Asociere de succes la Urzica

Câțiva fermieri din Olt au pus bazele unei cooperative legumicole pentru a putea produce mai mult și mai bine

În județul Olt, în apropiere de Corabia, se află localitatea Urzica. Agricultorii de aici cu siguranță nu s-au ”urzicat” atunci când au decis să pună bazele unei asocieri. Așa s-a născut Cooperativa Romanațiul, care gestionează aproximativ 20 de hectare de spații protejate și 30 de hectare de culturi legumicole în câmp. Avantajele asocierii s-au văzut rapid, astfel că mare parte din producție este contractată deja de lanțurile de supermarketuri din țara noastră, lanțuri la care micii producători nu ar avea altfel acces din cauza volumului ridicat necesar și a constanței în capacitatea de a le aproviziona.

Ionuț Radu este unul dintre tinerii fermieri care au văzut cum se face agricultură în străinătate. A venit cu idei noi și bune și acum încearcă, alături de președintele cooperative, Marian Ciucu, să atragă bani europeni pentru a se extinde. Primele în plan sunt un depozit frigorific și o anexă pentru microambalarea producției.

Cei doi fermieri au și o propunere pentru autorități. În locul acordării de subvenții ar prefera ca autoritățile să ofere un cadru legislativ potrivit pentru a putea beneficia de dobânzi reduse la creditele care să le finanțeze producția și investițiile.

Sunt doar câteva dintre ideile pe care membrii asociației vor să le pună în practică. Cu toții sunt tineri, animați de dorința de a face agricultură performantă și mai ales de dorința de a reuși. Iar asocierea pare să fie cea mai bună cale spre succes.

Și noi, cei din echipa BASF, le vom fi alături, încercând să organizăm o întâlnire unde vom prezenta avantajele conceptului Smart Technology și să îi implicăm în mod direct în proiectul Mulțumim Fermierilor, care va continua și în 2022.

Robert Băicoianu și Victor Holban, reprezentanți vânzări BASF Agricultural Solutions România

Te poți abona la informările noastre în 3 pași simpli. Știri, sfaturi, recomandări, rapid și ușor, direct pe WhatsApp.

Serviciile mele: gestionează rapid și ușor abonările (email sau SMS). Vei primi astfel informații personalizate din partea noastră și vei avea partea de conținut premium.

Ei înfruntă zilnic neprevăzutul BASF spune din nou #MulțumimFermierilor

Susținem micii legumicultori și pomicultori români. Le premiem eforturile și le mulțumim pentru ceea ce fac pentru noi. Premii în valoare totală de 10.000 euro

Află mai multe

Să fii fermier. Cea mai importantă meserie din lume

Trăim cel mai provocator moment din istoria agriculturii. Dar și cel care ne oferă cele mai mari oportunități.

Descoperă noua campanie BASF
Mergi sus