Bolile la soia: măsuri de prevenție și combatere

Datorită numeroaselor sale întrebuințări, cultura de soia are o importanță economică deosebită.

Istoria ei începe în China, în anul 1100 î.Hr. Se crede că atunci a început „domesticirea” și cultivarea ei. Ulterior, cultura de soia a fost răspândită în alte țări asiatice din apropierea Chinei. Se pare că abia în anul 1765, soia este adusă pentru prima dată și pe celelalte continente, mai exact în America de Nord, fiind cultivată exclusiv ca plantă furajeră.

În prezent, soia (Glycine max) a devenit o cultură importantă în multe părți ale lumii. În România, există 5 zone favorabile culturii (partea de vest și sud-vest a Transilvaniei, partea de est a Moldovei și Câmpia de nord-vest, partea de nord a Câmpiei Române, Câmpia Banatului și Crișanei, sudul Câmpiei Române). Însă, ca orice altă cultură, ea necesită atenție sporită, mai ales în ceea ce privește dăunătorii sau agenții patogeni care ar putea diminua producția. Pentru a avea o cultură cu adevărat profitabilă, este necesar să cunoaștem principalele boli la soia și modurile în care le putem combate.

Importanța culturii de soia

În prezent, cultura de soia este utilizată în producerea furajelor pentru animale, ca materie primă pentru unele industrii și în alimentația omului. Se utilizează atât semințele, păstăile mature și nemature, cât și plantele tinere cu cotiledoane, din care se poate obține o gamă largă de produse alimentare, precum: făină, brânză tofu, lapte vegetal, brânză vegetală, surogat de cafea, ciocolată, biscuiți.

Soia este considerată „planta viitorului”, datorită aportului nutrițional pe care îl are. Face parte din genul Glycine, care cuprinde un număr însemnat de specii. Este compusă în principal din proteine, dar conține și cantități bune de lipide, carbohidrați, fibre, calciu și alte minerale și vitamine. Conform informațiilor estimate de „Agricultural Research Service (ARS), USDA”, 100 g de boabe de soia, crude, nefierte, conține:

• Calorii: 464
• Apă: 63%
• Proteine: 35,71 g
• Carbohidrați: 32,14 g
• Zaharuri: 0 g
• Fibre: 7,1 g
• Lipide, grăsimi totale: 25 g
• Acizi grași, total saturați: 3,57 g
• Calciu: 107 mg
• Fier: 3,86 mg
• Sodiu (Na): 179 mg
• Vitamina C (acid ascorbic): 2,1 mg
• Vitamina A: 179 UI

Semințele de soia se pot folosi ca materie primă pentru obținerea de ulei necesar atât pentru gătit, cât și în fabricarea diverselor produse, de la margarină și lecitină până la săpunuri, culori pentru pictură ș.a.

În furajarea animalelor, se utilizează șroturile de soia rămase după extragerea uleiului ca sursă proteică de bază.

Principalele boli la soia

Bolile sunt una dintre cauzele majore ale pierderii recoltei. Combaterea lor este vitală pentru a avea o producție rentabilă din punct de vedere economic. Bolile sunt definite ca anomalii ale creșterii sau ca disfuncții rezultate prin perturbarea proceselor normale de viață. În funcție de agenții patogeni declanșatori, bolile la soia pot fi de tipul viroze, bacterioze și micoze. Cele mai numeroase și mai dăunătoare dintre boli sunt ciupercile patogene, urmate de bacterii și virusuri.

Viroze

Sunt produse de virusuri precum Soybean mosaic virus sau Alfalfa mosaic virus. Principalele viroze în culturile de soia sunt:

Mozaicul soiei

Boala poate apărea la plantele provenite din semințe infectate sau în condiții favorabile transmiterii și dezvoltării agentului patogen (umiditate și temperatură).

Simptom: boala poate fi recunoscută după petele mozaicate, apărute pe suprafața frunzelor. Țesuturile internervuriene sunt clorozate, se îngălbenesc, iar foliolele devin îngustate, alungite, încrețite și curbate spre interior. Un alt simptom este dezvoltarea slabă a păstăilor, plus prezența unor pete neregulate de culoarea hilului (frecvent negre sau brune) pe semințele de soia.

Agent patogen: Soybean mosaic virus

Pătarea galbenă

De regulă, plantele atacate de pătarea galbenă rămân mici, lăstăresc puternic, însă cu lăstari fragili, scurți și strâmbi.

