BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Cultura ovăzului: de la cultivare la recoltare

25 aug. 2020

Află care sunt condițiile optime pentru cultivarea ovăzului și metodele de combatere a bolilor și dăunătorilor

Ovăzul este cultivat cu precădere ca plantă furajeră, dar poate fi folosit și în alimentația omului, mai ales că are o valoare nutritivă ridicată. Protejarea culturii de boli și dăunători este esențială pentru o recoltă bogată și de calitate.

Ovăzul este o cereală păioasă, care se folosește la noi în țară ca plantă furajeră, pentru hrana animalelor, deoarece conține o cantitate mare de proteină digestibilă, bine valorificată de cabaline, păsări, vaci de lapte și berbeci. Totuși, pentru a putea avea o cultură sănătoasă, este important ca plantele să fie protejate de boli și dăunători prin aplicarea de tratamente specifice, dar și să se respecte cerințele de climă și sol.

Află, în cele ce urmează, cum se cultivă ovăzul, care sunt zonele de cultivare cele mai favorabile, care sunt cerințele de climă și sol, dar și cum se combat cele mai frecvente boli ale culturii ovăzului.

  • Informații generale despre cultura ovăzului
  • Cerințe față de climă și sol
  • Tehnologia de cultivare a ovăzului
  • Bolile și dăunătorii ovăzului
  • Combaterea bolilor și dăunătorilor

Informații generale despre cultura ovăzului

Așa cum am menționat mai sus, ovăzul este folosit ca plantă furajeră pentru hrana animalelor, fie sub formă de masă verde, fie uscat sau combinat cu mazăre ori măzăriche sub formă de borceag de primăvară.

Ovăzul mai este folosit și în alimentația omului, însă în cantități reduse, sub formă de făină, griș sau fulgi. Făina de ovăz este amestecată, de cele mai multe ori, cu alte tipuri de făină pentru prepararea produselor de panificație.

Ovăzul (Avena sativa), plantă care aparține genului Avena, se dezvoltă optim în zonele cu climat mai umed și răcoros. Sistemul radicular al plantelor este bine dezvoltat și are o mare putere de absorbție a elementelor nutritive din sol.

Tulpinile au între cinci și opt internoduri și o lungime cuprinsă între 80-150 cm. Ligula este bine dezvoltată. Frunzele au limbul lanceolat, sunt bine dezvoltate, iar urechiușele sunt mici sau lipsesc.

Inflorescențele sunt de tip panicul și au între trei și nouă ramificații. Spiculețele se află în vârful ramificațiilor și sunt compuse din două-trei flori. De cele mai multe ori, a treia floare este sterilă.

Fructele sunt cariopse, iar la maturitate rămân îmbrăcate în palee, care pot fi albe, brune sau galbene.

În ceea ce privește valoarea nutritivă a plantelor de ovăz, acestea conțin zinc, vitamina E, cupru, fier, mangan, magneziu și sunt o sursă importantă de fibre, antioxidanți și proteine. Amestecul de fibre solubile și insolubile este esențial pentru o bună digestie.

Zonele de cultivare cele mai favorabile

Printre zonele din țara noastră care sunt considerate cele mai favorabile pentru cultivarea ovăzului se numără:

  • Podișul Transilvaniei;
  • Câmpia de Vest;
  • Nordul Moldovei.

Condiții bune pentru cultivarea ovăzului există și în zonele umede din sudul și nord-estul țării, în timp ce ovăzul de toamnă poate fi cultivat în sud-estul Olteniei și în Câmpia Banatului. Printre soiurile de ovăz cultivate în România se află Cary, Mureş, Someşan.

Cerințe față de climă și sol

Pentru a avea o cultură sănătoasă și o recoltă bogată, trebuie respectate următoarele cerințe:

  • Temperatura minimă de germinație: 2-3 grade Celsius;
  • Temperaturi optime: plantele se dezvoltă bine la temperaturi de peste 12 grade Celsius și au nevoie de 17-20 de grade Celsius pe toată perioada de vegetație, în timp ce plantele rezistă până la temperaturi de până la -9 grade Celsius;
  • Umiditate: plantele de ovăz au nevoie de multă apă, în special în fazele de formare a paiului și în faza de înspicare-înflorire;
  • Sol: ovăzul nu are cerințe mari față de sol și poate fi cultivat pe soluri lutoase și luto-nisipoase (cernoziom, brun-roșcate de pădure), cu pH între 5.5 și 7.

