Calendarul fermierilor pentru luna mai

Acestea sunt principalele activități agricole din ultima lună de primăvară pentru cereale, legume, creșterea animalelor și apicultură

Precipitațiile anunțate pentru următoarele săptămâni ar putea da puțin peste cap calendarul agricol al fermierilor în această lună. De aceea ar trebui să acorzi o atenție sporită organizării activităților agricole în mai, una dintre cele mai aglomerate luni pentru cultura plantelor de câmp, legumicultură și viticultură.

În cultura mare lucrările de însămânțare ar trebui încheiate în maximum o săptămână în zonele unde condițiile meteo nu au permis până acum intrarea pe câmp. Pentru cereale este momentul optim de aplicare a tratamentelor doi și trei cu fungicid. Se poate aplica tot acum și un tratament cu insecticid pentru combaterea dăunătorilor.

Tot acum ar fi trebui încheiate lucrările de erbicidare postemergentă pentru cerealele păioase, porumb, floarea soarelui și soia. În luna mai se aplică totodată și tratamentele 2, respectiv 3, cu fungicid pentru cereale și rapiță. Specialiștii BASF recomandă folosirea unor fungicide care să protejeze culturile în condițiile meteo cu care ne confruntăm în acest an.


Septorioza și ruginile pot fi principalele probleme ale acestei perioade. Cum scapi de ele?


Concret, presiunea bolilor precum făinarea, septorioza sau ruginile a crescut semnificativ, atât din cauza ploilor, cât și a încălzirii vremii. BASF vine în sprijinul fermierilor cu o placeholder: "promotie_cereale" precum Allegro® , Capalo® , Duett® Ultra și Tango® Super . Pentru protecția împotriva agenților patogeni in tratamentul doi, recomandarea BASF este să se aplice Duett® Ultra sau Allegro®.

Tehnologia de protecție bazată pe 2 tratamente folosește produsul Tango Super®, ca prim tratament la doza de 0,75 l/ha, aplicat de la sfârșitul înfrățirii până la apariția celui de-al doilea internod. Recomandarea BASF este ca al doilea tratament să se facă cu produsul Duett Ultra® sau produsul Allegro® care conține pe lângă epoxiconazol şi kresoxim-metil 125g/l din grupa strobilurinelor. Pe lângă efectul fungicid, acesta are și proprietăți fiziologice (green effect), cu implicații pozitive in creșterea cantității și calității recoltei.

Allegro® se poate folosi în doza omologată de 0,75 l/ha pentru grâu, sau 1 l/ha pentru orz.


Fungicidul care dă rezultate excelente la floarea soarelui și rapiță


Culturile de porumb, sau floarea soarelui trebuie întreținute în această perioadă prin lucrări mecanizate sau manuale. Acestea trebuie totodată urmărite pentru a depista la timp primele atacuri ale dăunătorilor și aplicarea de tratamente cu insecticid pentru cereale, porumb sau rapiță.


Pentru legumicultori, luna aceasta este destul de aglomerată. E momentul în care, în funcție de zonă sau de cultura aleasă, se pot suprapune plantarea în câmp, efectuarea tratamentelor, recoltarea și comercializarea legumelor. Tot acum, terenul trebuie să fie pregătit pentru bilonare, iar în cazul cartofilor, pentru rebilonare. Răsadurile trebuie călite în luna mai. Legumicultorii care dețin sere sau solarii trebuie să le aerisească. Răsadurile trebuie udate zilnic până la prindere și trebuie tratate în această perioadă și cu fungicide sau insecticide, pentru prevenirea bolilor sau a dăunătorilor.


Ce fungicid să alegi pentru tomate


Pentru culturile legumicole din câmp nu este nevoie să se irige suplimentar în această perioadă, datorită cantității mai mult decât suficiente de precipitații din majoritatea zonelor. Totuși, legumicultorii trebuie să se asigure că elimină surplusul de apă, pentru a nu afecta culturile. În luna mai se pot recolta totodată și o serie de verdețuri, ceapa verde, usturoiul, salata sau spanacul. În locul lor se pot înființa alte culturi. Legumele proaspăt plantate trebuie întreținute prin prașile manuale sau mecanizate. Legumicultorii care au cultivat tomate sau castraveți trebuie să se ocupe în această perioadă de legarea lor, copilit și cârnit.


Pentru culturi de fasole, mazăre, lucernă sau soia bogate și fără buruieni, BASF recomandă erbicidul pentru leguminoase Corum® cu spectru larg de combatere și cu o excelentă selectivitate pentru plante. În ceea ce privește tomatele, legumicultorii pot folosi cu succes fungicidul Signum® pentru combaterea putregaiului cenușiu .


Chiar dacă există probleme în ceea ce privește subvențiile, crescătorii de animale nu trebuie să uite de activitățile specifice lunii mai, ba dimpotrivă, trebuie să le organizeze mai eficient. În această perioadă se alcătuiesc turmele pentru a se scoate pe pășuni. În prealabil, acestea trebuie să fi fost deja curățate și pregătite, la fel și locurile desemnate pentru adăparea animalelor. Înainte de pășunat, crescătorii trebuie să asigure însă două lucruri: tratamentele sanitar-veterinare și masă verde amestecată cu masă uscată în hrana animalelor, pentru evitarea apariției cazurilor de diaree la animale. Ovinele pot fi tunse în această lună, iar animalele care vor fi folosite pentru montă trebuie selectate și monitorizate.


În schimb, apicultorii trebui să evalueze și să supravegheze creșterea puietului, precum și producția de ceară sau faguri. Încă mai este nevoie ca temperatura din stupi să fie monitorizată. Familiile de albine trebuie să fie pregătite pentru valorificarea mierii. La fel de important, apicultori trebuie să se asigure că au notificat autoritățile și primăriile pe raza cărora intenționează să transporte stupinele.


Vezi cum ai grijă de vița de vie chiar și în caz de ploi abundente

Mergi sus