Lucrări și tratamente de toamnă și iarnă la pomi fructiferi

Pomi fructiferi: particularități și secvențe tehnologice comune pomilor fructiferi

Pregătirea livezilor de pomi fructiferi este principala preocupare a pomicultorilor care oferă recolte bogate și de calitate pieței locale de fructe. Cunoașterea și respectarea secvențelor tehnologice, în funcție de sortimentul de specie și soi ales, oferă șanse mari producătorilor de a realiza recolte bune, cu fructe de calitate și o profitabilitate pe măsură. Dacă livezile de pomi fructiferi au nevoie de atenție și îngrijire deosebită la începutul primăverii, toamna este cea mai bună perioadă pentru plantarea pomilor fructiferi, începând cu mijlocul lui octombrie și până la finalul lui noiembrie.

Pentru a crește armonios și a rezista împotriva bolilor și dăunătorilor, plantarea și întreținerea pomilor fructiferi trebuie să întrunească mai multe condiții.

Recoltarea finală

Momentul optim pentru recoltarea fructelor se stabilește în funcție de soi și de condițiile climatice. Finalizarea recoltării este o etapă importantă care asigură rentabilitatea plantației. În cadrul lucrărilor de toamnă pentru întreținerea pomilor fructiferi, culesul în totalitate al fructelor este esențial pentru a intra într-un nou ciclu de producție. Data și tehnica recoltării se stabilesc în funcție de durata și felul depozitării fructelor, dar și în funcție de vânzarea acestora. Pentru vânzarea către consumator, fructele sunt culese în stadii diferite de maturitate.

Curățarea livezilor

Îngrijirea pomilor fructiferi presupune o activitate continuă pe tot parcursul anului. Respectarea unor bune practici agricole asigură cultivarea fructelor în cel mai bun mod, protejând sănătatea oamenilor, dar și a mediului înconjurător. Curățarea și igienizarea livezilor au o mare influență asupra combaterii bolilor și dăunătorilor, dar și asupra producției de fructe. În sezonul de toamnă curățarea livezilor presupune:

• Eliminarea frunzelor căzute;
• Îndepărtarea ramurilor rămase după cules;
• Eliminarea din livadă a pomilor tineri care s-au uscat;
• Curățarea livezilor de resturile vegetale rămase.

Eliminarea fructelor putrezite

Sensibilitatea culturilor diferă de la un soi la altul, însă, fructele putrezite sunt adevărate surse de infestare. Fructele bolnave care iernează pe pomi reprezintă un adevărat pericol de infectare a pomilor fructiferi Îndepărtarea fructelor rămase sau a celor de pe pomii la care nu s-au efectuat tăierile se poate face cu o greblă extensibilă. Înlăturarea resturilor de fructe în timpul tăierii de iarnă se face prin eliminarea părții afectate până la porțiunea sănătoasă a ramurilor.

Pe lângă recoltarea completă și curățarea livezilor de frunze, îndepărtarea și zdrobirea fructelor infestate este esențială pentru a elimina larvele. Distrugerea fructelor infestate este o bună practică agricolă în lupta cu dăunători ca musca cireșului, viermele prunului sau drosofila. Eliminarea și curățarea cât mai aprofundată din plantație a fructelor căzute și bolnave reprezintă o măsură de prevenire și protecție a livezilor împotriva bolilor și dăunătorilor.

Săpatul

Multe dintre speciile pomicole sunt vulnerabile în fața factorilor climatici. Vremea nu poate fi controlată, însă pomicultorii pot lua o serie întreagă de măsuri pentru a asigura alte aspecte semnificative în ceea ce privește protecția pomilor fructiferi. Începând cu luna septembrie, săpatul la baza pomilor reduce rezerva biologică a agentului patogen. Lucrările de săpare a pomilor fructiferi se fac la o adâncime de 15-20 cm între rânduri. În jurul trunchiului săpatul de toamnă variază între 10-15 cm. Săparea pomilor și afânarea solului combat dăunătorii, astfel încât procesul de înmulțire care are loc prin depunerea ouălelor să fie estompat. Adâncimea săpăturii în cazul arbuștilor variază între 12-15 cm între rânduri și 6-8 cm în jurul rădăcinilor.

