BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Contact

APIA vrea să plătească toate subvențiile până pe 15 iunie

19 mai 2016

Șeful agriculturii spune că și propriul minister are o parte de vină pentru întârzierea cu care banii au ajuns în conturile fermierilor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură lucrează la foc continuu pentru a finaliza toate plățile pentru subvențiile fermierilor în termen de o lună. Noul director al APIA a anunțat că vrea ca toți banii să ajungă în conturile agricultorilor până la data de 15 iunie, chiar dacă termenul final de plată este 30 iunie. De săptămâna trecută și până acum APIA a autorizat plățile pentru subvenția de 59 de euro pe hectar, schema de climă și mediu, plata pentru înverzire.


Prezent la conferința Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, ministrul agriculturii a spus că și MADR are partea sa de vină pentru problemele cauzate de întârzierea cu care banii de subvenții au ajuns în conturile agricultorilor. Ministrul a amintit de altfel, recent, faptul că România a pierdut aproape două miliarde de euro din finanțările europene între 2007 și 2013, din cauza managementului defectuos al fondurilor.


România a pierdut 2 miliarde de euro din fondurile europene pentru agricultură


”Că am pierdut un miliard de euro și avem penalizări de 800 de milioane, din fonduri europene, este vina noastră. Dacă am fi avut banii ăștia să îi investim în agricultură, rezultatele s-ar vedea. Să fie clar că și vizavi de întârzierea plăților, APIA are o parte de vină, dar e vinovat și ministerul fiindcă actele normative de aici au ajuns cu întârziere unde trebuia”, a spus ministrul Irimescu.


Acesta le-a promis fermierilor că va încerca să rezolve și problema taxelor pentru subvenții, care nu se aplică în alte țări din UE: ”Subvențiile europene nu sunt impozitabile sub nicio formă. Am discutat cu reprezentanții Ministerului Finanțelor și trebuie clar rezolvată această problemă“, a declarat ministrul. Nu e singura veste bună pe care o anunță autoritățile, însă.


Subvențiile europene pentru fermieri nu trebuie să fie impozitabile


Conform directorului APIA, agricultorii vor putea primi banii pentru sprijinul cuplat la soia începând cu data de 1 iunie. ”Subvenția pe suprafață este de 210 €/ha, pentru suprafețele mai mici de 30 de hectare și 160 €/ha, pentru suprafețele de peste 30 de hectare. Pentru zootehnie sunt 192.000 de cereri la APIA. 130.000 au și scheme de plată pe vegetal, iar o parte au primit subvenția pe suprafață. 102.000 de cereri vor intra în plățile pentru înverzire. Ne pregătim să facem și plățile pentru zootehnie, dar cuantumul nu este cunoscut încă”, a declarat șeful APIA citat de AgroInfo.


Doar 2% din terenurile agricole sunt asigurate


Tot în sprijinul fermierilor, autoritățile încearcă să găsească soluții pentru asigurările agricole, în condițiile în care doar 2% din terenurile agricole sunt asigurate în momentul de faţă. Pentru aceasta, ministerul a lansat un proces de consultări cu fermierii, prin care caută să găsească soluții pentru a mări la 5% procentul terenurilor agricole asigurate.

Mergi sus