APIA a finalizat plata avansului pentru fermieri
29.11.2021

760.000 de fermieri au primit plăți directe de peste 1,3 miliarde de euro
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a finalizat Campania de plăți în avans pentru fermierii care au depus Cerere unică de plată în anul 2021. Conform Regulamentului (UE) nr.1295 din 4 august 2021 a fost stabilit nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale aferent Campaniei 2021, respectiv de până la 70% în cazul plăților directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.
Aproape 98% dintre fermieri au fost plătiți la avans
Conform comunicatului APIA, 745.155 fermieri au fost autorizați pentru plata avansului, ceea ce reprezintă 96,72% din numărul fermierilor care au depus Cerere unică de plată în Campania 2021 și au fost declarați eligibili la plata avansului. Suma totală autorizată la plată este de 1,26 miliarde euro.
În privința sprijinului cuplat în sectorul zootehnic au fost autorizați la plată un număr de 14.646 fermieri, reprezentând un procent de 87 % din fermierii care au solicitat sprijin în Campania 2021, iar suma autorizată este în valoare de 45,20 milioane euro. Plățile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,9475 lei pentru un euro, iar plățile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,8683 lei pentru un euro.
APIA va demara plata finală pe 2 decembrie 2021, ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2021.
Ce alte scheme de plată se vor achita în perioada următoare
Plățile APIA continuă până la finele anului. Agenția are o serie de scheme finanțate direct din bugetul de stat și la care, conform calendarului, plățile trebuie finalizate până la finele acestui an. În afara plăților directe, noul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a dat detalii pentru Agrointeligența și despre celelalte scheme de plată ce vor fi operate în perioada următoare.
”Sunt plăți în derulare. Vorbim despre programul de susținere a producției de legume în spații protejate, unde avem aproximativ 150 de milioane de lei alocate, sunt 14 mii de cereri depuse, vorbim despre programul de susținere a plantelor aromatice în 2021, iar aici sunt 50 de beneficiari eligibili pentru o sumă de aproximativ 1 milion de lei, schema de ajutor de stat pentru bovine, unde sunt 225 de milioane de lei cu 93.000 de cereri de sprijin și acel ajutor de minimis pentru apicultură, unde sunt aproape 18.000 de cereri, cu 40 de milioane de lei, sunt sub plafonul maxim alocat, cu un total efectiv de 1,661 mil. de stupi. Acestea sunt programele pe care APIA urmează să le plătească”, a declarat ministrul Agriculturii, conform Agrointeligența.