calendarul agricultorului pentru luna octombrie

14 oct. 2016

Ce lucrări trebuie făcute în această perioadă în cultura mare

Luna octombrie aduce vreme nefavorabilă în majoritatea regiunilor țării. Pentru cei mai mulți fermieri, prima parte a lunii a marcat finalizarea campaniilor de recoltare, dar și de însămânțare la culturile de cereale. Din păcate, semănatul nu s-a putut termina în toate zonele României nici la această oră, din cauza condițiilor meteo nefavorabile.


La rapiță, acum este perioada optimă pentru efectuarea lucrărilor de întreținere. Importantă este aplicarea unui erbicid pentru combaterea samulastrei de grâu și orz și/sau a altor buruieni, în cazul în care acesta nu s-a aplicat deja. Pentru cultura de rapiță în sistem Clearfield se recomandă aplicarea erbicidului Cleranda® . Acesta combină acțiunea a două substanțe active, imazamox și metazaclor, oferind astfel un nou standard în combaterea buruienilor monocotiledonate și dicotiledonate.


Erbicidul Cleranda® poate fi folosit postemergent, beneficiind de o fereastră de aplicare. Produsul este eficient indiferent de gradul de umiditate și sistemul de cultivare, aspect cu atât mai important cu cât nivelul precipitațiilor se anunță crescut pentru luna octombrie. Mai mult, fermierii pot face economii importante dacă aplică erbicid pentru rapiță Cleranda® în toamnă, deoarece nu mai este nevoie să erbicideze rapița și primăvara.


Pentru culturile de rapiță convențională, recomandarea BASF este să se folosească erbicidul Stratos® Ultra, soluția eficientă pentru combaterea samulastrei de cereale păioase. Aceasta e cu atât mai greu de eliminat, dacă a trecut de stadiu de înfrățire. Erbicidul pentru rapiță Stratos® Ultra conține cicloxidim, este flexibil în aplicare și necesită doze mai mici, comparativ cu alte produse similare de pe piață.


Deosebit de importantă este folosirea unui regulator de creștere pentru rapiță. Având în vedere temperaturile mari de la începutul lunii octombrie, apoi precipitațiile abundente, rapița se poate dezvolta foarte puternic, periclitând întreaga cultură în timpul iernii. Folosit cu încredere de ani de zile, fungicidul Caramba® Turbo este deja o soluție consacrată pentru fermieri. Caramba® Turbo, de la BASF, nu doar protejează rapița de boli precum Phoma, ci și o pregătește pentru intrarea în iarnă. Rapița tratată cu fungicid și regulator de creștere Caramba® Turbo are o rezistență mai mare la iernare, rădăcinile și coletul dezvoltându-se optim. În cazul în care se constată atacuri ale dăunătorilor peste pragul de dăunare, se poate aplica și insecticidul Fastac® Active .


Tot pe câmp, fermierii care au cultivat soia încheie acum recoltarea. O perioadă de relativă liniște urmează și pentru agricultorii care au semănat cereale. Campania de semănat la grâu sau orz se apropie de sfârșit în aproape toată țara. De asemenea, în funcție de infestare, se mai poate efectua un tratament cu erbicid împotriva buruienilor monocotiledonate din cultura de cereale. Pentru porumb, în această lună se efectuează pregătirea terenului după recoltare. Cei care au recoltat floarea soarelui pregătesc acum terenul pentru cultura următoare.


Te-ar putea interesa și:


Asigură-te ca rapița de toamnă se va dezvolta exact așa cum trebuie pentru a rezista peste iarnă


Care e soluția eficientă pentru combaterea samulastrei de cereale păioase din cultura de rapiță


placeholder: "promotie_cleranda_non_user"

Mergi sus