Simptom: Atacul bolii se manifestă prin îngălbenirea nervurilor și apariția unor pete galbene pe limb. Primele simptome apar pe frunze sub forma unor pete mici, gălbui, inelare sau dispuse în benzi. Frunzele sunt clorozate, capătă un aspect mozaicat, iar în unele cazuri, se încrețesc.

Agent patogen: Alfalfa mosaic virus

Bacterioze

Sunt produse de bacterii, iar în cazul culturii de soia, cea mai cunoscută boală din acest spectru este arsura bacteriană. Semințele infectate au putere de creștere și de germinație scăzută, iar plantele mature infectate se ofilesc.

Arsura bacteriană (Pseudomonas syringae pv. glycinea)

Boala poate fi recunoscută după petele de 1-2 mm, colțuroase, brun-negricioase, care la început sunt izolate și apar pe frunzele plantelor de soia. Ulterior, petele se pot extinde pe toată suprafața frunzei, grupate sau confluente. Pentru că boala poate afecta cultura în toate fazele de dezvoltare, simptomele se pot întâlni inclusiv pe semințe, tulpini și păstăi.

Un alt simptom poate fi observat în vreme umedă, când pe suprafața zonelor afectate apare un exudat albicios, o masă mucilaginoasă gălbuie. Boala poate duce la pierderi de până la 50%. Infecțiile puternice determină căderea frunzelor, țesuturile afectate se vor rupe și se vor desprinde de pe plantă, iar boabele nu se vor dezvolta și vor fi mai mici decât cele sănătoase.

Micoze

Micozele sunt produse de microorganisme din grupul fungilor (ciuperci microscopice). Principalele modalități prin care aceste boli se transmit de la un an la altul sunt resturile vegetale infectate și uneori semințe infectate, din care, în vegetație, se răspândesc sporii prin vânt, irigație sau ploaie. În culturile de soia, principalele micoze sunt:

Mana (Peronospora manshurica)

Mana este cea mai răspândită boală la plantele de soia. Poate apărea mai ales atunci când în perioada de creștere a soiei este timp ploios. Boala se răspândește intens atunci când umiditatea relativă este ridicată, cu temperaturi moderate de cca. 18-22 °C.

Simptom: Plantele afectate de mană pot fi recunoscute ușor prin petele colțuroase, cu un diametru de 2-6 mm pe frunziș, de culoare verde-gălbui, apărute pe partea superioară a frunzelor tinere și la baza limbului foliar. Când boala evoluează, petele devin galbene, apoi brune, ca urmare a necrozării țesutului. În condiții de umezeală, petele devin mari. Păstăile pot fi afectate și ele, la fel și boabele care se dezvoltă încet, fiind mult mai mici decât cele sănătoase. De asemenea, poate apărea un puf fin, cenușiu-violaceu, format din conidioforii și conidiile ciupercii, situat în dreptul petelor, în partea inferioară a frunzei.

Boala petelor cenușii (Ascochyta sojaecola)

Simptom: Atacul bolii se manifestă prin pete rotunde, cenușii, cu un diametru de 0,5-1,0 cm care au punctișoare negre (picnidiile ciupercii), dispuse pe frunze, de-a lungul nervurii. Simptomele pot apărea inclusiv pe tulpini și păstăi, unde petele sunt alungite și mai închise la culoare.

Putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum)

Pagubele acestei boli sunt deosebit de mari, mai ales atunci când atacă planta în fazele de înflorire și formare a păstăilor. Putregaiul alb poate provoca ofilirea și veștejirea sau putrezirea plantelor, chiar în mijlocul perioadei de vegetație.

Simptom: Putregaiul alb se manifestă prin apariția unor pete închise la culoare, în porțiunea bazală a tulpinii și pe rădăcini. În dreptul petelor, țesuturile se înmoaie și putrezesc. La plantele infectate, frunzele se ofilesc și rămân atașate, boala fiind ușor de identificat. Pe vreme umedă, în zonele afectate apare un fel de pâslă miceliană de culoare albă. În acest miceliu, apar, atât la suprafața păstăilor, cât și în interiorul lor, îngrămădiri de hife întrețesute, negre, de până la 30 mm.

Agent patogen: Sclerotinia sclerotiorum

Arsura păstăii și a tulpinii (Diaporthe phaseolorum var. sojae)

Simptom: În cazul în care cultura de soia este atacată de acest tip de micoză, în dreptul organelor aeriene apar puncte mici, negricioase, dispuse în rânduri aliniate, care provoacă leziuni. Aceleași simptome pot apărea și pe păstăile de soia. Plantele bolnave se pot opri din creștere, iar semințele infectate sunt slab dezvoltate, au germinație redusă și un aspect diferit de cele sănătoase, prezintă fisuri, cute, încrețituri.