Cerințele reduse față de sol se datorează sistemului radicular bine dezvoltat. Ovăzul poate fi cultivat și pe soluri argiloiluviale acide. Este important de menționat că, în verile secetoase, ovăzul poate fi afectat mult mai mult în comparație cu alte soiuri de cereale păioase.

Tehnologia de cultivare a ovăzului

Iată care sunt condițiile de care trebuie să ții cont pentru cultivarea ovăzului în câmp:

Rotația culturilor

Ovăzul valorifică cel mai bine solurile cu substanțe nutritive rămase de la plantele premergătoare puternic fertilizate. Cele mai bune plante premergătoare pentru cultura ovăzului sunt floarea-soarelui, porumbul, leguminoasele boabe (mazăre, fasole, soia, năut), in pentru ulei, cartof și rapiță.

Ovăzul nu trebuie niciodată cultivat unde au existat înainte culturi de sfeclă de zahăr sau o altă cultură de ovăz (monocultură). Acest factor poate favoriza apariția dăunătorilor.

Lucrările solului

Arătura trebuie efectuată la sfârșitul toamnei, la o adâncime de 22-25 cm. Această lucrare este urmată de afânarea solului, prin mărunțirea resturilor vegetale și amestecarea lor în sol.

Primăvara trebuie efectuată lucrarea de afânare superficială, apoi trebuie pregătit patul germinativ, care trebuie să fie bine nivelat. Este indicat ca acesta să fie pregătit cu o zi înainte de semănat.

Semănatul și sămânța

Este important să se folosească sămânță cu germinație de peste 90% și puritate de peste 98%, cu dimensiune și MMB (masa a o mie de boabe) mari. La fel de importantă este tratarea semințelor înainte de semănat, pentru a preveni apariția bolilor și dăunătorilor.

Semănatul se va efectua primăvara, atunci când temperatura din sol este de 2-3 grade Celsius. Cu cât se întârzie semănatul, cu atât va scădea producția de ovăz.

În ceea ce privește densitatea la semănat, este indicat să se cultive 450-550 de boabe germinabile/metru pătrat.

Distanța de semănat trebuie să fie de 12.5 cm între rânduri. Adâncimea de semănat trebuie să fie de 2-4 cm.

De regulă, norma de semănat este cuprinsă între 120 și 140 kg/ha.

Fertilizarea

Este recomandată fertilizarea culturii ovăzului cu îngrășăminte chimice. De regulă, pentru 1000 kg de boabe de ovăz, sunt necesare în jur de 30 kg de N, 30 kg K, 7 kg P și 6 kg Ca.

Fertilizarea de bază se face prin aplicarea unui sfert din cantitatea de azot înainte de semănat, urmând ca restul să fie aplicat fazial în vegetație. Gunoiul de grajd se poate aplica doar la plantele premergătoare.

Lucrările de îngrijire

Principalele lucrări de îngrijire pentru cultura ovăzului sunt tăvălugirea terenului, care se realizează imediat după semănat, în primăverile secetoase. Alte lucrări de îngrijire sunt combaterea buruienilor, dar și a bolilor și dăunătorilor, despre care vom vorbi în detaliu mai jos.

Recoltarea

Este important de reținut faptul că ovăzul este sensibil la scuturare și este necesar ca tijele să fie uscate, iar boabele să se afle la început de coacere (la începutul maturării depline), pentru o bună recoltare.

Pentru a evita pierderile, recoltarea ovăzului trebuie să fie făcută la primele ore ale dimineții, când încă există rouă pe plante.

Bolile și dăunătorii ovăzului

Printre cele mai periculoase boli la ovăz se află următoarele:

