BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Cultura lucernei: Tot ce trebuie să știi despre cea mai valoroasă plantă de nutreț

14 sept. 2017

Lucerna e una dintre cele mai valoroase plante de nutreț, rezistă la secetă, la frig și are o foarte bună capacitate de regenerare după cosire. Ce alte secrete mai ascunde cultura de lucernă

Lucerna este o plantă cultivată din cele mai vechi timpuri, mai întâi pe teritoriul Asiei, în zona de astăzi a Iranului, apoi în Grecia, unde a fost folosită ca plantă furajeră, la fel ca în zilele noastre. În America de Nord, i se spune alfalfa, însă în Marea Britanie, Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă, termenul folosit este lucerne. Planta este intens cultivată în țara noastră, în timp ce la nivel mondial se cultivă pe o suprafață de circa 30 de milioane de hectare.

  • Ce este lucerna. Informații generale
  • Ce conține lucerna și de ce este valoroasă
  • Soiuri de lucernă
  • Condițiile favorabile de sol și climă pentru înființarea culturii
  • Zonele favorabile pentru cultivarea lucernei
  • Când se realizează semănatul lucernei
  • Lucrările solului anterioare semănanatului
  • Tratarea semințelor înainte de semănat
  • Întreținerea culturii de lucernă
  • Combaterea buruienilor in cultura de lucernă
  • Boli și dăunători la cultura de lucernă
  • Irigarea
  • Recoltarea culturii de lucernă

Lucerna (Medicago sativa) este o plantă furajeră perenă, din familia leguminoaselor, cu rădăcina pivotantă, care ajunge la 1-2 metri în sol, cu frunze trifoliate dispuse altern și flori albastru-violet, grupate în racem. Este cultivată pe suprafețe întinse mai ales în zona de sud a țării și poate fi confundată uneori cu trifoiul, în primele faze de vegetație, când predomină frunzele trifoliate.

Lucerna înflorește începând cu luna mai, până în luna octombrie, iar durata sa de viață poate ajunge la 8-10 ani, însă, în producția agricolă, planta este valorificată timp de 3-4 ani.

Ce conține lucerna și de ce este atât de valoroasă

Datorită rezistenței sale la secetă și la temperaturi scăzute și a capacității de regenerare după cosire, lucerna oferă producții însemnate și este importantă și ca masă verde, dar și sub formă de fân uscat. Este, în același timp, o bună plantă meliferă.

Lucerna este considerată una dintre cele mai valoroase plante de nutreț, prin conținutul său ridicat de elemente nutritive: proteine, calciu, potasiu, fier, caroten și substanțe estrogene, acestea din urmă putând influența ciclul reproductiv la animale. Fânul de lucernă este recomandat în primul rând în alimentația vacilor de lapte, dar este hrănitor și pentru alte animale.

Dincolo de beneficiile pe care le oferă crescătorilor de animale, lucerna reprezintă și o cultură profitabilă, investiția propriu-zisă (semănarea), fiind necesară o dată la 3-4 ani.

Soiuri de lucernă

Tradiția pe care o are țara noastră în cultivarea lucernei a făcut ca aici să fie create diferite soiuri, dintre care cele mai cunoscute sunt Fundulea, Luxin, Triumf, Gloria, Teodora, Cezara, Magnat și Primola. Soiurile românești sunt rezistente la secetă și iernare, au valoare nutritivă ridicată și sunt potrivite pentru cultura pură sau în amestec cu trifoi sau ovăz.

Dintre soiurile cu răspândire largă, mai menționăm Prosementi (soi foarte rezistent, care poate asigura o producție furajeră de cel puțin 6 ani).

Soiurile de lucernă au o foarte bună adaptabilitate la condițiile pedoclimatice ale țării. Rezistența lor în fața secetei și înghețului face exploatarea posibilă pentru o perioadă de 3-5 ani.

Cu toate acestea, putem vorbi despre câteva cerințe care favorizează producția:

  • Temperatura necesară pentru germinația semințelor este de minimum 10 grade Celsius și maximum 37 grade Celsius;
  • Plantele tinere rezistă, însă, sub stratul de zăpadă, la temperaturi de până la - 40 grade Celsius;
  • Nevoia de precipitații pentru o producție însemnată este de aproximativ 550-600 mm anual;
  • În schimb, față de sol, lucerna se arată mult mai pretențioasă, cultivarea fiind posibilă numai pe soluri neutre și soluri slab alcaline. Soluri compatibile sunt cernoziomul, solurile brune și cele aluvionare.

Trebuie precizat că lucerna este ajutată de culturile premergătoare care eliberează terenul devreme, cele mai indicate fiind grâul, orzul și cartoful timpuriu. Dacă este vorba despre lucerna semănată primăvara, aceasta poate urma culturilor de floarea-soarelui sau porumb.