Agent patogen: Diaporthe phaseolorum var. sojae

Septorioza (Septoria glycines)

Această boală a fost depistată prima dată în România în zona județului Ialomița, iar manifestările ei se pot extinde pe toate organele aeriene ale plantelor și în toate fenofazele.

Simptom: Septorioza poate fi recunoscută după prezența unor pete brune, gălbui, cu puncte mici, negricioase (reprezintă fructificațiile ciupercii) și înconjurate de o margine de culoare neagră.

Măsuri de prevenție și combatere a bolilor la soia

În fața presiunii tot mai mari exercitate de agenții patogeni, managementul fitosanitar al culturilor oleaginoase trebuie construit cu atenție încă din fazele timpurii de vegetație. La cultura de soia, menținerea unei stări fitosanitare stabile depinde de un ansamblu de decizii tehnice care influențează evoluția plantelor pe tot parcursul sezonului.

Numeroase boli la soia pot compromite uniformitatea culturii, ritmul de creștere și potențialul productiv, mai ales atunci când presiunea de infecție se suprapune peste condiții favorabile dezvoltării agenților patogeni. Din acest motiv, protecția culturii trebuie gândită ca parte integrată a tehnologiei aplicate, prin măsuri care susțin pornirea viguroasă în vegetație, continuitatea dezvoltării și menținerea unui aparat vegetativ funcțional până la maturitate.

Alegerea semințelor de soia certificate

Dat fiind faptul că semințele deja infectate pot fi una dintre cauzele dezvoltării anumitor boli în culturile de soia, orice fermier trebuie, înainte de toate, să se asigure că alege semințe de soia sănătoase. Este recomandat să optezi pentru semințe de soia certificate. Acestea pot oferi, pe lângă o rezistență mai bună la boli, calități precum:

• Toleranță bună la cădere și stres hidric;
• Conținut ridicat de proteină;
• Bună toleranță la cădere;
• Producții ridicate.

Rotația culturii de soia

Dat fiind faptul că numeroase boli precum mana soiei, putregaiul alb și arsura bacteriană se transmit prin resturi vegetale infectate, se recomandă respectarea rotației, a epocii și a densității de semănat. Este necesar să se țină cont de culturile premergătoare pentru a evita culturile cu boli comune. Pentru soia, este favorabilă rotația soia-porumb, fiind practicată în exploatațiile agricole mari. De asemenea, cerealele de toamnă și cele de primăvară pot fi premergătoare pentru soia. Totodată, nu se recomandă cultivarea soiei după floarea-soarelui; se poate reveni pe același teren la minimum 3 ani.

Tratamente cu fungicide omologate

Fungicidul pentru soia Pictor^® Active este eficient împotriva: putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum), arsura păstăii și a tulpinii (Diaporthe sojae), manei (Peronospora manshurica) și septoriozei (Septoria glycines) și oferă efecte fiziologice AgCelence®, care contribuie la obținerea unei culturi sănătoase și productive, având la bază acțiunea a două substanțe active de top:

• boscalid - face parte din grupa piridine-carboximid și are rolul de a inhiba enzima succinat dehidrogenază a ciupercii, încetinind dezvoltarea sa. Substanța activă oprește producerea de energie, prin eliminarea disponibilității blocurilor chimice pentru sinteza altor componente celulare;
• piraclostrobin - este cea mai eficientă strobilurină dezvoltată de BASF. Are capacitatea de a inhiba respirația mitocondrială din celulele agentului patogen Sclerotinia. Acționează sistemic și translaminar, oprind creșterea și dezvoltarea miceliului ciupercii.

Doza omologată pentru combaterea putregaiului alb este de 0,6 - 1 l/ha, în funcție de presiunea de infecție.

Rolul fertilizării corecte în prevenirea bolilor

La soia, fertilizarea pornește de la analiza solului și de la inocularea semințelor cu preparate bacteriene pe bază de Rhizobium japonicum, deoarece planta poate acoperi din aer 50–70% din necesarul de azot. Pentru 100 kg semințe, consumul ajunge la 7,7–10,0 kg azot, 1,7–4,0 kg fosfor și 3,3–4,0 kg potasiu. Azotul aplicat în cantitate mare la semănat nu ajută cultura, deoarece reduce formarea nodozităților și poate duce la creștere vegetativă excesivă, fructificare slabă, cădere și apariția unor boli la soia.

