Bolile la porumb: cauze, simptome și prevenție
18.05.2021
Producția de porumb poate fi diminuată chiar și cu 50%, în lipsa fungicidelor potrivite. Iată cum combați principalele boli ale acestei plante
Producțiile pe care fermierii din România și din Uniunea Europeană le obțin de la an la an sunt din ce în ce mai mari, datorită tehnologiilor de înaltă performanță. Acestea reprezintă un element-cheie în combaterea bolilor din cultura de porumb, iar frecvența de aplicare și dozajul sunt mai precise ca niciodată. Alături de bunele practici în privința semănatului, erbicidării, fertilizării și depozitării, utilizarea fungicidelor este un punct obligatoriu pe lista oricărui fermier responsabil. În rândurile de mai jos, facem o trecere în revistă a principalelor amenințări ce planează asupra unei culturi de porumb, precum și a modalităților prin care poate fi obținută o cultură sănătoasă, care să genereze o producție abundentă.
Ce boli afectează frecvent porumbul
În prezent, controlul pe care fermierii îl au asupra culturilor este mult mai facil, datorită tehnologiilor de înaltă performanță, aplicate de-a lungul etapelor de vegetație. Cu toate acestea, pierderile de producție reprezintă un pericol care poate afecta o cultură neîngrijită în mod corespunzător. Printre bolile cu cele mai severe efecte asupra plantelor se numără:
Rugina porumbului (Puccinia sorghi)
Mai frecventă peste Ocean, de unde originează, aceasta este una dintre cele mai grave boli ale porumbului. Simptomele acesteia se manifestă în intervalul august-septembrie, prin apariția unor pete gălbui, care sunt însoțite de numeroase pustule eliptice, cu o lungime de 1 mm, pe ambele fețe ale frunzelor. Pe măsură ce rugina porumbului evoluează, petele capătă o textură prăfoasă, iar alături de acestea apar teleutopustule de culoare brun-negricioasă, mai întâi lucioase, apoi pulverulente, risipite printre uredopustule. Ca urmare, frunzele supuse atacului se usucă și se sfâșie, iar pe teci și pe tulpini apar teleutopustule suplimentare.
Pătarea cărbunoasă a frunzelor (Cochliobolus carbonum)
Boală cu efect extrem de păgubitor, aceasta afectează îndeosebi porumbul dulce. Pătarea cărbunoasă a frunzelor acționează asupra tuturor organelor vegetative și generative ale porumbului. Boala atacă în special rădăcina, tulpina și frunzele, dar nici boabele nu scapă de efectele nocive. Simptomele acestei boli sunt sporii de culoare neagră și leziunile care apar pe inflorescențe, iar dezvoltarea pătării cărbunoase a frunzelor este generată de incubarea agentului patogen specific, la o temperatură de 24º C.
Putregaiul uscat al tulpinilor și știuleților (Diplodia zeae)
Boală de carantină, pe teritoriul țării noastre, acest tip de putregai a fost observat pentru prima oară în Statele Unite ale Americii. Atacul se face la plantele mature și se localizează la nivelul tulpinilor și al internodurilor inferioare, care se colorează în galben și verde, pentru ca apoi să se descompună. Pe organele compromise, apar picnidiile ciupercii, cu aspect de puncte negre. În timp, tulpinile bolnave se rup, iar pănușile știuleților devin albicioase. Boabele capătă un aspect uscat și se fărâmițează, iar în cazul infecțiilor puternice, embrionul acestora este distrus.
Pătarea cenușie a frunzelor (Exserohilum turcicum)
Frunzele, tulpinile sunt cele mai afectate organe ale plantei, în cazul acestei boli. Chiar dacă știuleții sunt atacați mai rar, pătarea cenușie a frunzelor are un potențial periculos, prin viteza cu care se dezvoltă, în special în condiții de umiditate ridicată, la temperaturi cuprinse între 20 și 30ºC. Boala acționează încă din faza de răsărire, la nivelul frunzelor, iar primul semn este prezent sub forma unor pete de culoare deschisă, ce se unesc în striuri brune. Ulterior, striurile se acoperă cu un strat de spori având o culoare închisă, iar în final, zonele afectate se rup, frunzele se sfâșie, iar organele plantei se usucă.