Zonele favorabile pentru cultivarea lucernei

Culturile de lucernă sunt întâlnite mai ales în sud-vestul Moldovei, în Câmpia Dunării și în Dobrogea, dar și în Câmpia Transilvaniei și în centrul Câmpiei Banatului.

Centrul Moldovei, Câmpia de Vest, nord-estul Câmpiei Bărăganului și luncile râurilor mari, ca Oltul, Mureșul și Siretul sunt, de asemenea, zone în care se cultivă lucernă, însă aici nu sunt îndeplinite toate condițiile care favorizează producția. Zonele cu soluri podzolice din Muntenia și Oltenia sunt cel mai puțin favorabile cultivării lucernei.

Culturile de lucernă se înființează primăvara devreme, în prima urgență, sau la începutul toamnei, aceasta din urmă fiind considerată perioada optimă. Norma de sămânță variază, în general, între 20 și 25 kg, în funcție de indicii calitativi ai semințelor și de soiul folosit.

Este important să respectați însă și recomandările producătorilor de semințe.

Lucrările solului anterioare semănatului

Semănatul lucernei trebuie precedat de o lucrare de arătură realizată vara sau toamna, la adâncimea de 20-25 cm, și de nivelarea solului.

O altă lucrare, necesară cu puțin timp înainte de semănat, care va pregăti patul germinativ și va facilita contactul semințelor cu solul, este mărunțirea și nivelarea terenului, realizată cu ajutorul combinatorului sau al grapei cu discuri. În situații de lipsă de umiditate poate fi necesară tăvălugirea terenului.

Tratarea semințelor înainte de semănat

Lucerna face parte din categoria plantelor care formează nodozități pentru fixarea azotului atmosferic, în simbioză cu bacterii din genul Rhizobium. Nodozitățile de pe rădăcini asigură “azot gratuit” culturii de lucernă. De aceea, o măsură agronomică pentru maximizarea producție o reprezintă inocularea (bacterizarea) semințelor înainte de semănat.

Un inoculat de înaltă calitate este HISTICK® Alfalfa. Formularea unică a acestui produs permite o aderență foarte bună pe sămânță și păstrează o viabilitate crescută a bacteriilor pe suprafața seminței după inoculare, asigurând un număr mare de nodozități eficiente și producții mari.

Întreținerea culturii de lucernă

Principalele lucrări de întreținere pentru culturile de lucernă sunt irigarea și combaterea buruienilor, bolilor și dăunătorilor. Buruienile sunt mai ales un pericol, pentru că pot invada rapid cultura, în primele faze de vegetație.

Combaterea buruienilor la cultura de lucernă

Lucerna este foarte sensibilă la îmburuienare în primul an, mai ales în primele faze de vegetație. În cultură pot fi regăsite atât buruieni dicotiledonate cât și monocotiledonate. De asemenea, lucerna se poate dovedi foarte sensibilă la acțiunea anumitor buruieni parazite, cum este cuscuta, o plantă parazitară care are capacitatea să elimine complet lucerna și trifoiul, împiedicându-le dezvoltarea încă din primele faze de vegetație.

Cea mai eficientă măsură de combatere o reprezintă folosirea soluțiilor de erbicidare, însă la fel de important este să ne asigurăm că am achiziționat semințe sănătoase, lipsite de semințe de buruieni și resturi vegetale.

Pentru lucernă, soluția ideală pentru combaterea buruienilor este CORUM® , un erbicid a cărui formulă are la bază două substanțe active:

  • Bentazonul are acțiune prin contact, la nivelul procesului de fotosinteză, fiind absorbit prin frunze și alte organe verzi;
  • Imazamoxul este preluat de către buruienile sensibile prin frunze și rădăcini și transportat la nivelul zonelor de creștere, unde blochează sinteza aminoacizilor esențiali, responsabili de creșterea și diviziunea celulară.

Cele două substanțe au rolul de a asigura un tratament eficace în fazele timpurii de vegetație, astfel, erbicidul Corum® se aplică atunci când lucerna se află la stadiul de 2-9 frunze adevărate, iar buruienile sunt în primele stadii de dezvoltare, cu 2-4 frunze.

Spectrul de combatere al erbicidului Corum® este larg, acoperind în principal buruieni dicotiledonate precum Amaranthus retroflexus, Chenopodium album, Matricaria chamomila, Papaver rhoeas, Sinapis arvensi, Sonchus arvensis, Galium aparine, Galinsoga parviflora etc. De asemenea, produsul combate moderat și buruienile monocotiledonate anuale, precum Setaria spp și Echinocloa crus-galli.

