Agricultura „verde”, esențială pentru viitorul planetei
16.12.2022
EDITORIAL Tot mai mulți jucători din agricultură și industria alimentară își dau mâna pentru a crea un viitor mai sustenabil. Rămâne de văzut cine achită nota de plată
Problema protejării mediului înconjurător nu este deloc una nouă, fiind un subiect delicat de discuție de mai mulți ani. Însă, situația la nivel global devine tot mai complexă, iar creșterea populației nu dă semne că încetinește, planeta depășind recent nivelul de 8 miliarde de oameni. În acest context, asigurarea hranei pentru o populație tot mai numeroasă, în condițiile protejării unui mediu înconjurător tot mai afectat, devine o problemă deosebit de complexă. Iar în centrul acestor preocupări se află agricultura și industria alimentară.
Marii jucători din acest domeniu au lansat recent un mesaj chiar înaintea summitului Cop27, care a avut loc la Egipt în noiembrie. Aceștia atrag atenția că măsurile privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, protejarea solului și conservarea apei au fost aplicate prea lent în raport cu viteza cu care problemele evoluează în dimensiune și complexitate. Când cele mai mari companii dintr-un domeniu vorbesc pe aceeași voce, este clar că avem o problemă.
Punctul de inflexiune
Anunțul privind creșterea populației globului la peste 8 miliarde de oameni poate fi privit ca un punct de cotitură în ceea privește modul în care agricultura și industria alimentară ar trebui să arate în viitor. Pentru că acest anunț vine într-un moment delicat pentru întreaga planetă, cu o economie afectată de inflație și lanțuri logistice redesenate.
Tocmai în acest context, înaintea summitului Cop27, al Națiunilor Unite, organizat în Egipt, mari companii din agricultură și industria alimentară au dat publicității un raport. Mesajul lor este destul de clar: trebuie să ne unim și să accelerăm măsurile de protecție a mediului pentru a avea un viitor cu adevărat sustenabil. Altfel, situația ar putea avea o evoluție nefericită pentru mulți oameni.
Măsurile sustenabile, aplicate prea lent
Raportul a fost realizat de un grup de lucru din cadrul Sustainable Markets Initiative (SMI), o rețea globală de top manageri care abordează, în principal, problemele legate de schimbările climatice. Astfel, unele dintre cele mai mari companii alimentare și agricole din lume au susținut unele practici agricole durabile în ultimii ani. Acestea măsuri regenerative au ca prioritate reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, sănătatea solului și conservarea apei, iar ele au fost aplicate, la nivel global, pe circa 15% din terenurile cultivate.
Însă acum, marii jucători avertizează că ritmul schimbărilor a fost prea scăzut, iar acesta trebuie să crească de 2-3 ori în următorii ani pentru ca avansul temperaturii planetei să rămână sub 1,5 grade Celsius. Acesta este un nivel considerat critic de către mulți specialiști, care avertizează că, dincolo de acesta, schimbări climatice ar putea fi de mare amploare, cu posibile consecințe extrem de nocive.
Acest mesaj este cu atât mai îngrijorător cu cât este dat de companii care sunt ținta unor critici venite din partea activiștilor de mediu. Industria alimentară este considerată responsabilă, de către unii activiști, pentru o treime din totalul gazelor cu efect de seră. Agricultura se află și ea în centrul preocupărilor, pășunile și culturile ocupând circa jumătate dintre terenurile locuibile ale planetei. Practic, vorbim de un mesaj foarte puternic, venit din partea unor jucători cu greutate, care atrag atenția, mai mult ca niciodată, asupra relației dintre sănătatea planetei și cea a oamenilor.
Schimbare profundă, în ciuda problemelor din ultimii doi ani
Acest mesaj puternic vine într-un context delicat în ceea ce privește investițiile în creșterea gradului de sustenabilitate la nivelul întregii economii globale. Ultimii doi ani și jumătate au însemnat probleme majore în ceea ce privește lanțurile logistice, care au afectat toate ramurile economiei, dar în special agricultura și industria alimentară. În plus, inflația a pus o mare presiune pe costuri în această perioadă, astfel că investițiile în creșterea gradului de sustenabilitate ar putea avea de suferit în viitor.
De asemenea, acest mesaj vine pe fondul unui scepticism existent la nivel global, referitor la promisiunile de schimbare venite din partea marilor corporații care au contribuit la schimbările climatice. Încurajarea fermierilor să aplice aceste practici durabile nu este un proces ușor, în condițiile în care costurile au crescut, iar mulți dintre ei sunt reticenți în privința noilor investiții. Și, desigur, o altă întrebare este cine va achita nota de plată pentru aceste investiții, iar răspunsul pare să fie, ca de obicei, consumatorul.
Dinu Boboc este un jurnalist cu peste 16 ani de experiență. De-a lungul timpului, a semnat pentru publicații de renume, precum News.ro, Business Standard, TVRinfo.ro, Evenimentul Zilei și revista Capital. Ține permanent legătura cu fermieri, traderi și autorități pentru a avea mereu o imagine clară și obiectivă asupra sectorului agricol românesc.