  • Piticirea ovăzului - odată atacate, plantele capătă o culoare închisă și apoi se îngălbenesc sau se înroșesc. Agentul patogen este transmis de către afide și poate ataca și în faza de plantulă, ducând la piticirea plantelor și lipsa înspicării. În cazul în care atacul se produce în faza de înfrățire, vârfurile și nervurile frunzelor se îngălbenesc.
  • Tăciunele zburător - această boală este o micoză provocată de ciuperca Ustilago avenae. Atacul poate fi recunoscut înainte de apariția paniculului, când frunza care îl acoperă capătă o culoare gălbuie. Spiculețele paniculului sunt acoperite de o masă negricioasă de spori. Severitatea bolii este favorizată de vremea călduroasă și secetoasă, când sporii sunt eliberați rapid.
  • Rugina coronată a ovăzului - este produsă de ciuperca Puccinia coronata, iar primele simptome ale atacului apar la începutul verii, când pe partea superioară a frunzelor se dezvoltă pustule cu formă circulară. Acestea au, inițial, o culoare portocalie și sunt acoperite de epidermă. Odată ce aceasta se rupe, sunt eliberați sporii și pustulele devin prăfoase. Odată cu finalul verii, pustulele portocalii sunt înconjurate de pustule de culoare neagră.
  • Pătarea brună - este provocată de ciuperca Pyrenophora avenae, iar simptomele apar pe partea superioară a frunzelor, unde se dezvoltă pete mici, de culoare galbenă. Pe măsură ce boala evoluează, petele își măresc dimensiunea și pe suprafața lor apar striuri brune, apoi sunt acoperite cu un puf catifelat. Într-un final, frunzele se îngălbenesc și se usucă. În cazul unui atac puternic, pot fi afectate și spicele, care pot transmite infecția în anul următor. Aceasta se poate transmite și prin resturile vegetale infectate de la suprafața solului.
  • Făinarea - este produsă de ciuperca Erysiphe graminis, care iernează în resturile vegetale de la suprafața solului, iar boala apare, de regulă, primăvara. Atacul se poate observa prin apariția unor pete albe, pâsloase, pe tulpini și pe frunzele bazale. Ulterior, petele devin prăfoase. Agentul patogen se poate extinde rapid către inflorescențe, iar țesuturile atacate se îngălbenesc și se usucă. Paniculul nu se dezvoltă normal, frunzele se usucă prematur, iar boabele sunt sistave. Infecțiile de toamnă apar în condiții de vreme umedă.
  • Rugina neagră - este provocată de ciuperca Puccinia graminis, iar atacul poate fi observat prin apariția de pustule pe toate organele aeriene ale plantei, cu precădere pe tulpină. De aici, boala poate afecta restul organelor, deteriorând în mod semnificativ cultura ovăzului.
  • Fuzarioza (înroșirea spicelor) - este provocată de ciuperca Gibberella zeae și apare în anii cu veri secetoase și calde. Semnele atacului pot fi observate prin apariția unor pete brune pe tulpinițe, în faza de plantulă. În faza de înfrățire, baza tulpinii se brunifică. Astfel, tulpinile rămân mici, iar spicele slab dezvoltate. Infecția se transmite de la un an la altul prin semințele infectate.

Printre cei mai frecvenți dăunători ai culturii ovăzului se numără tripsul ovăzului, păduchele verde al cerealelor, viespea paiului, gândacul bălos și gândacul ghebos.

Combaterea bolilor și dăunătorilor

Pentru a combate eficient bolile și dăunătorii care pot afecta cultura ovăzului, sunt necesare mai multe măsuri agrofitotehnice.

Pentru a combate dăunătorii, este necesară aplicarea unui tratament cu un insecticid eficient. Fastac® Active este insecticid piretroid de sinteză, rezistent la razele UV, care combate adulții, larvele, precum și ouăle insectelor. Odată aplicat, acesta poate rezista la ploaie, dacă s-a uscat înainte de începerea acesteia. Pentru cultura de ovăz, este indicată aplicarea unui tratament în doza omologată de 0,2 l/ha.

În ceea ce privește prevenirea apariției bolilor, este recomandată respectarea rotației culturilor și evitarea monoculturii, factor care poate duce la apariția făinării. De asemenea, semănatul trebuie efectuat în perioada optimă, semințele au nevoie de tratare, fiind necesare soiuri rezistente. Fertilizarea se efectuează în mod optim și echilibrat, trebuie respectată densitatea optimă, iar buruienile se distrug prin aplicarea unui tratament cu erbicid. Resturile vegetale se îngroapă prin arătură și se evită aplicarea azotului în exces.

Culturi similare

Fii un fermier informat!

Serviciile mele: gestionează rapid și ușor abonările la newslettere și alte comunicări prin SMS. Vei primi astfel informații personalizate din partea noastră.

Abonează-te acum

Revyluția a sosit!

Revysol®: descoperă noul triazol de la BASF

Mai multe detalii

Produsele BASF

Descoperă gama de produse adaptate nevoilor tale

Listă produse
Mergi sus