Putregaiul moale al tulpinii (Erwinia chrysanthemi p.v zeae)
Această boală afectează cel mai sever culturile de porumb din Australia, Africa, SUA și Europa, iar primele ei simptome se pot observa pe partea superioară a frunzelor și pe tulpini. Petele de culoare verde-închis se extind până la un diametru de 20 de centimetri, iar pe măsură ce boala avansează, frunzele se usucă, tulpina se înmoaie, iar rădăcinile se fărâmițează. Consecința cea mai severă a bolii, care se transmite prin intermediul resturilor vegetale rămase pe câmp, este aceea că plantele din cultura de porumb nu formează știuleți.
Fuzarioza tulpinii (Fusarium spp.)
Boală foarte răspândită în țara noastră, fuzarioza tulpinii compromite producția de porumb, din cauza faptului că îngreunează recoltarea prin mijloace mecanizate. Procesul şiştăvirii parazitare a boabelor şi reducerea calităţii acestora sunt cauze directe ale veștejirii, respectiv ale putrezirii măduvei internodiilor inferioare. Odată slăbite, plantele prezintă un mucegai roz, la baza tulpinii și pe rădăcini. Atacul asupra știuleților se manifestă prin ruperea tegumentului și prin expandarea boabelor într-o formă asemănătoare cu cea a floricelelor de porumb. Boabele sănătoase rămân, totuși, cu o putere germinativă diminuată.
Mozaicul european (Sorghum red stripe virus)
Întâlnită în culturile de porumb de pe ambele maluri ale Atlanticului, această boală este cauzată în special de prezența buruienii Sorghum halepense. Mozaicul european atacă în momentul în care planta atinge o înălțime de 60 cm, iar simptomele acesteia se manifestă sub forma unor pete mici, rotunde, cu o culoare verde-deschis, care se măresc și formează striuri. În faza ei avansată, boala este evidentă din punctul de vedere al subdezvoltării plantei, care rămâne sterilă și cu 40% mai mică. Frunzele acesteia sunt mozaicate și prezintă necrozări sau zone înroșite.
Care este importanța combaterii bolilor acestei culturi
Conform lucrării „Ghid tehnologic pentru grâu, porumb și floarea-soarelui (2008)”, porumbul ocupă al treilea loc, la nivel mondial, după grâu și orez, din punctul de vedere al suprafeței cultivate, respectiv primul loc la producție. Cu peste 2,5 milioane de hectare cultivate anual, porumbul reprezintă una dintre culturile predominante în agricultura românească. La nivel european, țara noastră ocupă locul I la acest capitol, atât din punctul de vedere al suprafeței cultivate cu porumb, cât și în privința producției totale de boabe de porumb. Pentru ca tehnologiile agricole aplicate de fermieri să ducă la producțiile scontate, este necesar ca bolile din cultura de porumb să fie combătute eficace și la costuri optime. Lipsa aplicării tratamentelor potrivite, pe întreaga perioadă de vegetație, poate duce la pierderi de producție de până la 50%, în perioadele cele mai prielnice dezvoltării agenților patogeni.
Cum se previn și se combat bolile
Obținerea unor producții mulțumitoare de porumb depinde atât de deciziile luate de fermier, la momentul înființării culturii, cât și de tehnicile aplicate de-a lungul întregii perioade de vegetație a plantei. Este recomandat ca amplasarea acestei culturi să fie făcută în asolamente corespunzătoare cerințelor porumbului, cu rotația culturilor a căror durată să fie cuprinsă între doi și șase ani. Astfel, este diminuat major riscul infestării cu patogeni și cu buruieni. Întreruperea rotației grâu-porumb, periodic, la un interval de cel puțin 2-3 cicluri de succesiune, pentru ca suprafețele să fie destinate altor culturi, reduce considerabil rezerva de patogeni comuni celor două culturi.
Pentru o dezvoltare armonioasă a culturii de porumb, este necesară cultivarea pe un teren afânat corespunzător, bine nivelat și aprovizionat din plin cu apă și cu substanțe nutritive. Pentru un bun control al buruienilor, prin pregătirea eficientă a patului germinativ, se recomandă o arătură de toamnă adâncă și uniformă, la o adâncime de 28-30 de centimetri. Pentru o calitate cât mai ridicată a patului germinativ, este nevoie de un număr redus de lucrări care să răstoarne solul cât mai puțin cu putință, pentru a fi prevenite pierderile de aer, produse prin evaporare. În cazul în care solele prezintă suprafețe denivelate și au un grad ridicat de îmburuienare, este necesară efectuarea lucrărilor cu grapa cu discuri, folosită în agregat cu lama nivelatoare, respectiv cu grapa cu colți.