Fertilizarea și nutriția înainte de plantare

Cele mai bune soluri pentru plantarea pomilor fructiferi sunt cernoziomurile, bogate în humus, și solurile brun-roșcate de pădure, favorabile pentru cultura pomilor. Fertilizarea echilibrată și stropirea pomilor fructiferi variază în funcție de perioada din an, dar și de vârsta pomului. Fie că este vorba de o livadă înființată în sistem clasic sau intensiv, ingrasamintele au o eficiență sporită în fertilizarea pomilor. De regulă, fertilizarea pomilor fructiferi este strâns legată de analiza solului. Fertilizarea de toamnă se face după căderea frunzelor, odată cu arătura și săparea livezilor. Aceasta presupune îngrășarea solului și încorporarea îngrășămintelor organice, dar și a celor cu fosfor, potasiu și azot. Indiferent de tipul de sol, îngrășământul organic care se poate aplica la pomi fructiferi este gunoiul de grajd.

Fosforul influențează procesele de fructificare, favorizează dezvoltarea și creșterea rădăcinilor, dar sporește și rezistența pomilor împotriva bolilor și dăunătorilor.

Potasiul, pe lângă faptul că grăbește procesul de coacere a fructelor, crește rezistența la ger a pomilor fructiferi și îmbunătățește calitatea și gustul fructelor.

Azotul favorizează formarea mugurilor pe rod, accelerează procesul de creștere a fructelor și influențează mărimea, aspectul și gustul fructelor. Lipsa de azot cauzează o decolorare a frunzelor, iar pomii intră în stare de repaus.

Nutriția hidrominerală constantă joacă un rol important în metabolismul pomilor fructiferi. O bună aprovizionare cu azot, fosfor și potasiu va asigura creșterea corespunzătoare a pomilor fructiferi.

În comparație cu fertilizarea radiculară, fertilizarea foliara este mai rapidă, în special pentru absorbția micronutrienților. Fertilizarea foliară este un proces în care nutriția plantelor se face prin părțile aeriene, respectiv prin frunze. Aceasta este foarte importantă, în special la măr, în perioada critică din timpul înfloririi, când vremea instabilă limitează disponibilitatea nutrienților.

Irigarea

Irigarea este o lucrare esențială pentru buna dezvoltarea livezii de pomi fructiferi. În contextul unei toamne lungi și secetoase, ultima epocă de irigare a solului are loc în luna noiembrie, în perioada de repaus.

Normele de udare variază în funcție de specia și vârsta pomilor fructiferi, dar și în funcție de tipul solului. Pentru o bună absorbție a nutrienților, la pomii tineri norma de udare variază între 40-45 de litri de apă. Dacă la pomii de 5 ani, necesarul de apă pentru o udare este de 60 de litri, la cei cu vârsta de peste 10 ani, norma de udare este între 130-150 de litri de apă. Irigarea prin picurare sau localizată este o metodă eficientă de udare a pomilor fructiferi. Prezintă ușurință, eficiență și un bun control asupra umidității solului. În cadrul lucrărilor de întreținere și pregătire a pomilor fructiferi pentru iarnă, aprovizionarea bogată a solului cu apă este esențială. Udarea trebuie să asigure o umectare a solului la o adâncime de 0,3-0,5 m în livezile tinere și 0,7-0,8 m în livezile pe rod. Irigarea livezii după luna noiembrie poate pune pomii în pericol, prin înghețarea excesului de apă.

Controlul buruienilor

Buruienile reprezintă o adevărată problemă atunci când vine vorba de concurența pentru apă, lumină, căldură și substanțe nutritive. Pentru combaterea eficientă a buruienilor, utilizarea erbicidelor este esențială. Fie că optezi pentru erbicide de contact sau erbicide sistemice, alegerea se face în funcție de spectrul de acțiune asupra buruienilor. În cadrul lucrărilor de toamnă, erbicidarea în plantațiile pomicole se face preemergent, dar și postemergent, când buruienile își fac apariția în vegetație.

Principalele boli și dăunători. Metode de combatere

Principalele boli ale pomilor fructiferi sunt:

• Rapănul
• Făinarea
• Putregaiul fructelor
• Pătarea frunzelor
• Rugina
• Antracnoza

Păduchele și molia sunt principalii dăunători ai pomilor fructiferi.

Stropirea pomilor este factorul cel mai important pentru sănătatea livezii cu pomi fructiferi roditori. Tratamentele fitosanitare previn apariția bolilor și dăunătorilor, însă, dacă tratamentele cu fungicide nu sunt realizate la timp, bolile pot fi devastatoare atunci când gradul de infestare este ridicat.

Pentru că schimbările climatice pot favoriza apariția anumitor dăunători, se recomandă minimum 5-6 tratamente pe sezon: toamna, după căderea frunzelor, iarna, pe finalul anotimpului și primăvara, pe parcursul perioadei de vegetație.

Primul tratament se efectuează după tăiere, la finalul lui februarie sau începutul lunii martie, când temperaturile ajung în jurul valorii de 5 grade Celsius, element ce asigură cel mai bun start pentru plantație.