S-au aflat câștigătorii concursului ”Povești cu vinuri românești”

Care sunt cele mai bune vinuri desemnate de juriul ADAR în cadrul concursului Povești cu vinuri românești, ediția a IV-a

Concursul BASF ” Povești cu vinuri românești ” și-a desemnat câștigătorii. Juriul Asociației Degustătorilor Autorizați din România a ales cele mai bune trei vinuri, câte unul pentru fiecare categorie. Au fost 36 de vinuri finaliste, albe, roșii sau roze, provenite de la micii producători din întreaga țară ( vezi aici finaliștii etapelor regionale ).

Nu mai puțin de 250 de invitați au urmărit gala și festivitatea de premiere în impozanta sală a cazinoului din Sinaia.

Marea finală națională a marcat finalul unei călătorii uimitoare în lumea vinurilor bune, așa cum constată Robert Băicoianu, directorul de vânzări pentru culturile horticole din cadrul BASF Agricultural Solutions România:

Ne-am învăluit în magia teatrului și am pornit într-o călătorie la finalul căreia am descoperit pe cei mai inspirați regizori ai viei și vinului. Ne-am întrebat care este legătura dintre vie, vin, BASF și teatru. Am aflat că primii actori și apoi amfiteatrele unde s-au pus în scenă piesele lui Eschil, Sofocle și Euripide au apărut în urmă cu mai bine de 2500 de ani, atunci când grecii îl sărbătoreau pe Dyonisos, zeul viei, vinului și al bunei dispoziții. Am admis că în zilele noastre, dincolo de meșteșug, a face vin este o artă! Am fost împreună, la finala concursului de vinuri ”Povești cu vinuri românești”, avându-l alături pe Bachus și pe cei doi copii ai săi: Feteasca Regală și Cabernet Sauvignon, școliți la Academia de Înalte Studii de la Limburgerhof”, povestește Robert Băicoianu.

Câștigătorii sunt....

  • Cel mai bun vin alb a fost desemnat un vin din Transilvania. Este vorba despre un Sauvignon Blanc sec, din 2018, produs de Valea Ascunsă.
  • Premiul pentru cel mai bun vin rosé va merge în Dobrogea, la Crama Hamangia, care a înscris un merlot excepțional, din 2018.
  • Cel mai așteptat premiu, la categoria vinurilor roșii, a fost acordat cramei Moșia Galicea Mare, pentru un Cabernet Savignon din 2016.

Fiecare dintre cei trei mari câștigători va primi câte un kit personalizat de dezvoltare a afacerii, în valoare de 5000 de euro. În funcție de nevoile lor, câștigătorii pot alege între un utilaj pentru stropirea viței de vie sau dezvoltarea unui site web pentru a-și promova afacerea. În plus, toți finaliștii vor fi prezentați și promovați în catalogul celei de-a IV-a ediții a concursului ”Povești cu vinuri românești”.

Noutatea celei de-a IV-a ediții

Pentru prima dată în istoria concursului de vinuri, organizatorii au acordat și premii pentru cea mai bună etichetă. Participanții au avut ocazia de a vota eticheta cea mai reușită, din punctul lor de vedere.

Premiul cel mare l-au obținut cei de la Crama Gramma, urmați de Crama Avincis și Crama Gabai.

Impresiile participanților

"A fost o plăcere să ne cunoaștem și să stăm de vorbă cu ocazia evenimentului BASF de la Sinaia. Să calci pe urmele Familiei Regale, ale lui Enescu, Nottara, Goga, Iorga, Duca, Călinescu, Brătianu, Micescu, nu-i puțin lucru. Evenimentul a fost unul de ținută, cu vinuri și oameni minunați, într-un decor de poveste." - Cristian Marin, cercetător în cadrul Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti - Mărăcineni, Argeş

Dragi fermieri, distribuitori, prieteni și colegi, ne-am bucurat de încredere, sprijin și speranța că o mică parte din succesul celor prezenți este și succesul nostru. Vă mulțumim tuturor celor care ați luat parte la evenimentele BASF și vă așteptăm să ne fiți alături pe drumul ce urcă, încrezător, spre culmile performanței!

Echipa BASF îi felicită atât pe câștigători, cât și pe concurenți și le mulțumește în special membrilor Asociației Degustătorilor Autorizați din România pentru sprijinul valoros acordat în organizarea acestui concurs!

Culturi similare

Fii un fermier informat!

Serviciile mele: gestionează rapid și ușor abonările (email sau SMS). Vei primi astfel informații personalizate din partea noastră și vei avea partea de conținut premium.

Abonează-te acum

Produsele BASF

Descoperă gama de produse adaptate nevoilor tale

Listă produse

Pachete tehnologice pentru viță de vie

Combate bolile viței de vie cu noile pachete tehnologice de la BASF. Profită de reducerile suplimentare față de prețul individual al produselor.

Compară pachetele promoționale
Mergi sus