Pentru momentul semănatului, se recomandă întrebuințarea de sămânță certificată, din generația F1, a hibrizilor zonați, care îndeplinește standardul de puritate fizică minimă de 98%, respectiv de capacitate de germinaţie minimă de 90%. Hibrizii timpurii vor fi semănați la începutul intervalului optim pentru această etapă, pentru ca lucrarea să continue cu cei tardivi. Înainte de a se trece, efectiv, la etapa semănatului, este nevoie ca semințele să fie tratate cu fungicide avizate. Oferit sub formă de concentrat emulsionabil de culoare galben-închis, Retengo® are o acțiune protectivă, curativă și eradicativă, pentru controlul eficace al bolilor culturii de porumb. Prin acțiunea translaminară și sistemie locală, piraclostrobinul din componența acestui fungicid inhibă germinația sporilor și controlează creșterea miceliului, respectiv sporularea.
Utilizarea unei astfel de soluții garantează efecte fiziologice dovedite, care conduc inclusiv la îmbunătățirea fotosintezei. Protecția de aproximativ 21 de zile, de care plantele beneficiază în urma tratamentului cu Retengo®, favorizează eficientizarea întregului proces de vegetație. Fermierii pot conta pe utilizarea mai eficientă a îngrășămintelor, pe creșterea rezistenței plantelor la stres și la arsurile solare, precum și la secetă, pe apariția a mai puține frunze îmbătrânite, respectiv pe obținerea unor tulpini mai rezistente la frângere. Fungicidul se utilizează într-o doză cuprinsă între 0,7-1 l/ha, într-un singur tratament. Aplicarea acestuia se face preventiv, pe perioada de vegetație BBCH 30-65, mai exact de când începe alungirea tulpinii până la înflorirea etajelor superioare și inferioare ale paniculului, când stigmatele devin pe deplin emergente.
Pentru a preveni scăderile de producție, mai este este necesar ca, la maturitate, circa două treimi din conținutul total de azot să fie localizat în boabele de porumb, iar o treime, în restul plantei. Astfel, procedeul de fertilizare cu azot trebuie aplicat pe întregul sezon de vegetație. Absorbția va debuta lent, din prima lună, pentru ca, începând cu a doua, ritmul acesteia să se accentueze. Plantele care au carențe de azot prezintă frunze de culoare verde-gălbui, iar în faze extreme, acestea nu formează știuleți. Fertilizarea se va mai face și cu fosfor, pentru a preveni migrarea defectuoasă a asimilatelor din frunze spre alte organe, precum și formarea pigmenților antocianici.
Culturile de porumb afectate de carența de fosfor sunt ușor de recunoscut, din cauza plantelor mai mici, care cresc mai încet și care rămân mai scurte pe întreaga perioadă de vegetație. Depozitarea este ultima etapă în care fermierii pot controla calitatea producției, iar acest lucru implică un control periodic al știuleților, asigurarea unor condiții optime pentru aerisirea acestora, precum și stocarea în mod exclusiv a știuleților cu un nivel normal de umiditate. În cazul fertilizării cu gunoi de grajd, se va aplica o cantitate cuprinsă între 20 și 60 de tone/ha, la un interval de 2-3 ani, în cazul solurilor grele. Îngrășământul se va aplica uniform pe teren și va fi încorporat imediat sub arătură, pentru a preveni pierderile de azot, prin volatilizare.
Care sunt factorii suplimentari de stres care afectează cultura de porumb
De-a lungul perioadei de vegetație, plantele de porumb nu au de înfruntat numai bolile. Această cultură este supusă mai multor factori cu efect de stres, care sensibilizează plantele în fața atacului patogenilor și pun în pericol potențialul maxim al producției, cu mult timp înainte de recoltă. În perioada în care are loc răsăritul porumbului, principalul adversar al bunei dezvoltări a acestei plante este reprezentat de temperaturile scăzute. Ulterior, riscul reprezentat de temperaturile caniculare, combinat cu seceta pedologică extremă, ar putea pune în pericol dezvoltarea porumbului, pentru ca amenințarea temperaturilor scăzute să revină, către finalul perioadei de vegetație.
Cu tehnologii performante, combaterea bolilor din cultura de porumb devine precisă, iar obținerea unei producții abundente nu este amenințată de factorii de stres. Informațiile de mai sus pot face diferența dintre o cultură sănătoasă și una afectată chiar și în proporție de 50%.
Bibliografie:
Ghid tehnologic pentru grâu, porumb și floarea-soarelui, Elena Petcu, 2008, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea;
Ghid pentru determinarea rezistenţei la boli şi dăunători, Antonia Ivaşcu, 2009, Institutul de stat pentru testarea și înregistrarea soiurilor.