În mod special pentru lucerna de sămânță, în cazul infestării culturii cu buruieni monocotiledonate perene, se recomandă aplicarea în vegetație a erbicidului graminicid Stratos® Ultra .

Un rol important în combaterea bolilor și dăunătorilor îl are rotația culturilor, o măsură preventivă, dar de cele mai multe ori nu și suficientă. De aceea, este necesară urmărirea cu atenție a culturii și luarea în calcul a măsurilor de prevenire și combatere, respectiv aplicarea de fungicide și insecticide omologate pentru această cultură.

Boli specifice lucernei

Fiind o plantă perenă, lucerna poate fi atacată de un complex de boli care include viroze, bacterioze și numeroase micoze. Dintre cele mai păgubitoare, menționăm:

  • Mozaicul lucernei (Marmor medicaginis) are o incidență destul de mare în cultură. Plantele atacate rămân mici, cu lăstarii și frunzele deformate.
  • Făinarea lucernei (Erysiphe pisi) poate provoca distrugerea frunzelor și, astfel, mari pierderi de producție. Se manifestă prin apariția unui miceliu albicios pe frunze și tulpini.
  • Pătarea brună a frunzelor (Pseudopeziza medicaginis) își face apariția primăvara, când putem observa pe frunze pete galben-brune, de mici dimensiuni. Boala duce la căderea frunzelor și compromiterea culturii.
  • Ofilirea plantelor (Verticilium albo-atrum) reprezintă necrozarea (putrezirea) țesuturilor plantei.
  • Rugina lucernei (Uromyces striatus) se manifestă în principal pe frunze, iar la atac puternic, și pe tulpini și bobocii florali, prin apariția de pete mici dense, de culoare brună.

Dăunători ai lucernei

Lucerna este atacată de un număr relativ mare de dăunători. Dintre aceștia. enumerăm:

  • Buburuza lucernei (Subcoccinella vigintiquator punctata) este un dăunător care își face apariția începând cu luna mai și care atacă frunzele - adulții și larvele consumă parenchimul frunzelor și epiderma inferioară, iar ce mai rămâne din foliole - respectiv, epiderma superioară - se răsucește și se usucă.
  • Gărgărițele frunzelor și rădăcinilor (Aramnichus ligustici, Hypera variabilis) apar primăvara și atacă rădăcinile (dacă sunt larve) sau frunzele (insectele adulte), putând duce, în caz de atac puternic, la compromiterea culturii de lucernă.
  • Gândacul roșu al lucernei (Phytodecta fornicata) apare la debutul verii și atacă frunzele și vârful lăstarilor, planta rămânând desfrunzită.
  • Tripsii (Thrips spp.) și dăunătorii din familia Miridae (precum ploșnita lucernei - Adelphocoris lineolatus și ploșnita de câmp - Lygus pratensis) atacă lucerna, cauzând pagube semnificative, în special lucernei de sămânță. Acești dăunători pot fi combătuți eficient prin aplicarea insecticidului FASTAC® ACTIVE , în doză de 0,4 litri/ha.

Irigarea lucernei

Deși lucerna este o plantă cu o bună rezistență la secetă, pentru obținerea unor producții ridicate, în lipsa precipitațiilor, este necesară irigarea culturii. O irigare eficientă poate avea ca rezultat creșterea substanțială a producției la unitatea de suprafață.

Nivelul și calitatea producției de furaj depind în mare măsură de modul în care este realizată recoltarea, alegerea unui moment prea tardiv, de exemplu, având ca rezultat o producție sub așteptări și un furaj de calitate slabă.

Recoltarea nu trebuie realizată când planta este complet înflorită, ci în perioada cuprinsă între începutul și mijlocul fazei de înflorire, mai ales în primul an de vegetație - în caz contrar, plantele se răresc. În anii următori, recoltarea se realizează chiar mai devreme, la momentul îmbobocirii. Coasele doi și trei se execută în momentul în care 30-35% din plante sunt înflorite.

Este important ca ultima recoltare din an să aibă loc cu cel puțin o lună înainte de apariția înghețului. Plantele vor avea astfel suficient timp să acumuleze substanțe de rezervă, care vor asigura rezistența lucernei peste iarnă și o cultură puternică în primăvara următoare.

În cazul lucernei, se practică însilozarea, ca metodă de conservare, mai ales când lucerna a fost cultivată împreună cu graminee perene. Baloții de lucernă au nevoie de o depozitare corespunzătoare, în spații ferite de razele soarelui și de umezeală și care pot asigura o bună circulație a aerului.

Rezultatele obținute pot varia in funcție de condițiile meteorologice, temperatura la care sunt aplicate tratamentele de protecție a plantelor si utilajele de aplicare a acestor tratamente.

Mergi sus