BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Contact

Ureea - pierderi din cauza volatilizării și cum se pot preveni

2 dec. 2019

Pentru a reduce pierderile, îngrășămintele standard pe bază de uree trebuie aplicate conform anumitor condiții. Vezi ce reguli trebuie respectate

Ureea este compusul organic, incolor, solubil în apă, cristalizat, care are formula moleculară CO(NH2)2. Se găsește în urină și în sânge (fiind produs de dezagregarea substanțelor azotoase în organismul animal) sau se obține pe cale sintetică, fiind utilizat ca îngrășământ agricol sau adjuvant în industria medicamentelor.

  • Rolul ureei în agricultură
  • Caracteristicile fizico-chimice ale ureei
  • Care sunt culturile asupra cărora aplicarea este semnificativă
  • Cum este sintetizată ureea la nivelul solului
  • Care sunt condițiile favorabile pentru absorbția eficientă a ionului amoniu
  • Condiții nefavorabile pentru absorbția ionului amoniu
  • Cum se poate reduce volatilizarea amoniacului din uree

Rolul ureei în agricultură

În domeniul agriculturii, ureea este recunoscută ca fiind una dintre cele mai importante surse de azot - principalul macroelement necesar pentru creșterea culturilor cu perioadă de vegetație lungă. Este recomandată pentru calitățile de bun fertilizant și este considerată una dintre cele mai eficiente soluții de îngrășământ cu performanță agronomică mare, fiind utilizată pentru obținerea unor recolte satisfăcătoare și de calitate superioară.

Astfel, ureea îndeplinește un rol esențial în următoarele procese tehnologice:

  • În fertilizarea de primăvară a grâului;
  • În hrănirea și îmbogățirea solului din cultura cartofului;
  • La fertilizarea plantelor oleaginoase, cum este cultura de rapiță, unde ureea se recomandă pentru aplicarea primei fracţii de azot (la reluarea vegetaţiei) şi în strategia de maximizare a producţiei, în preajma înfloritului;
  • În lanul de porumb boabe, unde poate favoriza asimilarea nutrienţilor. În plus, pe termen lung, ureea menține un pH neutru în sol, ceea ce satisface majoritatea plantelor în exigența și cerințele față de reacția solului.

Caracteristicile fizico-chimice ale ureei

Ureea se prezintă sub formă de granule albe sau slab colorate și are următoarele caracteristici fizico-chimice:

  • Conținutul de substanță activă: azot (N) 46%;
  • Apă: > 0.4%;
  • Balast chimic: inexistent;
  • Molecule Biuret: < 1%;
  • Granulație: 2-5 mm, min. 90%;
  • Solubilitate: aproximativ 1080 g/litru;
  • Densitate: 0,83 g / cm3;
  • Efectul fiziologic: ușor acidifiant.

Care sunt culturile asupra cărora aplicarea este semnificativă

Datorită proprietăților fizico-chimice menționate anterior, ureea acționează ca o sare alcalină fiziologică ce nu afectează pH-ul solului. Concentraţia ridicată de azot (N) îi acordă un loc prioritar în utilizarea în agricultură. Este un îngrășământ care nu lasă reziduuri în sol, are acțiune lentă, putând fi folosită pe toate tipurile de sol și are un rol semnificativ în fertilizarea și dezvoltarea sănătoasă a următoarelor culturi:

  • Porumb;
  • Secară;
  • Ovăz;
  • Mei;
  • Grâu ;
  • Orz;
  • Rapiță;
  • In;
  • Soia;
  • Ricin;
  • Floarea-soarelui;
  • Pomi fructiferi;
  • Legume.

Cum este sintetizată ureea la nivelul solului

Ureea, ca atare, este absorbită în cantități infime de plante. De aceea, ea trebuie, mai întâi, descompusă în ioni de amoniu (NH4+) și nitrați, astfel încât să poată deveni o sursă de azotat pentru plantă. Transformarea biochimică a ureei are loc cu ajutorul microorganismelor nitrificatoare, adică a enzimelor de urează prezente în număr mare în sol și care sunt responsabile de conversia substanței în azot. Procesul poartă numele de hidroliză enzimatică și se desfășoară în decursul a 1-3 zile de la momentul în care ureea a fost administrată la nivelul culturii.

După cele 3 zile, se poate observa debutul procesului de fotosinteză a plantei. Aceasta își schimbă coloritul, semn că are loc metabolizarea substanței. Într-un sol sănătos, bine aerat și echilibrat, ionii amoniu încep să se fixeze de particulele cu sarcină negativă din sol, iar azotul devine liber pentru plantă, fie sub forma sa de ion amoniu, fie ca nitrat.

Important de știut este faptul că hidroliza enzimatică a ureei duce la volatilizarea amoniacului și la pierderea unei cantități importante de azot dacă nu sunt respectate condițiile optime pentru aplicarea ureei.

