BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Contact

Autoritățile vor sprijin din Franța pentru Fondul Mutual din agricultură

16 feb. 2016

Ministerul Agriculturii și experți francezi vor colabora pentru finalizarea Fondului Mutual

Primul fond mutual din agricultură ar trebui finalizat până la finalul anului. Acesta îi va proteja pe fermierii care depun asigurarea împotriva pierderilor economice cauzate de incidente de mediu, boli ale culturilor sau animalelor, precum și alți factori de risc.

Ministrul agriculturii, Achim Irimescu, a cerut sprijin din Franța pentru a putea finaliza proiectul fondului. Irimescu s-a întâlnit săptămâna trecută cu ambasadorul francez François Saint-Paul, care l-a asigurat de tot sprijinul pentru definitivarea cadrului legislativ.

Nu e prima colaborare de acest gen între cele două părți. În momentul de față, agențiile de plăți din România și Franța colaborează pe probleme ce privesc programele de promovare sau sistemele informatice. ”Protocolul de colaborare va funcționa și pe viitor”, asigura ambasadorul Franței, în condițiile în care România prezintă un potențial deosebit pentru investitorii francezi.

Și problema cercetării agricole a fost abordată în cadrul întâlnirii. Ministerul Agriculturii dorește înființarea unui institut național care să se ocupe de managementul cercetării agricole, domeniu aflat într-o situație nu foarte bună în țara noastră.

Mergi sus