Fosforul și potasiul se aplică în funcție de rezervele din sol, iar menținerea unui nivel optim de nutriție reduce stresul culturii în fazele de înflorire, formare și umplere a boabelor, când consumul este maxim. Soia folosește cel mai mult azot și potasiu la înflorire și la formarea boabelor, iar fosforul și sulful în perioada de formare și umplere. Pe solurile cu fertilitate medie și ridicată, lipsa microelementelor apare rar, însă pe soluri ușoare, acide sau alcaline pot apărea carențe. Gunoiul de grajd susține fertilitatea solului, dar valorificarea lui este mai avantajoasă la cultura premergătoare, deoarece cantitățile mari de azot pot frâna fixarea biologică. Prin urmare, fertilizarea corectă a culturii nu înseamnă aport mare, ci aport potrivit, bazat pe sol, pe inoculare și pe ritmul de consum al plantei, iar aceasta limitează condițiile care favorizează principalele boli la soia.

Principalii dăunători la cultura de soia

În ceea ce privește dăunătorii culturii de soia, putem aminti:

• molia păstăilor sau Etiella zinckenella - este o molie de culoare gri, cu o dungă portocalie pe fiecare aripă din față. Pagubele provocate de acest dăunător pot fi mari. De regulă, femelele depun ouăle pe păstăi verzi, apoi omizile găuresc păstăile de soia, hrănindu-se cu boabele din interior. Pentru eliminarea lor, se recomandă efectuarea de tratamente chimice cu diferite insecticide omologate;
• păianjenul roșu sau Tetranychus urticae - este un dăunător abia vizibil cu ochiul liber, însă care se hrănește cu seva plantelor de soia, producând defolierea prematură (căderea frunzelor). Se poate combate cu ajutorul acaricidelor, în momentul semnalării.

Întrebări frecvente despre boli la soia

Când lucrezi cu soia sau pregătești introducerea culturii în planul fermei, apar numeroase întrebări legate de stabilitatea culturii, de starea plantelor și de riscurile care pot apărea pe parcursul vegetației. Interesul pentru bolile la cultura de soia crește odată cu extinderea suprafețelor și cu nevoia de a păstra calitatea boabelor până la recoltare. Mai jos găsești răspunsuri la unele dintre cele mai frecvente nelămuriri.

Care sunt cele mai frecvente boli ale soiei?

Printre cele mai frecvente boli la soia se numără mana soiei (Peronospora manshurica), arsura bacteriană (Pseudomonas syringae pv. glycine), putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), arsura păstăii și a tulpinii (Diaporthe phaseolorum var. sojae), unele apar pe frunze, altele afectează tulpinile, rădăcinile, păstăile sau semințele. Arsura bacteriană este una dintre cele mai păgubitoare forme, iar în condiții favorabile poate provoca pierderi de recoltă de până la 50%.

Cum pot reduce riscul de infectare cu boli la soia?

Reducerea riscului pornește de la alegerea unor soiuri rezistente sau mai puțin sensibile, rotația culturilor și folosirea semințelor sănătoase, certificate și cu stare fitosanitară controlată. Mulți agenți patogeni rămân pe resturile vegetale din sol, iar cultivarea repetată pe același teren favorizează menținerea sursei de infecție. Contează și densitatea culturii, deoarece semănăturile prea dese pot favoriza căderea plantelor și formarea unui microclimat umed. Pentru a limita apariția de boli la soia, ajută și respectarea epocii de semănat, răsărirea uniformă și controlul periodic al culturii pe durata vegetației.

Ce tratamente sunt cele mai eficiente împotriva bolilor la soia?

Cele mai eficiente măsuri pornesc de la organizarea culturii și de la alegerea materialului biologic potrivit. Sunt indicate soiurile rezistente sau mai puțin sensibile, rotația corectă și utilizarea de semințe sănătoase și de calitate. Pentru mana soiei, accentul cade pe cultivarea unor soiuri cu toleranță mai ridicată. Pentru arsura bacteriană sunt preferate soiurile tardive, mai puțin sensibile decât unele soiuri timpurii. În privința intervențiilor directe pentru boli la soia, accentul rămâne pe prevenție, pe monitorizarea atentă a culturii și pe menținerea unei structuri tehnologice care reduce condițiile favorabile infecției.