Care sunt condițiile favorabile pentru absorbția eficientă a ionului amoniu

Datorită solubilității ridicate și chimismului bun în soluri, pierderile cauzate de apele pluviale sau de irigații sunt mult mai mici decât în cazul celorlalte tipuri de îngrășăminte azotoase. Cu toate acestea, dacă ureea este administrată greşit şi inoportun, rezultatele vor fi sub aşteptări. Din acest motiv este recomandat să se țină cont de următoarele condiții care favorizează absorbția eficientă a ionului amoniu:

  • Umiditatea ridicată a solului - Pentru a reduce pierderile de amoniac rezultate în urma hidrolizei ureei, îngrășămintele standard trebuie aplicate cât mai aproape de momentul unei precipitații. Fermierii obișnuiesc să împartă aplicarea îngrășămintelor în mai multe etape, deoarece depind de ploi;
  • Temperaturile scăzute - perioada optimă pentru administrarea ureei în solul culturilor este primăvara timpuriu, când temperaturile sunt sub 16 grade Celsius, dar nu mai mici de 6 grade Celsius, factor care, de asemenea, limitează pierderile cauzate de vaporizarea azotului;
  • Un pH scăzut al solului - pe solurile alcaline (pH > 7,5), ureea se va încorpora imediat după distribuirea ei;
  • Modul de aplicare a îngrășământului - varianta optimă care micșorează radical pierderile de azot este ca îngrășământul să fie încorporat în sol în timpul arăturii.

Condiții nefavorabile pentru absorbția ionului amoniu

În cazul în care nu sunt respectate condițiile favorabile pentru aplicarea îngrășământului, există posibilitatea ca mai puțin de jumătate din cantitatea de azot să ajungă efectiv la plante, restul se poate pierde, astfel:

  • Pierderi de amoniac (NH3) 2-80%
  • Pierderi de nitrat (NO3) 2-25%
  • Pierderi de protoxid de azot (N2O) 0.1 – 3%
  • Substanță rămasă în sol 10-60%
Acest proces de volatilizare trebuie prevenit, deoarece poate reduce semnificativ calitatea și cantitatea producției, implicit impactează negativ câștigurile economice ale fermierilor. Poate aduce efecte dăunătoare mediului, acidifiază solul, reduce biodiversitatea acestuia și duce la eutrofizarea apei. Pentru a limita aceste dezavantaje, trebuie evitați următorii factori:

  • Temperaturile ridicate - ureea nu se aplică pe sol în cea mai fierbinte parte a zilei;
  • Vânturile puternice contribuie la formarea smogului. Având o granulație și o densitate mici, particulele de uree se pot răspândi ușor pe distanțe mari;
  • Un pH mare al solului poate bloca absorbția imediată a ureei de către sol;
  • Perioadele de secetă persistentă - lipsa apei de la nivelul solului poate încetini procesul de hidroliză.

De asemenea, ureea nu se aplică după tratarea cu var și nici deasupra nămolului, a reziduurilor de vegetație sau orice alt strat ce ar împiedica absorbția rapidă a ionilor amoniu de către sol. În funcție de condițiile existente, se recomandă distribuirea a 250 kg uree/ha în decursul a două aplicații.

Cum se poate reduce volatilizarea amoniacului din uree

În primul rând, pentru evitarea pierderilor de azot, trebuie să se țină cont de momentul ideal al aplicării ureei, care este primăvara sau în cursul vegetației, când temperatura nu depășește 16 grade Celsius, iar nivelul de umiditate de la nivelul solului este destul de ridicat.

Dacă fermierii aleg să aplice îngrășământul prin împrăștierea sa la suprafața solului, recomandată este administrarea țintită înainte de ploaie, când azotul poate fi absorbit rapid de sol fără să se evapore. Pierderile se pot limita cu ajutorul precipitațiilor mai mari de 10 mm sau prin irigații.

Însă varianta optimă de administrare este încorporarea în sol a ureei concomitent cu acțiunile de prăsilă, când azotul nu este expus aerului și riscul de volatilizare este mic. În cazul acesta, trebuie să se țină cont că ureea nu trebuie niciodată administrată concomitent cu însămânțarea , deoarece formarea amoniacului poate fi ușor toxică pentru rădăcini și poate vătăma tinerii germeni.

Un alt aspect important pentru limitarea pierderilor cauzate de toxicitate ține de modul în care sunt reglate mașinile pentru împrăștierea îngrășământului. Având o densitate mare (aproximativ 0.83g/ cm3), există riscul ca îngrășământul să fie administrat în mod neuniform și astfel apare supradozarea culturii pe anumite zone.

De asemenea, pierderile pot fi reduse cu până la 95% prin utilizarea inhibitorilor de urează , cum este și produsul Limus® Pro . Acest inhibitor previne conversia ureei în amoniac și acid carbamic prin blocarea enzimelor responsabile de acest proces, astfel sunt îmbunătățite atât calitatea recoltelor fermierilor, cât și sănătatea mediului înconjurător, protejându-l.

Așadar, pentru a obține producții bogate și sustenabile, plantele depind de diferiți nutrienți, azotul fiind unul dintre macroelementele esențiale. De aceea, fermierii și producătorii agricoli trebuie să se asigure că îngrășămintele pe bază de uree sunt aplicate conform condițiilor optime.

Mergi sus